revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Inaugurarea Casei George Enescu de la Mihăileni, la 7 ani de la salvarea de ruină

După 7 ani de la semnalarea situației de urgență, șantierul de restaurare a Casei George Enescu din Mihăileni s-a încheiat, iar casa a fost inaugurată pe 19 august cu un recital de pian al pianistei Raluca Știrbăț – concert dedicat susținătorilor acestui proiect și memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere s-au împlinit 139 de ani.

Pianul a aparţinut lui Mircea Vulcănescu și este o donație cu trasabilitate în acte. Instrumentul, un Bösendorfer din 1928, a fost recondiționat la București și cântat, de-a lungul timpului, printre alții, de Dinu Lipatti şi Johnny Răducanu.

Pianista Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena, a semnalat în 2013 situația dezastruoasă în care se afla casa mamei compozitorului, Maria Cosmovici, și a depus eforturile pentru a fi clasată ca monument istoric în noiembrie 2014 (cod LMI BT-IV-m-B-21063). Ulterior, Ordinul Arhitecților din România (filialele București și Nord-Est) și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european.

Proiectul de salvare a Casei Enescu din Mihăileni a pornit şi continuă ca un efort comun, în care entităţi private, persoane fizice şi juridice, sprijină financiar sau în natură tot efortul de restaurare. Din 2014 până acum, Fundația Pro Patrimonio a desfăşurat peste 15 evenimente și concerte caritabile, la Viena, Londra, Paris, Iași şi Bucureşti. În noiembrie 2019, casa Enescu a devenit cauză pentru Balul Boierimii Române și a prietenilor ei, finanțând astfel continuarea șantierului.

Fundaţia Pro Patrimonio a devenind proprietarul unic al monumentului prin intermediul donației unei treimi de casă din partea domnului dr. Ștefan Botez, urmaș al lui George Enescu, și prin achiziția directă a restului de casă, bani obținuți tot din donații private.

Urmând politica generală a fundaţiei desfăşurată de-a lungul celor 20 de ani, intervenţiile de salvare ale unui monument s-au făcut constant împreună şi pentru comunitatea locală. La fel ca în cazul celorlalte proiecte Pro Patrimonio care sunt spaţii vii și sunt utilizate în scop cultural sau educaţional de comunitatea locală (exemplu Vila Golescu din Câmpulung Muscel, Biserica de Lemn de la Urşi, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti etc.), și în cazul casei George Enescu de la Mihăileni e derulată aceeași procedură adaptată local. În urma dezvoltării parteneriatului cu UiPath Foundation, a fost dezvoltat un program de educaţie muzicală dedicat copiilor din comunităţile locale limitrofe.

Integrarea Casei Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional se face prin intermediul Academiei de Muzică și Studiul Sunetului „George Enescu” din Mihăileni, care îşi propune să funcționeze ca un centru de excelență. Aceasta va aduce împreună atât componenta memorială, cât și pe cea de educație muzicală, găzduind rezidențe pentru persoanele implicate în creația artistică, cercetarea muzicală. Spații adiacente aflate în vecinătatea casei memoriale vor găzdui tineri studenți și vizitatori. Modulul de educaţie, Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii, dezvoltat în parteneriat cu UiPath Foundation, este parte a acestui program mai amplu şi va implica copiii din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural inedit aproape de familiile și gospodăriile lor.

 

Gânduri la inaugurare

Un proiect frumos abia începe. Este cel pentru educație și cercetare în domeniul muzicii. Pornește de la Mihăileni, casa Enescu, și sperăm să includă cât mai multe persoane interesate din lumea internațională. În cei șapte ani de eforturi susținute, locul unde Enescu și-a petrecut mult timp, în copilărie și la maturitate, a fost reabilitat, restaurat, întregit. În același timp, a devenit un pretext pentru întâlnirea multor persoane din sate, orașe sau țări diferite de a se aduna și de a face planuri împreună pentru a transforma acest loc într-un reper pentru proiectele culturale viitoare. Clădirea nu va fi doar un muzeu, ci un loc pentru schimburi de puncte de vedere despre muzică, educație și lărgirea domeniului cercetării, cu nuanțe științifice și estetice. Iată cum o prispă care înconjoară două iatace, câteva camere și o bucătărie tipic moldoveneasca cu pat pe cuptor poate deveni loc predilect pentru cei mai prestigioși artiști ai viitorului.” – Șerban Sturdza, președinte Fundația Pro Patrimonio România

Există în viață clipe de grație când surrealul devine real și visele devin realitate. A te amesteca într-o droaie de copii frumoși, isteți și incredibil de cuminți, deși gălăgioși, în curtea casei copilăriei lui Enescu de la Mihăileni este un astfel de moment. După ani de muncă și strădanie, visul unor oameni inimoși și idealiști, încrezători în cauze pierdute – până la urmă, singurele pentru care merită să lupți – a devenit realitate. Le mulțumim tuturor donatorilor și susținătorilor care ni s-au alăturat și nu s-au speriat! Împreună am reușit să transformăm imaginea tristă, dezolantă și rușinoasă a unei ruine într-un spațiu viu, vesel și autentic! Cred că Maestrul ar fi fericit să se plimbe printre plozi, cu mâinile la spate și deja destul de încovoiat, și să ciufulească pe câte unul mai neastâmpărat cu mâinile sale imense. Le-ar fi meșterit poate o scripcă dintr-un strujan de păpușoi, dar i-ar fi plăcut tare și să le dirijeze cu blândețe pensula pe hârtie și să amestece acuarele, așa cum jongla cu armoniile pianului vechi al mamei din casa de la Mihăileni.
Dragă Maestre, sperăm că vă bucură cadoul și reverența noastră! Și poate ne vizitați, din când în când, să ne spuneți dacă ne facem treaba bine...”¬– pianista Raluca Știrbăț, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena

Mă bucur din tot sufletul că astăzi, în sfârșit, casa lui George Enescu de la Mihăileni va fi inaugurată oficial. În urma cu mai bine de 6 ani, când am mers pentru prima dată acolo, împreună cu dl. arh. Șerban Sturdza, un astfel de moment părea o pură fantezie. Iată că eforturile susținute ale întregii comunități de artiști, de arhitecți, de oameni pasionați de cultură au dat în cele din urmă rezultate. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit aceasta cauză și în mod special Ralucăi Știrbăț. Fundația Culturală Remember Enescu organizează deja de 5 ani activități culturale la Mihăileni – concerte clasice, în cadrul Turneului Stradivarius, masterclass-uri de vară, tabere de pictura, etc. Sunt sigur că George Enescu ar fi tresărit de emoție și bucurie văzând ce se petrece astăzi la Mihăileni.” – violonistul Alexandru Tomescu, Fundația Remember Enescu

Inaugurarea Casei Enescu de la Mihăileni este un eveniment de importanță majoră pentru cultura românească. Rezonanța activității complexe pe care a avut-o George Enescu este continuă și inspiră cu o deosebită intensitate viețile muzicienilor de pretutindeni. Este o datorie românească să rememorăm în forme cât mai bogate geniul enescian. Inițiativa creării unei Case Enescu deschisă muzicienilor, compozitorilor și iubitorilor de muzică magnetizează cu o forță deosebită și împlinește un vis, care s-a realizat pe deplin.
Doresc să o felicit mai ales pe inițiatoarea acestui proiect necesar neamului nostru, Raluca Șirbăț, pianistă și personalitate deosebită a lumii noastre muzicale, care a reușit să entuziasmeze o echipă de colaboratori prețioși, care au dus acest vis minunat spre împlinire.“– Violeta Dinescu, compozitoare

Într-o perioadă când totul se năruie în jurul nostru, de la anulari de spectacole, concerte și diminuarea culturii în general, iată că noi raze de lumină apar, precum această minunată casă a lui Enescu de la Mihăileni. Refăcuta și gata de a fi conectată la lumea muzicală, ea reprezintă un element de mândrie națională. Un fel de normalitate obținută cu eforturi anormale, într-o țară care se dorește a fi normală….
Mulțumesc Ralucăi Știrbăț pentru salvarea acestui edificiu și abia aștept să ajung să îl văd cu ochii mei!“ – Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra

Concertul de inaugurare al Casei George Enescu face parte din proiectul „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale”,un proiect cultural realizat de către Fundaţia Pro Patrimonio în parteneriat cu UiPath Foundation şi co-finanţat de AFCN.

 

Sari la conținut