Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Ieși din tipare! Stencil-uri la liceul Ion Barbu din București

Prin proiectul ”Ieși din tipare”, tinerele și tinerii din Liceul Ion Barbu din capitală vizau remodelarea spațiului vizual al instituției de învățământ prin realizarea unei serii de stenciluri pe zidurile exterioare. Derulat în perioada iunie-noiembrie 2015, proiectul a beneficiat de finanțarea Ordinului Arhitecților din România – București în cadrul Anualei de arhitectură București 2015 – componenta Construind Comunitatea.

Text, foto: Doina Vella

Există un cerc vicios al lipsei implicării elevilor și elevelor în comunitatea școlară, generat, pe de o parte, de lipsa de interes a acestora și, pe de altă parte, de refuzurile, deseori sistematice, ale direcțiunilor de a sprijini și finanța proiectele, atunci când ele apar. Dornici să creeze un graffiti pe un zid al curții școlii, elevi ai Colegiului Tehnic Petru Maior au fost sprijiniți de echipa proiectului CRIM la liceu să parcurgă toate etapele specifice organizării comunitare. După discuții din clasă în clasă, după formularea inițiativei și realizarea unei petiții, eforturile lor au fost respinse de direcțiune fără drept de apel, sub pretextul că tinerii ar începe să vandalizeze școala, odată ce ar vedea că un graffiti este pictat în curte. În acest context general, proiectul similar al participanților din Liceul Teoretic ”Ion Barbu” a avut, în plus, o temă incisivă – tema protestului – prin care tinerii cer schimbare pozitivă și își afirmă în mod răspicat valorile și așteptările.

 

stencil

Ieșiți din tipare! s-a înscris în proiectul CRIM la liceu – puterea implicării, care viza crearea unor comunități de elevi activi civic în patru licee din București, grupul țintă fiind format din elevi inițial neimplicați, care nu au încredere în autoritate și în instituțiile statului și care nu își cunosc rolul în societate. Proiectul avea ca scop sensibilizarea, responsabilizarea și împuternicirea elevilor în vederea rezolvării unei probleme identificate chiar de ei în cadrul școlii sau în imediata vecinătate a acesteia. Elevii devin astfel agenții schimbării, inclusiv prin implicarea administrației școlare și a altor instituții conexe.

În cadrul proiectului CRIM la liceu, fiecare grup din fiecare liceu a avut ca temă să identifice o problemă, apoi să parcurgă toate etapele necesare pentru realizarea acesteia.

Deși, inițial, tinerii din Liceul Ion Barbu s-au temut că propunerea lor nu va fi acceptată de conducere – deoarece liceul trecuse, în ultimele luni, printr-o vastă operațiune de renovare și intenția realizării unor stenciluri a survenit pe finalul acestor lucrări, discuțiile cu conducătorii instituției au revelat faptul că aceștia, de fapt, chiar rezervaseră două spații special pentru realizarea unui graffiti. Un context ideal, în care tineri foarte implicați și autoritatea liceului s-au întâlnit la mijloc de drum.

 

Ramon si elevi

Organizatorii au ales să colaboreze pentru acest proiect cu Ramon Sadîc, artist vizual și activist care abordează medii de lucru foarte variate: pictură, instalații, video, fotografie.

 

Ramon

Este autorul unora dintre cele mai spectaculoase stencil-uri din București, ceea ce l-a făcut să fie cunoscut ca street artist; lucrările sale oscilează între instalații complexe cu mesaj social și politic și lucrări nu neapărat angajate dar pline de atmosferă. Unele dintre cele mai bine cotate expoziții solo și de grup la care a participat sunt: Work in Progress la Garajul Ciclop în 2013; Hardfolkcore la Atelier 030202 si Human Evolution/Involution la Curtea Veche în 2012; My city la Home of Arts și Delicii la Studio in transition, în 2011; în 2010 a prezentat Super Embryo la MORA Gallery, iar în 2008 a participat la proiectul I Love Bucharest care a pus în scenă intervenții în spațiul public din metroul bucureștean.

 

12244487_1665807543675582_5100720308069836895_o

După stabilirea detaliilor cu artistul-invitat, au fost realizate câteva ședințe foto, atât cu tineri liceeni de la liceul Barbu cât și cu membri ai comunității CRIM la liceu din alte licee bucureștene.

Odată realizată selecția fotografiilor, a urmat o etapă de procesare a acestora de către artistul invitat, apoi câteva ore petrecute în atelierul de plotare împreună cu Ramon Sadîc și un atelier de tăiat șabloane, la care au participat o parte din membrii grupului.  În final, în ziua stabilită pentru ”punerea pe pereți” a lucrării, echipa de proiect împreună cu voluntarii din proiect au realizat stencilurile.

 

2 stenciluri

Demersul elevilor din Liceul Ion Barbu – început prin consultarea comunității – a avut multiple scopuri și efecte. Tinerii au fost implicați în activități de dezvoltare comunitară, au participat la explorări urbane în care au fost încurajați să observe spațiul public, arhitectura și locuirea din cartierul în care trăiesc, să descopere aspecte care ar putea fi ameliorate și să propună soluții în acest scop. Au participat la ateliere de stencils și au venit în contact cu grapheri experimentați. Pe lângă explicarea etapelor unei intervenții comunitare din clasă în clasă, informal, în pauze sau după ore, cei mai interesați dintre ei au participat la o etapă secundară: un brainstorming asupra unor valori, cuvinte cheie și subiecte care să fie important de transmis prin lucrare.

 

12363149_1665807987008871_1217857518194987876_o

 

Tinerii și tinerele din proiectul CRIM la liceu, formați, pe parcursul unei jumătăți de an, ca facilitatori, au structurat sesiunile de brainstorming și au condus discuții care, pornind de la cazurile punctuale prezentate de colegi, au condus la identificarea și esențializarea problemei, astfel încât mesajul final să fie relevant pentru cât mai mulți dintre ei.

 

stenciluri pe fatada liceului Ion Barbu

 

Sari la conținut