DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, revine cu a XI-a ediție, celebrând creativitatea românească printr-un mix divers de activități – de la expoziții invitate la masterclass-uri, târguri de design și artă și evenimente outdoor.
Găzduit între 4 și 13 octombrie de clădirea fostului restaurant CINA (Strada Benjamin Franklin, nr. 10 București), festivalul prezintă lucrările a 145 de artiști emergenți, selectați din peste 480 de aplicații provenind din 18 categorii creative, precum arhitectură, design (interior, de obiect , grafic), pictură, foto-video și multe altele. Proiectele sunt grupate în trei secțiuni majore: Arhitectura (susținută de Cemacon), Artele Decorative (susținută de Rompetrol) și Artele Plastice (susținută de Globalworth), promovând cei mai promițători creativi ai noii generații. Vă invităm să descoperiți o selecție de arhitecți, urbaniști și creatori remarcabili care participă anul acesta la Diploma Show.
Text: Alexia Murariu
Arhitectură
Vlad Rada- „Infrastructură de mică producție alimentară în Valea Ierului – Masterplan strategic”
Vlad Rada se distinge prin viziunea sa în arhitectură, concentrată pe integrarea strânsă a acesteia în contextul agricol. Proiectul său, „Infrastructură de mică producție alimentară în Valea Ierului – Masterplan strategic”, reflectă angajamentul său de a sprijini și revitaliza micii producători agricoli dintr-o regiune cunoscută pentru peisajul său rural distinctiv. Influențat profund de experiența sa din timpul bursei Erasmus la Napoli, Rada a observat impactul cooperativelor agricole asupra sistemului de livrare și prelucrare a produselor, inspirându-se din eficiența acestora pentru a dezvolta o soluție adaptată nevoilor Valei Ierului. Această regiune, cu o densitate mare de mici producători și un peisaj caracterizat de lanuri, grădini și conace istorice, necesită o profesionalizare și o infrastructură mai bine pusă la punct.
Proiectul propus vizează crearea unui sistem productiv integrat care să răspundă cerințelor actuale de mică producție, comerț și cercetare, în timp ce respectă tradițiile locale și se integrează armonios în peisajul existent. Intervențiile arhitecturale planificate nu doar că vor sprijini dezvoltarea economică a regiunii, dar vor contribui și la revitalizarea și valorificarea potențialului agricol al Valei Ierului, asigurând o dezvoltare sustenabilă și echilibrată.
Bogdan-Alexandru Ghileschi – ‘’KULTURSTADT – Centru Cultural German’’
Alex, un tânăr arhitect pasionat și dedicat, își reflectă în proiectul de diplomă o profundă admirație pentru comunitatea sașilor din Brașov. Fascinația sa pentru această comunitate nu se limitează la aspectele estetice sau geografice, ci este influențată de respectul față de modul în care sașii și-au păstrat identitatea și tradițiile într-o lume în continuă schimbare. Proiectul său devine astfel mai mult decât o simplă manifestare a competențelor arhitecturale dobândite în timpul studiilor, fiind o încercare de a surprinde esența unei comunități care reprezintă un model de unitate și coeziune.
Conceput cu o abordare arhitecturală curată, proiectul explorează relația dintre vechi și nou, între trecutul istoric al cetății și prezentul ei în evoluție. Parcursul propus, care include atât spațiul exterior, cât și interior, își propune să descopere treptat valorile patrimoniale ale comunității săsești. Cu o atenție deosebită acordată detaliilor, Alex pune în centrul atenției expoziția comunității, într-un scenariu ce subliniază emoția și respectul față de moștenirea culturală. Alex plănuiește să continue acest proiect, propunandu-și să promoveze tradițiile și valorile comunitare prin proiecte de formare culturală, implicând tinerii și oferindu-le oportunități de a înțelege și de a proteja patrimoniul cultural al comunităților locale.
Alexandra Muller – ‘’Parc de Arte și Știință, Bd. Splaiul Unirii. 162, Bucuresti’’
Alexandra Muller, arhitectă cu experiență în București și Bruxelles, își concentrează activitatea pe reconversie și acupunctură urbană, cu o pasiune pentru spațiul public și integrarea naturii în mediul urban.
Proiectul său de diplomă, înscris în DIPLOMA Show, reflectă o direcție clară de revitalizare urbană, transformând fostul Abator Municipal din București și o parte din malul drept al Dâmboviței într-un Parc de Arte și Științe. Inspirația pentru proiect provine din cercetările Alexandrei asupra dezvoltării spațiilor publice axate pe nevoile utilizatorilor, precum și pe rolul naturii în cadrul urban. Proiectul ei propune deschiderea parcului industrial către public, creând un coridor natural ce leagă sudul Bucureștiului de centrul orașului, cu scopul de a aduce cultura și natura mai aproape de oameni.
Pe viitor, Alexandra își propune să continue dezvoltarea proiectului său, sperând că atenția asupra acestui sit industrial va crește și că fostele hale ale abatorului vor fi catalogate drept monumente istorice.
Anghel Alexandru-Georgian – ‘’Școală Vocațională în Brașov’’
Anghel Alexandru-Georgian, absolvent al U.A.U.I.M., a dezvoltat o pasiune profundă pentru lemn în arhitectură, o pasiune care își are rădăcinile în copilărie și a fost consolidată prin participarea la tabere de restaurare pe lemn în România și Franța. Proiectul său, este inspirat de orașul Brașov și de trecutul său industrial. Amplasat pe situl unei foste fabrici de tricotaje din cartierul Brașov Vechi, proiectul explorează posibilitățile de reconversie urbană, păstrând părțile salvabile ale fabricii și integrându-le într-o nouă Școală Vocațională.
Conceptul propus se bazează pe reutilizarea patrimoniului industrial și pe o organizare spațială care face referire la fortificațiile medievale ale Brașovului, cunoscut în trecut ca „Orașul celor 7 bastioane”. În mod similar cu felul în care breslele de meșteșugari își administrau bastioanele, proiectul dispune școala în mai multe corpuri distincte, fiecare dedicat unui profil vocațional, legate între ele prin spații deschise și limite permeabile, conectând astfel activitățile educaționale cu comunitatea locală. El își propune să continue să exploreze aplicabilitatea lemnului în arhitectură iar in prezent colaborează cu biroul de arhitectură LAMA Arhitectură și și-a început un atelier de tâmplărie la țară, unde își dorește să continue să lucreze și să își dezvolte abilitățile în acest domeniu.
Arhitectura de interior
Monica Ilinca – Centru Muzical Interactiv
Pasionată de muzică și de impactul profund pe care aceasta îl are asupra conexiunilor umane, Monica și-a găsit inspirația din dorința de a crea spații dedicate acestei arte. Muzica, cu puterea ei de a transmite o gamă largă de emoții, de la bucurie la melancolie, prin simpla succesiune de note, a devenit un punct central în viziunea ei. Proiectul său, înscris la DIPLOMA, este un Centru de Muzică Interactiv amplasat pe Calea Victoriei, în Imobilul Kretzulescu, o clădire situată într-o zonă marcată de repere muzicale importante.
Întreaga concepție a proiectului este centrată pe ideea de a aduce muzica mai aproape de oameni, oferindu-le oportunitatea de a trăi și împărtăși această formă de artă. Proiectul propune funcțiuni diverse, precum o platformă pentru artiști, cu spații pentru înregistrări profesionale și concerte publice, un muzeu interactiv inspirat de muzica clasică și evenimente live care includ sesiuni de tip open mic. Aceste inițiative nu doar că încurajează participarea publicului, dar susțin și dezvoltarea comunității prin intermediul muzicii. Participarea la DIPLOMA Show reprezintă pentru Monica o oportunitate de a-și materializa un vis de lungă durată. După ce a contribuit ca voluntar la organizarea festivalului, unde a întâlnit artiști și creativi care au inspirat-o, și-a dorit să își prezinte propria viziune în fața unui public mai larg, subliniind nevoia de spații care să susțină și să promoveze arta muzicii.
Liana Gavrilă – Muzeu Memorial al Pogromului din București
Absolventă a Facultății de Arhitectură de Interior, Liana are o abordare sensibilă și profundă asupra spațiului arhitectural, dedicată creării unor experiențe care depășesc funcționalitatea practică și rezonează la nivel emoțional cu cei care le trăiesc.
Proiectul său de diplomă, a fost inspirat în principal de situl existent, acesta reprezentând punctul de plecare al întregii propuneri. Liana explorează ideea de „gol formal” în spațiile urbane, tratându-le nu ca pe simple recipiente ce așteaptă să fie umplute, ci ca pe contexte care facilitează interacțiuni umane și accentuează legături culturale și istorice. În situl ales, atenția sa s-a concentrat pe două elemente principale: sinagoga Beth Hamidrash și hanul de pe Calea Moșilor 72. Relația dintre aceste două repere este articulată prin intermediul spațiului deschis, care devine esențial în generarea unei experiențe spațiale captivante. A fost motivată de dorința de a oferi expunere muncii sale și de a scoate în evidență subiectul explorat, considerând că acesta merită să fie cunoscut și dezvoltat mai departe.
Andra Maria Urzica- Unfinished Section Studio
Andra Maria Urzica, absolventă a Facultății de Arhitectură de Interior, îmbină sensibilitatea artistică cu o viziune profundă asupra sustenabilității, explorând potențialul clădirilor abandonate de a renaște ca spații creative. Proiectul său de diplomă, „Unfinished Section Studio”, înscris la DIPLOMA Show, își are originile într-o descoperire întâmplătoare pe Calea Moșilor: o clădire neterminată, un „schelet” de beton, plasat într-un context arhitectural bogat, dar lipsit de propria istorie. Această ruină modernă, aflată în mijlocul unui parc urban cu o tradiție istorică, a inspirat-o să se documenteze asupra fenomenului incompletului în arhitectură, pornind de la expoziția pavilionului Turciei de la Bienala din Veneția 2023
Proiectul reimaginează structura abandonată prin conversia ei într-un hub creativ pentru tinerii artiști, propunând o soluție care transformă ceea ce este văzut ca deșeu arhitectural într-un spațiu funcțional și plin de semnificație. Esența acestui demers este de a schimba percepția asupra ruinelor moderne, de a le privi nu ca pe ceva de evitat, ci ca pe o resursă prețioasă care poate satisface nevoile contemporane. Întregul concept explorează libertatea creativă, subliniind caracterul neterminat al clădirii prin utilizarea materialelor brute și nefinisate în designul interior, păstrând astfel autenticitatea spațiului. Acest proiect marchează, pentru ea, începutul unui studiu de durată, centrat pe transformarea ruinelor moderne în spații sustenabile și relevante pentru comunitate.
Urbanism
Dragoș Buliga – ‘’Revitalizarea zonei gării Slănic -centru de dezvoltare în oraș’’
Student la Facultatea de Urbanism din cadrul UAUIM, Drago Buliga participă la DIPLOMA Show 2024 cu proiectul său de diplomă intitulat „Revitalizarea zonei gării Slănic – centru de dezvoltare în oraș”,
Inspirația pentru acest proiect a venit din dorința de a contribui la dezvoltarea și prosperitatea orașului Slănic Prahova, în ciuda dificultăților și neajunsurilor care afectează regiunea. Orașul, cunoscut în trecut pentru industria sa minieră și ca destinație balneo-climaterică, se află într-un proces de degradare, iar Dragoș și-a propus să abordeze această problemă printr-o intervenție urbanistică bine fundamentată. Deși proiectul său este unul de diplomă, Dragoș consideră că are un potențial real de a soluționa problemele actuale ale orașului. Zona gării, pe care o propune pentru revitalizare, este gândită ca un motor de dezvoltare pentru oraș, un spațiu iconic care să funcționeze ca punct central pentru locuitori și vizitatori, legând cele două jumătăți ale orașului, separate atât de bariere naturale, cât și de elemente antropice.
Activ în numeroase workshopuri și competiții internaționale, Dragoș are o puternică dedicație față de urbanismul sustenabil, implicându-se în proiecte precum Acupunctura Urbană, Băneasa Living Lab și Pădurea Căldăraru, dar și în concursuri internaționale precum Tartu Emajõgi River.
Sabina Iordache- ‘’Peisajul Cinematic al Apei’’
Sabina Iordache, studentă la Peisagistică în cadrul UAUIM, participă la DIPLOMA Show 2024 cu proiectul intitulat „Peisajul cinematic al apei”. Proiectul ei a luat naștere din dorința de a revitaliza zona industrială din apropierea centrului orașului Slănic Prahova, prin deschiderea acestei zone către oraș. Vizita pe sit și observația legăturii strânse dintre oraș și apă, în special modul în care râul Slănic traversează și modelează stațiunea balneo-climaterică, au inspirat tema finală a proiectului. Aceasta se îmbină armonios cu pasiunea Sabinei pentru filme și peisajele captivante ale văii Prahovei.
Sabina a propus transformarea unei zone industriale, care include accesul către salina Unirea, într-un centru de film și spații publice. Printre proiectele de referință care au inspirat această propunere se numără The High Line Park și Landschaftspark Duisburg-Nord, ambele exemple de revitalizare a infrastructurii urbane și industriale pentru a atrage și integra comunitatea. Sabina nu intenționează să continue acest proiect după absolvire, preferând să se confrunte cu realitățile domeniului practic și să-și dezvolte cunoștințele în mediul profesional. Totuși, plănuiește să participe ocazional la concursuri de urbanism și peisagistică, pentru a-și păstra legătura cu creativitatea și conceptele învățate în facultate.
Corina-Nicoleta Dănilă – ‘’Complex agroturistic Domeniile Saivan’’
Corina se distinge în domeniul urbanismului, prin accentul deosebit asuprsa integrarii armonioase a tradiției și modernității. Proiectul ei este o stână turistică amplasată în afara orașului Slănic, în mijlocul unui peisaj natural, caracterizat de păduri sălbatice, pășuni întinse și puncte de belvedere. Această alegere a locației reflectă dorința de a oferi o experiență autentică și actualizată a tradițiilor locale. Corina își propune să stimuleze toate cele cinci simțuri ale vizitatorilor printr-o serie de activități diverse, inclusiv trasee ecvestre, teren de golf, centru spa, cinema în aer liber, turnuri de observație și ateliere de creație.
Proiectul nu se limitează la un simplu aspect estetic, ci include și demonstrarea proceselor tradiționale, precum prelucrarea brânzeturilor și îngrijirea oilor, oferind astfel o experiență completă in natura. Prin această inițiativă, Corina aspiră să aducă o contribuție semnificativă dezvoltării regionale, promovând o integrare echilibrată între tradiție și modernitate.
*
Acești arhitecți și mulți alți creativi își vor expune lucrările în cadrul DIPLOMA Show 2024 între 4 și 13 octombrie 2024, oferindu-vă ocazia să descoperiți viziuni inovatoare și proiecte remarcabile. Accesul la festival este gratuit, dar se poate realiza în baza unui bilet care poate fi rezervat online, aici.
Mai multe detalii se găsesc pe site-ul Diploma Show.
Info & credite
DIPLOMA Show este un proiect The Institute
Prezentat de UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Parteneri: IQOS, Rompetrol, Globalworth, Cemacon, Chateau Purcari, Kozel, Mega Mall
Realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București
Cu susținerea Primăriei Capitalei prin Arcub
Cu suportul: Retros Gallery, Demco Lighning, Jecza Gallery, Bloom, Helinik, Arelux, Triade Galley
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Haute Culture, Revista BIZ, Revista Zeppelin, Molecule F, Designist, Modernism, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Propagarta, Revista Atelierul, IQAds, RADOR, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, PRwave, Glamour, The Woman, Happening, Arthood, Metropolis, ALIST Magazine, Dreamingof.net, Daily Magazine, EventsMax, Revista Golan, Revista Arhitectura, Revista Arta
Parteneri de comunicare: Librăriile Humanitas, 5togo
Parteneri de industrie: Ordinul Arhitecților din România, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași, Universitatea Națională de Arte București
Echipa de creație: Claudia Draghia, Sebastian Pren
Partener monitorizare: MediaTrust
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției octombrie-noiembrie 2024 Zeppelin/București/Online