Cucerirea ascendentă a spațiului
În august 2007 am închiriat spațiul în care funcționase Test Point și am făcut câteva evenimente în timp ce amenajam practic spațiul. În martie 2008 am reușit să luăm tot etajul – sala de concerte și alte două încăperi – plus două încăperi jos. În 2009 a fost prima încercare, mai degrabă nereușită, de terasă; în 2010 s-a deschis terasa cu bucătărie, iar în 2012 am mutat și clubul B52 în celălalt corp al clădirii. Acum sunt multe alte spații subînchiriate în Fabrica, majoritatea erau dezafectate, fiind amenajate în timp, ori de către noi, ori de chiriașii noștri.
Bucureștiul e un cerc. Trasați-i razele.
Am căutat un spațiu deschis, nu am vrut să fie aici în mod special, dar nu ne-a deranjat zona. (Asta pentru că am avut și experiența B52 care era semicentral, trebuia să vii ori cu mașina, ori cu taxiul, ori pe jos, nu era în apropierea unei stații de metrou.) Nu ne-a interesat să fim în centrul vechi. Dezvoltarea centrului vechi chiar ne ajută, pentru că sunt oameni cărora nu le place sau îl evită și atunci vin aici. Până la urmă centru nu e numai un punct – kilometrul 0 – e un spațiu extins.
Pauza de la modernitate
Toate activitățile care se întâmplă acum aici sunt ca niște mulțimi care se intersectează într-un punct. Am vrut să avem activități complementare. Ateliere, sport extrem, spațiul unei arhitecte cu obiecte de design interior, sala de cățărat. În principiu când cineva dorește să închirieze un spațiu, vedem ce vrea să facă, cui se adresează și dacă se potrivește și pentru noi. Să nu fie într-o zonă neapărat mainstream, încercăm să nu fim ca un mall comercial. Deși pentru activități culturale e mai greu: atelierul unui artist ori un spațiu de expunere cred că e greu să țină pasul cu cheltuielile, chiria de exemplu. Proiectele culturale dacă nu au susținere exterioară nu cred că se pot autosusține.
Se spune că oamenii sfințesc locul
Cred că am oferit o idee, pentru că acum există mai multe proiecte în foste spații industriale, față de câte erau când am deschis noi. Cred că oferim o parte de inspirație, apoi posibilitatea de pauză de la oraș, posibilitatea asta de petrecere a timpului liber în mod plăcut, fie că ai copil sau te cațeri, îți place muzica sau party-uri, mâncare sau mai știu eu ce. Seara când vezi că lumea e ok, e fericită, se relaxează – asta e o motivație în sine.
Solidaritate și răbdare
Cred că e o mișcare mai amplă de revitalizare a spațiilor industriale. Noi nu ne speriem dacă cineva începe un proiect într-o fostă fabrică, din contră ne bucurăm, pentru că mărește cumva piața, publicul. Și aici mai sunt Colectiv, Halele Carol, e ok: cât mai multă lume să vadă mai multe spații de felul ăsta. Au mai tot fost încercări de felul ăsta: cred că prin 2008-2009 pentru un an a fost Hala – n-a rezistat; la fel și Turbohalle, unde îți trebuia foarte multă lume ca să umpli spațiul. Altele în schimb se mențin: Atelier de producție care are deja vreo 5 ani, Colectiv.
Trebuie să ai răbdare, în sensul de ani, nu de câteva luni și să ai încredere în proiect.
Vedere din alt București
Peste 5 ani vom fi tot aici. Până una alta, noi suntem deja aici, locul funcționează și e ferit de o investiție imobiliară, cred eu, pentru că e pânza freatică foarte sus și e nisip – pe vremuri, când erau ploi, Dâmbovița făcea un cot aici ca o mlaștină. Deci ar costa foarte mult fundația, pentru că nu ar fi regimul de înălțime necesar și nu ar renta.
Time lapse
La început era doar restaurantul Vaporul în zonă, deci cred că da, am făcut un vad aici, pentru că în timp a apărut un wine bar, Costelăria, un restaurant chinezesc. Dar cred că cei care au luat decizia să deschidă s-au uitat la activitatea noastră și au zis ok, funcționează strada. Deși nu e chiar pietonală. Până la urmă, sunt 8 ani de când noi insistăm aici și zilnic, din martie 2008, am făcut cunoscută adresa.
Strada 11 Iunie nr. 50
Antreprenori: Virgil Horvat, Costin Stănicioara, George Neculai, Cristian Joantă, Cristina Bahnariu
