La final de august, câteva studente la arhitectură, sociologie, antropologie și istorie au ajuns în comuna Balta din Mehedinți unde au studiat potențialul de dezvoltare durabilă al regiunii din prisma valorificării arhitecturii tradiționale și a peisajului cultural local.
Participantele la cea de-a treia ediție a școlii de vară organizată de Asociația MAIE au stat de vorbă cu localnicii și au descoperit istoriile personale și colective ale membrilor comunităților din zonă, au învățat ce presupune restaurarea unei case cu valoare istorică și au avut prilejul să testeze design-ul de obiect contemporan inspirat din tradițional.
Pe parcursul celor 13 zile, Oana Constantin, studentă în anul I la masterul de cercetare în sociologie din cadrul Universității București, pasionată de explorarea vieții cotidiene, a derulat un mic studiu de caz personal care s-a materializat în scurte recenzii ale zilelor petrecute în Balta.
În paralel, colega ei de școală de vară, Anca Niță, studentă la facultatea de antropologie a aceleiași universități, și-a construit propriul proiect de visual storytelling prin documentarea fotografică a momentelor cheie de pe parcursul școlii de vară.
Poveștile din Balta, scrise și surprinse fotografic de către cele două studente, ne dezvăluie arhitectura, comunitatea locală și moștenirea culturală din Geoparcul Platoul Mehedinți și, în paralel, cât de importante sunt pentru experiența de învățare a unui student: studiul practic, experimentele, explorarea unei abilități, stăpânirea unui meșteșug, munca în echipă, colaborarea sau, pur și simplu, testarea unui ritm de studiu și cadru de lucru diferite.
Jurnal de student – de la arhitectură tradițională la comunități durabile
Text: Oana Constantin / Foto: Anca Niță / Edit: Oana Costinaș
Ziua 1 / luni, 19 august
Am plecat din București într-un tren care avea destinația Drobeta-Turnu Severin. Am ajuns după șapte ore (care, de fapt, ar fi trebuit să fie cinci).
Venisem în același tren cu alte participante la școala de vară pe care nu le cunoșteam încă, dar cu care urma să împart în următoarele două săptămâni: camera, suflanta, bucăți de șmirghel și biscuiți de la magazinul satului.
În prima seară, ne-am așezat pe jos, într-un cerc, am vorbit despre cine suntem și ce ne-a adus aici.
Ziua 2 / marți, 20 august
Ne-am trezit devreme și am plecat către satul Balta, unde am luat-o la pas: de la strada principală (asfaltată), la ulițele (secundare) cu zarzări (la tot pasul).
Am mâncat câte o zarzăre în timp ce ascultam povești despre istoria socială a comunei, despre arhitectura vernaculară, despre materiale și locuire.
Am luat-o pe linia Oprițească unde case joase cu un singur nivel, unele ieșite la stradă, iar altele mai ferite, se aliniau simetric de-o parte și de alta a drumului neasfaltat.
Vechea biserică din sat, fără turlă și fără cruce, acum ieșită din cult, arăta (pentru ochiul meu neformat) ca o construcție oarecare, sau ca o casă bătrânească. Urma să învăț, pe parcursul școlii de vară, cum să ochesc elementele de structură și îmbinarea materialelor.
Ziua 3 / miercuri, 21 august
Drumul cu microbuzul din Isverna în Balta a fost, încă din primele zile, prilej bun de discuții și legat conexiuni.
În prima zi de lucru, Andrei Tache ne-a înmânat suflanta și Alexandra Mihailciuc ne-a învățat să o mânuim. Amândoi sunt arhitecți și ne-au fost traineri la școală. Suflanta verde, cu trei trepte de intensitate, care ajungea până la 300 de grade, a devenit instrumentul vedetă al școlii de vară.
Cine ar fi crezut că e atât de liniștitor să decojești fâșii lungi de vopsea care lasă la vedere culoarea naturală a lemnului?
Distracție a fost nu doar afară, unde am decapat ușile, ci și înăuntru, unde fetele demontau vechea sobă și de unde ieșeau cu gălețile pline, mânjite pe mâini și pe față, dar tot cu zâmbetul pe buze.
Ziua 4 / joi, 22 august
Am început ziua a patra cotrobăind printre obiectele nedorite de nimeni dintr-o casă ce urma să fie demolată. Am salvat de acolo niște cuiere pe care le-am luat la șmirghel și le-am împrospătat cu un strat generos de grund. Am dat o viață nouă și unei foarfeci vechi de fier pe care am curățat-o de rugina acumulată în timp.
În pauze, Alexandra mică (căreia i-am adăugat cu toții epitetul „mică” ca să o putem deosebi de cealaltă Alexandra, arhitecta) ne-a adus biscuiți cu cremă de la magazinul din sat (care funcționează după ritmul locului și pe care nu-l găseam deschis mereu – așa cum ne-a obișnuit Mega Image-ul de la colț în București).
Ziua 5 / vineri, 23 august
Când au plecat Andrei Tache și Alexandra Mihailciuc, ne-am luat rămas bun cu îmbrățișări chiar acolo, în curtea atelierului de tâmplărie. Pe Alexandra am prins-o la mijloc într-o îmbrățisare de grup zgomotoasă din care mai străpungea râsul ei molipsitor.
A fost chiar după ce testasem cu toții scaunul-scară pe care-l creionaseră Laura și Mara, fetele de la Arhitectură. Era stabil și confortabil și ne-a dat pentru prima dată sentimentul că lucrurile încep să se contureze, să prindă sens și formă sub mâinile noastre care freacă cu șmirghel și mânuiesc instrumente.
În zilele petrecute la atelier m-au mai bucurat și vizitele lui Aurel, motanul domnului Ion (care locuia chiar alături) și pauzele în care ne jucam cu Mototol și Ema, cățeii domnului tâmplar.
Ziua 6 / sâmbătă, 24 august
Câte discuri de șmirghel să fi schimbat Andreea în ziua a șasea, cocoțată pe zid, șlefuind cu flexul stâlpii de lemn de la intrarea în fosta primărie? Uneori erau și câte trei straturi de vopsea: un gri care ascundea un verde, deasupra unui strat de roșu. Au fost cele mai greu de curățat zone și nici măcar instrumentul magic (suflanta) nu a mai fost de ajutor.
Pentru mine, momentul reprezentativ al zilei a fost când supa doamnei Nela, cea care s-a îngrijit de mesele noastre de prânz, a ajuns, cumva, direct în șoseta mea (se pare că bocancii mei erau impermeabili, dar șoseta… nu chiar). Până la finalul zilei, șoseta mi se uscase. Am avut chiar răgazul să mă schimb până când ne-am adunat la Căminul Cultural din Costești.
În seara aia, m-am bucurat că au venit oameni să vadă cu noi filmul documentar „Constantin și Elena” și, mai ales, că au stat până la final.
Ziua 7 / duminică, 25 august
Cât de bine venite au fost acele minute în plus de somn duminică dimineață… Mi se adunase niște oboseală în ochi după zilele de muncă în atelier.
Urma să vizităm peștera Topolnița. Eram gata de aventură până când am văzut semnul cu „Atenție! Vipere” și picioarele mi s-au înmuiat ca tăițeii din supa de la prânz.
Cum-necum, am reușit să ies de acolo cea mai murdară: pe palme, sub unghii, mânjită pe pantaloni. M-au alinat, mai apoi, înghețata și ciocolata pe care le-am mâncat la magazinul din Balta (care servește și ca bar sau loc de întâlnire).
Ziua 8 / luni, 26 august
În săptămâna a doua, am început cu partea pe care o tot așteptam, cercetarea de teren.
Știam deja ce să-i întrebăm pe oameni (învățasem atâtea despre metodologia cercetării în facultate și, în plus totul a mers ca uns în interviurile programate dinainte pe care le mai făcusem ca tânăr cercetător).
Ajungeam pentru prima dată în satul Prejna și, deși știam cu toții ce avem de făcut, urma să învățăm una dintre lecțiile cercetării de teren: Nu se întâmplă neapărat mereu cum ai planificat.
Oamenii sunt imprevizibili și, uneori, te trag (la propriu!) la ei în casă, îți pun pâine și brânză pe masă și-ți vorbesc despre ce-și doresc ei. Cum poți, atunci, să-i mai întrebi despre fundația casei și de ce au ales să înlocuiască tâmplăria cu termopane?
Ziua 9 / marți, 27 august
Abia în a doua zi de cercetare, tot în Prejna, când am plecat să-i căutăm pe cei care au lucrat în mină (în subteran sau la suprafață), poveștile au început să curgă mai lin.
Am pornit din partea de sus a satului, de la casa cu poartă roșie. Anca punea întrebările, eu și Andreea notam și, din când în când, interveneam ca să readucem povestea pe firul direcției de cercetare.
În școala de vară m-am simțit puțin mai mult sociolog văzând cum filele carnețelului sunt pe terminate – tocmai ce umplusem primul meu carnețel cu notițe din teren (cu scris de mână alert, în portocaliu și albastru).
Tocmai de asta, s-a simțit ca sfârșitul lumii atunci când, după masa de prânz, tocmai urma să luăm un alt interviu, iar carnețelul meu dispăruse. Îl rătăcisem pe la magazin, dar Alexandra m-a ajutat să îl recuperez.
Ziua 10 / miercuri, 28 august
Ne am întors în atelier, iar eu m-am întors la suflantă. N-a mai fost nevoie să facem cu rândul, aveam acum nu una, ci trei (suflante). Astfel am reușit să terminăm și cealaltă parte a ușii care rămăsese nelucrată.
Cu toate astea, parcă și farmecul suflantei se diminuase odată ce prinsesem entuziasmul cercetării de teren din zilele trecute. Voiam să ies iar pe teren și abia așteptam ziua următoare.
Ziua 11 / joi, 29 august
Dimineața de joi ne-a prins în curtea domnului Petrescu care lucrase pentru aproape 30 de ani în subteran. Ne-a deschis poarta de parcă știa exact cine suntem și ne-a pus direct la masă. Soția lui ne-a oferit suc și am băut (pentru că o altă lege nescrisă a cercetării de teren e că nu poți să-i refuzi pe oameni când vor să te servească).
„Dacă se duc astea, mă duc și eu”, ne spune domnul Petrescu în timp ce ne prezintă vechea lui cască de miner (pe care o are din 1964). Parcă-i vine și greu să creadă că noi (și nu nepoții lui) suntem interesați de obiectele păstrate de el și de povestea pe care o spun ele.
Ziua 12 / vineri, 30 august
În penultima zi de școală, am plecat în satul Gornovița să căutăm alte povești ale minerilor și ale caselor.
Am început de la magazinul satului (alt punct de interes în cercetarea de teren, mai ales în mediul rural). Acolo ai toate șansele să obții informații despre nume și adrese, sau chiar despre intrigi locale.
Dacă aș măsura productivitatea acestei zile în numărul paginilor umplute cu notițe, atunci ar fi cea mai slabă dintre toate. Însă, zilele de genul ăsta sunt inevitabile, se întâmplă mai ales pentru că oamenii nu-și trăiesc viața după obiectivele cercetării tale, pe unii nu-i găsești acasă, iar alții nu vor să vorbească.
Ziua 13 / sâmbătă, 31 august
Nu știu când au trecut două săptămâni și ne-am găsit, pe 31 august, că petrecem împreună ultima zi de vară din acest an.
Am fost la Podul lui Dumnezeu și la Lacul Zaton (locul de suflet al Biancăi Bălșan, cea care a făcut ca toată experiența asta minunată să se întâmple).
Am stabilit de comun acord că suflanta e un instrument indispensabil la casa omului și cel mai probabil o să ne luăm fiecare câte una, pentru că nu se știe când o să mai avem nevoie să scrijelim vopseaua de pe vreo ușă sau ramă de fereastră.
Poate chiar anul viitor, când vrem (cu toții!) să ne întoarcem.
***
Inițiată în 2016 de Asociația MAIE, școala își propune cercetarea condițiilor istorice, administrative și socio-culturale în care s-au dezvoltat așezările rurale din Geoparcul Platoul Mehedinți, cu accent pe starea actuală a monumentelor istorice și direcțiile de intervenție necesare pentru o dezvoltare durabilă a întregii regiuni.
Cea de-a treia ediție este organizată în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți și Primăria Comunei Balta. Partener media: Revista Zeppelin.
Cele două ateliere ale școlii de vară 2019 dezvoltă rezultatele primelor două ediții.
În 2016, participanții au documentat patrimoniul material al comunei Balta, contribuind la realizarea fișelor de monument și a raportului de cercetare al situației locuirii. În același timp, au realizat propuneri de revitalizare a trei ansambluri rurale din Geoparcul Platoul Mehedinți.
În 2018, studenții au dezvoltat propuneri de restaurare a celor două construcții selectate pentru a fi revitalizate în cadrul proiectului, au documentat patrimoniul imaterial al comunei și au contribuit la dezvoltarea expoziției Vitrina satului Balta prezentată într-unul din spațiile renovate în cadrul proiectului.
Detalii – aici.
Atelierele școlii de vară „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți” fac parte din programul cultural „Ecomuzeul Balta. De la arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți la turism durabil”, inițiat de Asociația MAIE și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
DE PROIECTE
