Locuire colectivă și forme de solidaritate în zone de tip „ghetou”

Text: Vlad Cătună
Foto: Bogdan Catalin Cazacioc, Vlad Cătună

Blocurile din Aleea Nehoiu – București au fost construite în anii ‘70 odată cu complexul industrial I.M.G.B. (Întreprinderea Maşini Grele Bucureşti). Gradul de utilitate al zonei este foarte scăzut: accesul la trafic nu este convenabil; serviciile şi utilităţile sunt deficitare şi de proastă calitate; nu există forme de recreere, de petrecere a timpului liber în zonă. La prima vedere am putea afirma că locuirea este precară, însemnând lipsa accesului la utilităţi (apă caldă, canalizare, salubrizare), dar şi un număr mare de oameni care locuiesc împreună într-un spaţiu comun restrâns. Accesul la apa rece fluctuează şi depinde foarte mult de situaţia materială a locatarilor. În rândurile următoare voi discuta pe scurt o strategie de adaptare la condiţiile de locuire în cazul unei zone ghetoizate (sau în curs de ghetoizare).

 

bogdan-catalin-cazacioc_zone-tip-ghetou_2

 

În rândul locuitorilor din Aleea Nehoiu solidaritatea poate fi întâlnită în diferite momente şi forme. Se găteşte la comun, oamenii se cinstesc „zi de zi cu cafea şi cu îngheţate” şi împart bunuri de uz casnic precum detergenţii, tacâmurile sau mobilierul (mese sau scaune atunci când se organizează petreceri în spatele blocului) etc. Uneori mâncarea este împărţită în faţa scării. Şi eu am avut parte de această generozitate a oamenilor din cartier în repetate rânduri. În spatele gestului (mi-au oferit îngheţată, salam, seminţe, costiţă cu cartofi, pâine şi dulciuri) nu părea a fi nimic ascuns, doar intenţia de a împărţi şi cu mine. („Ia zi mamă, îţi este foame? Să îţi aduc un ou să mănânci şi tu?”). O singură dată am simţit că sunt testat:

 

vlad-catuna_zone-tip-ghetou_2

 

Astăzi mi s-a oferit de mâncare pe teren. Am mâncat tocăniţă cu cartofi şi costiţă. Am primit şi castraveţi muraţi şi o sticlă de apă de jumatate de litru Borsec. Doamna a venit cu tava de mâncare afară, acoperită cu o folie de staniol şi cu un prosop alb-roz. Mi-a lăsat tava cu mâncare şi apoi s-a dus la magazin să îmi cumpere o pâine şi apa. Am zis bogdaproste şi am început să mănânc. Unul dintre puşti mi-a făcut poze în timp ce mâncam şi apoi s-a dus şi a mai făcut poze în parc. Stau şi mă întreb de ce a insistat doamna să îmi dea să mănânc? La început cred că m-a testat cumva: m-a întrebat dacă nu vreau să îi iau o cafea. I-am zis că nu prea am bani. Şi atunci m-a întrebat dacă nu vreau eu o cafea. I-am spus că nu am voie să beau, că am probleme cu inima. M-a întrebat dacă nu vreau o îngheţată, seminţe. I-am răspuns că abia am mâncat seminţe, chiar aici în faţa blocului cu doamna Oana. şi domnul George. A insistat şi m-a întrebat dacă nu îmi este foame. Şi i-am spus că îmi este puţin foame. Înainte să îmi aducă mâncarea mi-a zis să nu îmi fie silă să mănânc de la ţigani. I-am răspuns – în niciun caz. (notă de jurnal, 20 mai 2015, Aleea Nehoiu)

Acest tip de solidaritate influenţează funcţiile şi dinamica locuirii şi face trecerea de la locuirea individuală la cea colectivă: oameni care îşi fac duş în apartamentul prietenilor pentru că nu au acces la apă caldă sau gătesc la altcineva acasă pentru că nu au gaz; lista comună de cumpărături – cel care are maşină face cumpărături de la hypermarket pentru mai multe persoane; în unele situaţii femeile se ajută la curăţenia din casă – spălatul covoarelor în faţa blocului, mutatul mobilei, ştersul geamurilor. De asemenea, spaţiul din faţa blocului poate fi considerat un mare spaţiu de joacă unde copii sunt supravegheaţi de toată lumea – în comunitate există un sistem de supraveghere bine pus la punct, în fiecare moment cineva este atent la ce se întamplă în spaţiul public din faţa blocului.

 

bucharest-housing-stories_episodul-2-5

 

Totuşi, în ciuda solidarităţii practicate şi a presupusei locuiri colective, spaţiile comune (palierele şi băile din bloc) sunt lăsate în paragină. E drept că acolo unde o familie deţine mai multe camere spaţiul din hol aflat în proximitatea locuinţei este renovat (de cele mai multe ori văruit) şi transformat într-un fel de cameră de zi (măsuţă cu scaune, flori, suport pentru haine şi încălţări). Dacă vara spaţiul public din faţa blocului reprezintă camera de zi („e livingul nostru”), iarna coridoarele blocurilor sunt folosite intens de către locatari (spaţiu de joacă pentru copii, spaţiu de gătit, spaţiu de fumat). În unele cazuri există o preocupare faţă de spaţiile comune vitale pentru clădire: acoperişul şi subsolul.

 

bucharest-housing-stories_episodul-2-6

 

Schimburile în comunitate nu se rezumă doar la mâncare şi obiecte. Oamenii îşi împrumută bani şi practică deseori diverse forme ale trocului:

I-am schimbat instalaţia electrică în casă, dar nu i-am cerut bani că ştiu că nu are, e bătrână şi pensia e mică. Cum n-am nevastă, îmi găteşte mâncare. Asta ne-a fost înţelegerea şi toată lumea îi împăcată.

Discuţiile despre bani sunt omniprezente. Şi banii sunt prezenţi şi circulă foarte repede. Într-o după-amiază am asistat la micile tranzacţii: domnul George a primit de la fosta administratoră 50 lei din care a dat i-a dat lui Marian 20 lei care la randul lui a dat 15 lei vecinului de la parter. Împrumutul şi rambursarea datoriei pot fi văzute aproape. Pare că toată lumea e datoare la toată lumea. Toată lumea se împrumută şi se cinsteşte. Datoria nu se manifestă doar la nivel de comunitate. Într-o zi a venit postaşul cu un teanc de plicuri de la o firmă de recuperare. Doamna Oana le-a deschis cu răbdare pe amândouă, le-a citit – avea de plătit datorii de 2200 lei unei firme de creditare şi 400 lei uneia de telefonie mobilă. După ce s-a lămurit despre ce e vorba, a rupt plicurile şi le-a aruncat la gunoi. La fel au făcut şi alte persoane. Unii au datorii la magazinele de cartier.

 

bucharest-housing-stories_episodul-2-2

 

Locuirea în Aleea Nehoiu se desfaşoară după coordonatele stabilite de comunitatea care o practică. Nivelul socio-economic scăzut şi dimensiunea redusă a spaţiului conduc la un număr limitat de funcţii pe care o casă le poate îndeplini.

 

vlad-catuna_zone-tip-ghetou_1

 

Este o locuire colectivă bazată pe solidaritate, relaţii de vecinătate puternice şi care îşi dezvoltă mecanisme de coeziune internă ca răspuns la condiţiile precare pe care oamenii din zonă sunt nevoiţi să le confrunte şi să le depaşească împreună.

– – – – – – – –

Textul are la bază capitolul „Locuire colectivă şi solidaritate în zonele de tip ghetou. Cămine din Aleea Nehoiu” din volumul colectiv „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria, Bucureşti 2016) şi web documentarul Bucharest Housing Stories. Atât volumul, cât şi web documentarul, au fost realizate de Asociaţia VIRA în cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi” finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea Diversității în Cultură și Artă din cadrul Patrimoniului Cultural European” (parteneri proiect: Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român).

Volumul şi web documentarul pot fi accesate gratuit la adresa: www.bucharesthousingstories.ro

text-vlad-catuna_zone-tip-ghetou_1

 

*Articole conexe:

„Metropola Chiajna” sau dilema asumării urbanului ca standard de viață și de locuire

Cum locuiesc şi ce muncesc oamenii care nu au unde locui?

Acasă din spatele faţadelor. Locuirea şi locuitorii apartamentelor de bloc din cartierul Tineretului