În București, poate cel mai frecvent titlu de proiect de pe panourile obligatorii de șantier este cel de „Reabilitare și extindere”.
Text, foto: Ștefan Ghenciulescu
Multe dintre proiectele cele mai valoroase publicate în ultima vreme în Zeppelin cuprind în titlul lor oficial și această expresie. Nu despre ele aș vrea să vorbesc aici, ci despre un tip de proiecte foarte, foarte cunoscut, la care „reabilitare” și „extindere” se traduce prin demolare și o construcție nouă.
Astăzi, mai ales în zonele protejate, autorizațiile de demolare se iau mult mai greu decât în anii ’90–2000. Astfel a apărut această șmecherie de a pretinde că nu dai jos casa veche, ci că, vezi bine, o transformi. Atunci când construcția existentă dispare complet în timpul șantierului, e clar, din punctul meu de vedere, că e vorba despre o ilegalitate. Sigur, putem discuta despre ineficiența totală a unui sistem în care poți face astfel de lucruri și să nu pățești nimic sau să scapi cu o amendă ridicolă.
Problema majoră este în acceptarea cazurilor în care nu se demolează totul, ci aproape totul, iar administrația și societatea acceptă acest lucru cu relaxare. Clienții sau dezvoltatorii mai chibzuiți au înțeles că, dacă păstrează fațada sau un fragment de fațadă, pot fi liniștiți. Ba chiar începi să scapi dacă elimini complet substanța originară și o reconstruiești, cu grijă sau aproximativ. Uneori, ca în cazul blocului opresiv ce se construiește vizavi de Școala Centrală a lui Mincu, ajunge să lipești niște ornamente generice.
Am mai scris despre asta. E grav, pentru că fațadismul acoperă eliminarea spațiilor, substanței istorice, a ceea ce face o clădire valoroasă. Apoi, odată ce lași liber la a demola aproape tot, nu mai e decât un pas, atât de ușor într-o societate precum cea românească, pentru la a merge până la capăt.
*înainte și după. „Consolidare, supraetajare”, str. Ciprian Porumbescu 12. Imagini : Google Earth, fotografie martie 2023
Bun? Și ce e de făcut?
Odată, ar trebui definit clar în lege ce înseamnă diferite tipuri de operații. Astfel, dacă păstrezi doar fațade(le), procedura să se numească oficial „demolare și construcție nouă, cu integrarea unor fragmente din cea originară”. După care lucrurile se pot negocia: nu pe procente, ci luând în calcul valoarea a ceea ce se păstrează și ce nu etc. Dar punctul de plecare ar fi cel de păstrare majoritară, cu o argumentare puternică pentru orice fel de eliminare. În unele cazuri, decât să impunem păstrarea unor resturi, poate e mai bine să acceptăm că unele case pot să dispară și să lase loc altora noi.
Pentru a avea șansa unei asemenea legi, trebuie ca specialiștii să și-o asume. Din păcate, constatăm cum fațadismul devine acceptabil sau chiar lăudabil pentru o mare parte dintre arhitecți. Există lucrări de eviscerare care sunt evidențiate la anuale și bienale. Chiar și în Universitatea Mincu se îndrumă proiecte pentru care demolarea ascunsă nu este o opțiune particulară, bine justificată, ci o strategie de început.
Avem de lucrat aici.
*înainte și după. „Consolidare, supraetajare”, str. Ciprian Porumbescu 12. Imagini : Google Earth, fotografie martie 2023
Revista Zeppelin #169 (primăvara 2023) cu tema „Mai departe. Transformări ale profesiei de arhitect” e disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay
