Text, foto: Cătălina Frâncu
Mersul pe jos în București e ritmat de reclame, panouri publicitare și luminițe de farmacie. Parterele de bloc – mic, mare, din centru sau nu – sunt căușe pentru cele mai căutate afaceri din țară: supermarketuri, amanet, exchange (câteodată 2în1), farmacii și, în ultimii ani, păcănelele. Toate se comportă ca niște lumi în lumi care aduc cu realitatea, dar o trunchiază, îi taie colțurile și îi măresc butoanele adicției. Intri în ele și nu știi când ieși, ce ai venit să faci sau să dai, ce limite ți-ai impus, ai venit pentru ibuprofen, ai agățat o cremă de mâini, ai venit pentru salată, ți-a căzut o napolitană în coș, ai venit să-ți dai inelul – doar până luna viitoare –, ți-a făcut o ofertă pentru lanț, ai intrat doar două minute, ai rămas fără mașină… Dacă toate închid parterul, îl privatizează și îl fac să coste, împărăteasa lor e de departe sala de jocuri de noroc. Plină de steluțe pe fundal negru, femei semiîmbrăcate, semne de dolari și euro, și nelipsitul lucrător (mai des lucrătoare) ieșit la fumat, cortina păcănelelor e cea mai de nepătruns. Aici totul e făcut să te rupă de lumea de afară, să te înghețe într-o lume fără familie, fără foame, fără responsabilități și probleme. Afară, pe rând, trotuarul arde, se acoperă de frunze, se udă și se mătură, îngheață și se acoperă de zăpadă, iar singurul semn că înăuntru se știe sunt hainele din ce în ce mai groase ale lucrătoarelor.
De afară știi că înăuntru nu se schimbă nimic și zici că tu nu vei intra niciodată acolo. Un spațiu mistic, interzis pentru totdeauna, ca heroina, dacă nu vrei să-ți distrugi viața de tot. Și totuși, acolo intră zilnic oameni care rămân până când nu mai au nimic de pierdut. Treci pe lângă el pe trotuar, te uiți în sus și îl vezi pe fațade, lângă o femeie voluptuoasă sau lângă litere mari cu numele unei sau altei firme. Acoperă ferestre, balcoane, vitrine și împung în spațiul public doar-doar să mai intre încă cineva care nu ar fi intrat niciodată.
Parterele de bloc sunt cele mai bune locuri pentru centre comunitare, locuri de întâlnire, biblioteci de cartier, mici săli de proiecție sau de jucat ping-pong. Sunt aproape, în mijlocul mulțimii de zgomote și trafic, practice pentru vadul de toate felurile care ar putea să găsească în ele un pic mai multă semnificație. Iar centrele comunitare îi salvează pe oameni de singurătate și abandon, ambele exploatate de păcănele.
Un număr despre lucrul cu natura și despre arhitectura ca sistem de relații: Junya Ishigami, superblock în Barcelona, apă, foc, tsunami, peisagism urban și arhitectură rurală nouă în România
În afara dosarului: interviu original cu Peter Zumthor, două proiecte Ene+Ene Arhitectura
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
Lansare: Marți, 29 aprilie, ora 19:00 @ Casa Mincu – sediul Ordinului Arhitecților din România, str. Pictor Arthur Verona, 19, București
Parteneri eveniment: ZEBRO, DIASEN
Zeppelin #174 e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay, sau poate fi comandat aici.
