Tururi ghidate prin arhitectura industrială – Bucureşti

Acest articol se regăsește în: Creative Factories

foto: Cristian Marțiș

 25 si 26 noiembrie 2011, Bucuresti, Sud-Vest

Segment al programului Patrimoniul ca resursă, proiectul a propus – ca acţiune pilot dedicată, în special, arhitecţilor, reprezentanţilor instituţiilor şi societăţii civile – vizitarea a şapte ansambluri industriale din capitală: Uzina Filaret, fabrica Wolff – Hesper, Fabrica de Chibrituri, Observatorul astronomic, Fabrica de Timbre, Palatul şi Fabrica Bragadiru, Vama Antrepozite – The Ark.
 
În două zile dense au fost organizate două tururi ghidate, având suportul informativ asigurat de membrii Asociaţiei pentru Arheologie Industrială. Participanţii au avut privilegiul să exploreze un Bucureşti spectaculos şi greu (sau deloc) accesibil. În cadrul vizitelor, agrementate cu sandviciuri şi ceaiuri calde, au fost puse în discuţie problemele şi potenţialul patrimoniului industrial, posibile strategii şi acţiuni de regenerare, exemple de identităţi urbane create pe trecutul recent industrial şi perspective pentru un rebranding cultural al capitalei.
 
Organizatori: Asociaţia Zeppelin, Asociaţia pentru Arhitectură Industrială din România;
Cu sprijinul: Ordinul Arhitecţilor din România, Administraţia Fondului Cultural National, ERSTE Stiftung, Archis Interventions SEE, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Lafarge.