Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Articol revista # 120

 

Halele Carol / Viață nouă în haine vechi

 

Text: Meta van Drunen / Eurodite

Uneori trec pe lângă clădiri industriale ce par uitate și îmi imaginez cât de frumos ar putea fi acele locuri, dacă li s-ar oferi o viață nouă, păstrându-și în același timp hainele vechi. E un sentiment plăcut să îți iei cafeaua sau să savurezi cina într-un spațiu care a fost o dată folosit pentru producția industrială. Fostele fabrici au un je-ne-sais-quoi ce declanșează curiozitate și entuziasm.

DSC_0445

Potențial și mecanisme de transformare
Bucureștiul are multe locuri neutilizate. Turul industrial organizat de către revista Zeppelin în 2011 a dezvăluit situri industriale ascunse din zona Filaret – Rahova și a dat naștere la multe întrebări. Cum putem păstra vechile clădiri și istoria lor, în același timp reintegrându-le în peisajul urban? Pot fi transformate în centre de creație, stimulând activitățile culturale? Cum se poate organiza și gestiona procesul?

În scopul de a găsi răspunsuri și de a afla cum funcționează de fapt mecanismul de transformare, Eurodite și Zeppelin au inițiat proiectul „Fabrici Creative București„. Experții olandezi au prezentat exemple din Țările de Jos și au împărtășit experiențele lor la una dintre serile Zeppelin, cu tema Creative Factories. Fabrica „Hesper” a fost aleasă ca studiu de caz în București, pentru că proprietarul este interesat de conversia ei, nu de demolare. Cazul a oferit posibilitatea de a analiza în continuare potențialul de reabilitare din București și de a găsi abordări pentru transformare, în contextul românesc. Într-un seminar de două zile, scenariile posibile pentru reamenajare au fost discutate de către o echipă de experți români și olandezi, împreună cu proprietarul fabricii.

Studiu de caz
Prima gară din București, Filaret, a fost inaugurată în 1869. Fabrica „E. Wolff” s-a mutat vizavi de gară în 1887, pentru a-și extinde activitățile industriale mecanice și metalurgice. În timpul regimului comunist, i s-a spus „Steaua Roșie” și producția s-a concentrat pe mașini grele pentru industria construcțiilor și echipamente hidraulice. Acum, sub numele de „Hesper”, fabrica produce încă pompe și motoare hidraulice, deși s-a confruntat cu o reducere majoră a numărului de salariați – de la 2000 la 200 în ultimii 15 ani – și se luptă cu degradarea clădirilor istorice care nu mai sunt utilizate. Gara Filaret s-a transformat, de asemenea, în autogară pentru curse interne de autobuz.

Fabrica se învecinează cu Parcul Carol (deschis mai târziu, în 1906), pe un deal care a fost întotdeauna un loc de întâlnire și de recreere pentru oamenii din București.

Cum să construiești pe ADN-ul original
În ultimii ani, proprietarul fabricii „Hesper” a primit mai multe oferte de cumpărare de la dezvoltatorii imobiliari. El a refuzat, dându-și seama de faptul că acele clădiri vechi au importanță istorică, reprezentând spiritul de pionierat industrial din secolul al 19-lea, și că ele spun poveștile lucrătorilor de acolo; de asemenea, unele dintre ele încă mai erau funcționale. În plus, era chiar mândru de echipa sa și de producția fabricii, iar, crescând în zonă, păstrează și o legătură personală cu locul.

Principalele obiective pentru transformarea fabricii „Hesper” sunt: oprirea degradării clădirilor istorice și conservarea valorii lor, găsirea unor noi utilizări pentru clădirile goale (fără a perturba activitățile de producție care au încă loc în cele moderne), deschiderea unor puncte de acces la parc și la stradă, și transformarea într-un spațiu accesibil publicului. Este esențială păstrarea legătura cu ADN-ul locului -„fabricare și creație”- și a unei mândrii locale legate de producție. O abordare bună, pas cu pas, ar consta în începerea cu investiții mici și cu o planificare pe termen scurt, care ar genera flux financiar pentru următoarele investiții. Acesta din urmă ar reintegra proprietatea pe termen lung în țesutul urban.

 

collage_a4

Printre noile funcții propuse pentru fabrica „Hesper” sunt: organizarea de evenimente, gastronomia, locuri de muncă de creație, pe baza”valorii familiale”, și a temelor specifice legate de Tehnologie-Inovare, Comercial-Timp liber. Transparența va fi obținută prin deschiderea accesului către parc, în timp ce clădirile istorice vor deveni puncte de socializare, cu cafenele și restaurante cu vedere la parc, oferind spații de cultură, evenimente, expoziții, piețe și târguri. Locul poate continua să fie un „laborator”, reunind educația, meșteșugurile și designul prin evenimente precum târguri ale meșterilor artizani sau spații de producție deschise pentru imprimarea 3D.

DSC_0493

Direcții de transformare
Proiectul „Fabricile Creative București” a furnizat răspunsuri și perspective pentru întrebarea „cum se începe un proces de conversie”. În general vorbind, aș lua în considerare următoarele reguli de bază pentru transformarea de situri (industriale):

  • Definirea ADN-ului locului și păstarea legăturii cu istoria lui;
  • O strategie pas cu pas de utilizarea temporară pentru generarea fluxului de bani;
  • Definirea conceptului de ansamblu, încă de la început, și respectarea lui pe parcurs;
  • Implicarea comunității din vecinătate;
  • Gândirea în perspectivă (15-20 de ani).

Trecând astăzi pe lângă clădirile vechi, mă bucur că am reușit să începem procesul și să ne implicăm într-un caz real de transformare industrială din București. Am încredere în oamenii cu care am lucrat și în colaboratorii noștri viitori, și aștept cu nerăbdare primele activități care vor avea loc acolo, începând cu primăvara anului 2014, sub noul nume – Halele Carol. România are atât potențial neexploatat pentru transformarea patrimoniului industrial în spații atractive pentru noi activități economice și de antreprenoriat cultural, iar eu sunt fericită că pot să contribui la aceasta.

Meta van Drunen este arhitect și urbanist, partener la Eurodite.

Sari la conținut