revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Articol revista # 59

 

Editorial: PINK

Post de: Constantin Goagea
 

Cladirea de birouri de pe Str Buzesti, nr 85

Aceasta este o cladire de birouri, realizata in anul 2006. Proiectul apartine biroului Office Design si a fost publicat in numarul 54 din mai 2007 al revistei Arhitectura. Dupa cum vedeti, calcanul lateral a fost vopsit in roz, iar bannerul emotionant acopera trei sferturi din fatada. In caz ca nu pricepeti si/sau refuzati sa credeti e totusi aceeasi cladire. Sa se gaseasca diferentele!

Bannerismul, m-am prins, e la moda fiindca a devenit semn de putere. O logica vulgara, care vrea sa faca dusmanii sa moara de ciuda. Uite de aia se pune bannerul atat de mare. Fiindca e de unde si ne permitem. Fiindca agentia de publicitate are argumente pe vizual si taie factura mare. Si domnul director al bancii are relatii si e om de valoare si vrea sa ajute orasul si sa-l transforme. Si nici nu costa mult si le-a placut si celor de la primarie, iar oamenii sunt mai fericiti ca uite spune si textul: e vorba de emotii.
Sau versiunea de memoriu tehnic, ala scris de vreun arhitect cu stampila, suna asa: la solicitarea beneficiarului s-a propus realizarea unei lucrari publicitare tip outdoor. S-a dorit sa se puna in valoare atat logoul cat si anumite elemente identitare ale companiei. In acest sens s-a optat pentru o gama cromatica optimista pe calcan si aplicarea unui poliplan imprimat policrom, cu perforatii. 
PS: Acuma cica se face o comisie pentru protejarea bannerelor, fiindca e o chestie de identitate urbana nationala. Trebuie pastrate nene, palimpsest urban. Restauratorii de bannere stau la panda! Nu le vom putea da jos chiar asa, cu una cu doua, ca sunt facute de agentii de valoare, niste artisti. Am auzit de altfel ca la Londra daca ai graffiti pe fatada nu-l mai poti sterge pana nu vine o comisie care sa-ti dea voie sa-l stergi ca uneori se intampla ca ele sa fie niste piese de arta. Ati auzit de ala, de Banksy?  Din cauza lui.

BANIERISM
Text: Justin Baroncea

Ultima generatie de reclame locuibile

Pe la mijlocul anilor 90, bucurestenii au avut prima lor intalnire cu mesh-ul, adica, mai popular, „autocolantul cu punctulete”. Noile autobuze de pe linia 300 au reprezentat primul teritoriu ocupat de mesh. Astfel, autocolantul intra cu ajutorul transportului public in folclorul urban. „Cutiile de dero” pe rotile invelite in autocolant refigurau imaginea Bucurestiului. Din exterior totul parea o glumita, insa adevarata experienta vizuala o aveai atunci cand incercai sa vezi din interior la ce statie trebuie sa cobori. Atunci punctuletele isi dovedeau dimensiunea reala, atunci intelegeai cu adevarat ideea de pixel. 
Asa bucurestenii s-au obisnuit cu o noua dimensiune vizuala si s-au pregatit pentru urmatorul pas: locuirea in spatele unui mesh. Nu fereastra conteaza, ci modul in care este pixelata. Plimbarea cu autobuzul oferea o experienta vizuala de scurta durata, efemera. Tare e sa vezi lumea asa 24 din 24, adica daca nu vad punctulete sa mi se para ca ceva ciudat se intampla cu orasul meu.
Si ajungem la momentul actual, in care o mare parte din bucuresteni locuiesc intr-o reclama. Fara punctulete nu se simt ca acasa. Si fara mesh-uri fatadele plictisesc pe toata lumea. In Bucuresti reclama nu e „sufletul comertului”, e genius loci. Blocurile nu mai au denumiri si locatii, au imprumutat in schimb nume „de marca”.
Unii locuiesc in spatele unei reclame si toti locuim un spatiu publicitar…

Foto: Constantin Goagea, Stefan Tuchila 

Sari la conținut