74 de poeţi aproape uitaţi. Şi un memorial aproape invizibil

Text: Mugur Grosu
Foto: Mihnea Ratte, Cătălin Georgescu, Marina Popa, Corina Cimpoieru

Iată un stereotip mirabil: „românul s-a născut poet”. Pucioasa din oraşele noastre mărturiseşte cu totul altceva: nu doar că nu-i loc pentru poezie în ele, dar abia de se mai găseşte loc pentru oameni. Nimic nu stă în calea noilor zei: maşina şi banul; a-i cerceta e o blasfemie, a-i contesta e o apostazie. Şi-apoi, de ce să cârtim: găsim şi poezie un pic. În Constanţa, de pildă, oraşul meu natal, clădit peste cetatea pe care-a făcut-o faimoasă exilatul Ovidius, a răsărit acum un deceniu un monument al vaporeanului necunoscut, care expune elicea unui vapor şi textul: „Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea”, o traducere mai lejeră a primului vers din poemul Omul şi marea al lui Baudelaire. Atât s-a putut. Ironic, „ctitorii” monumentului sunt cam toţi acum la pripon sau căutaţi de Interpol. În Capitală stăm ceva mai bine. Întâi de toate, avem două străzi dedicate: Poetului – în Bucureştii Noi, iar Poeziei, între depoul Colentina şi Târnăcopului. Dac-ai sta să crezi harta, poezia şi târnăcopul au, la noi, rang egal. Aiurea. Da-n parcul Kiseleff, uite, ne dedăm chiar risipei: pe soclul statuii lui Omar Khayyam putem citi câteva catrene persane, numite rubaiate. Iar anul trecut, am fost în pragul supradozei poeticeşti: evenimentul Street Delivery a fost dedicat „Poeziei în stradă”. La care-am avut bucuria să particip şi eu, cu două instalaţii de poezie – un joc stradal de puzzle cu poezii caligrafiate pe plăci de ceramică şi o instalaţie suspendată în Piaţeta anglicană – „Cerul poeţilor dispăruţi”, prin care, pentru câteva zile, piaţa a fost însufleţită de poezii.

În 2020, recalibrările impuse de pandemie au scos Street Delivery din centru, activând în schimb multe insule din oraş. Am fost surprins când organizatorii m-au invitat totuşi să gândesc o continuare a instalaţiei de anul trecut, eventual ceva mai durabil. Pentru al doilea an consecutiv, spaţiul din jurul Bisericii Anglicane avea să devină, simbolic, „Piaţeta poeţilor dispăruţi”. După primele vizite-n spaţiu, s-a întrezărit o idee, pentru care l-am cooptat şi pe Justin Baroncea, care urma să se-ntoarcă din Barcelona. Ar fi fost fain, dar planul s-a năruit, căci lui Justin i-a fost impusă izolarea la domiciliu. Poate la anul. M-am întors pe teren, nevoit să gândesc altceva, mai simplu. Tot învârtindu-mă prin piaţă, am rememorat resorturile care-au animat Street Delivery la începuturi: un Plan Urbanistic Zonal – „Traseu Cultural str. Episcopiei, str. Pictor Verona, Grădina Icoanei” – elaborat sub coordonarea lui Şerban Sturdza, aparent asumat de edili, dar blocat etern la faza avizelor. În 2009 un mic segment din PUZ a primit undă verde – reabilitarea Pieţei Bisericii Anglicane, şi acesta ciuntit de-un element esenţial: pietonalizarea străzii Verona între Grădina Icoanei şi parcul Casei Universitarilor. Piaţa e, practic, o mică insulă smulsă maşinilor – o bătălie la baionetă, evidenţiată de bolarzii care o înconjoară. (Asta-n condiţiile în care tot mai multe oraşe din lume renunţă şi la borduri, pentru a le reaminti şoferilor că-s doar musafiri acolo.)

Deşi au doar rolul de a bloca accesul maşinilor, sobrietatea ritmată a prezenţei lor de granit mi-a sugerat camuflarea acestui antagonism şi întoarcerea lor, simbolică, dinspre stradă spre piaţă: dacă le-aş curăţa faţa superioară de vandalizările cu vopsea şi aş lipi peste fiecare câte-un autocolant mat, transparent, cu poezia unui poet dispărut, aş compune un memorial discret, low cost, dedicat poeţilor dispăruţi, care nu doar c-au plecat dintre noi, dar ni se şterg, treptat, şi din memorie; mai puţin poeţii „de manual” şi din programa de Bac, aşadar. Câte-un poet aproape uitat pentru fiecare bolard. Şi multe poete – puţin cunoscute sau evocate doar prin asociere cu scriitorii-majusculă, „de manual”: Claudia Millian Minulescu, Agatha Vasiliu-Bacovia, Iulia Hasdeu, Maria Banuş sau, da, Veronica Micle – cu o „replică” la Luceafărul chiar modernă. Sau poeţii avangardei istorice, evocaţi de regulă frugal şi în turmă.

M-au captivat egal şi partea frumoasă a selecţiei lor, şi cea murdară, cea a paradirii mâinilor cu solvenţi, a frecuşului şi neutralizării diferitelor tipuri de vopsea adunate acolo cu anii. Şi micile reparaţii, precum replantarea unui stâlp secerat de-o maşină.

+3

*mici reparații (înainte și după)

Pentru „trecerea pe curat” a celor 74 de texte le mulţumesc Corinei Cimpoieru şi Alexandrei Dincă: minuţiozitatea lor a făcut intervenţia şi mai discretă.

La o trecere în viteză prin piaţetă, intervenția putea fi scăpată din vedere, aşa că am primit şi mustrări pentru exces de… discreţie sau pentru că textele se citesc greu. Mărturisesc: mai important decât invitaţia la lectură mi s-a părut să transmit senzaţia dispariţiei iminente, aceea că textele se sting sub ochii tăi. Şi-am vrut ca cititorii să facă, involuntar, o mică reverenţă în faţa fiecărui poet pe care se opresc să-l citească.