Lenevesc la soare in Sozopolul bulgaresc cu o carte enorma in brate. Un cartoi cu care te poti fali pe orice plaja, sau cu care ai putea propti o umbrela la fel de bine. In cartea asta „Cities, Architecture and Society”, Dejan Sudjic vorbeste despre accentele unui oras, asa cum am vorbi despre accentele unei limbi.
Accentul este o parte esentiala a identitatii cuiva, este ceva profund ancorat intr-un mental colectiv bine localizat, si da seama despre o istorie personala a individului.
Sudjic nu vorbeste despre accentele orasului in sensul de accente de inaltime, deci nu despre turnurile de birouri, sau despre orice alt monument, ci despre lucrurile mai putin extraordinare si iesite din scara, dar care dau de fapt identitatea unui oras. In fond turnurile debirouri sunt peste tot in lume la fel, sunt uniforme, sunt conforme cu orice asteptare.
Mai degraba, spune el, accentul local rezida in forma de proprietate asupra pamintului, in felul cum in timpul istoriei acesta a fost impartit si divizat, iar apoi construit, in modul in care bogatia este repartizata in oras. Ori la fel de bine accentul se regaseste in densitatea de locuire, in culoarea taxiurilor, sau in istoria liniilor de metrou.
Dejan Sudjic povesteste cum a invatat accentul englez de BBC, ascultind lectiile pentru imigranti de la radio inca de la varste fragede pentru ca parintii lui nu vorbeau engleza in casa. Si asa cum limba se mosteneste sau se invata cu un accent local, tot asa, spune el, orasul in care cresti iti imprima in minte un tip de organizare spatiala princeps care te ajuta sa recunosti alte locuri ca orase. Harta lui mentala dintii este Londra taiata de Tamisa, pe care desigur nu o poate refolosi, darcare ii da intotdeauna un punct de plecare atunci cind pleaca in recunoastere in alt loc: exista sau nu un rau, si daca da care-i sudul fata de acesta.
E soare de amiaza, mai inchid uneori ochii si-mi reamintesc plaja pustie din Mamaia-Sat cu cativa ani in urma, locul preferat al redactiei Arhitectura pentru reincarcat bateriile. Dumul pina la plaja printre ierburi arse, copii aliniati cintind oac-oac diridiridam, albatrosii ca servetelele, turnurile de la Navodari pe fundal… poetic. Uneori mergem si primavara sau chiar iarna acolo sa revedem locul, pentru ca incet incet dispare sufocat de Mamaia turistica. Inteleg cum e cu cautarea asta a Tamisei tale in orice oras, a sudului in care ai crescut.
Am terminat, e ora de inghetata.
