Brocart, catifele grele, stofe de lana, uite asa se imbracau oamenii acum o suta si ceva de ani. De asta cand intrau in salile de concerte, hainele lor si plusurile de pe scaune faceau ca muzica sa se auda perfect. Coeficientii de absorbtie ai sunetului depindeau de hainele spectatorilor asa de mult ca atunci cand s-a schimbat moda, pur si simplu acustica unor sali s-a distrus.
Si mi-am adus aminte de asta chiar acum vreo doua zile, la concertul lui Balanescu, in timp ce stateam cu genunchii impotmoliti, intepeniti pe scaunul mititel, intre randurile stramte din TNB. Noroc ca tricourile mulate de azi ocupa loc putin. Unde sa vii cu malacovul aici, mai bine blugi si tricou. La sala mare, cea mai importanta, e mai bine pe scena decat in scaunele astea. Spectatorul trebuie sa inteleaga ce lucru greu e muzica din ziua de azi, ba chiar s-o simta pe propria piele. Vreau sa ma intind, ori s-o temine mai repede astia cu bisul lor, ca zau, doare deja. Acustica o fi cum o fi, reglata din mixer, dar scaunele mortale si praful general din atmosfera scurteaza orice trairi inalte. Oricum mai bine decat la piesa de teatru de-acum o luna, jucata intr-un bar afumat, pe o scena fara profunzime, fara decoruri, fara distante care sa produca mirajul. O problema chiar si pentru o piesa rebela. Parazitarile pana la urma au o forma serioasa de existenta si ajung sa se cheme „conversii”, adica niste transformari gandite, cu cap si coada, care fac sa aiba noima reutilizarea spatiului respectiv, coerenta si mai ales succes.
Dupa 17 ani in Bucuresti toata cultura are un aer improvizat. Vrei teatru? Avem un pod, sau un foyer. Vrei concert? Avem un beci care e si bar, cu fum si harmalaie. Totul se desfasoara in spatii improprii, noi ne adaptam. Orice e bun ca sa fie parazitat de o activitate culturala. Am putea sa vedem in asta un semn de sanatate si vigoare, de entuziasm si energie intr-o societate care-si cauta resursele de evolutie si valorifica orice oportunitate de a produce arta. Unele merg, altele ba. Intr-un fel s-ar zice ca undergroundul infloreste, e aproape cultura principala. Asta pentru ca ceea ce e cultura mare si grea, bine institutionalizata, nu are spatii adecvate si imbatraneste. Tot ce-a ramas de pe vremuri e obosit si prafuit. Avem nevoie de sali noi de spectacole, de expozitii, de teatre, de opera, pentru o capitala cu un consum cultural intens.
Deocamdata folosim ce avem, carpim pe ici pe colo, intram cu arta prin spatii reziduale, gratis daca se poate, pana cand investitiile publice or sa se canalizeze catre ceva de care sa ne bucuram si noi. Adica spatii pentru spectacole sau pentru expozitii civilizate, mari, suficiente pentru 2 milioane de locuitori si o viata culturala activa.
Va mai zic ca intre timp in capitala modei si designului, adica la Milano, a fost Salone del Mobile, un fel de revelion. Adica s-a sarbatorit trecerea intr-un nou an de design. Sa fie Design deci, in acest numar.
