Galeria Catinca Tabacaru anunță deschiderea a două expoziții personale semnate de artiști români: Ioana Stanca – „it will not be simple, it will not be long”, curatoriată de Diana Marincu, și Ovidiu Toader – „In Another Life I was a Stone”, curatoriată de Daria Nedelcu. Marcând primele expoziții personale ale ambilor artiști la Galeria Catinca Tabacaru (Calea Giulesti 14, etaj 3, Bucuresti), acestea reunesc cele mai recente lucrări ale celor doi în cadrul unui dublu vernisaj care va avea loc miercuri, 26 aprilie 2023, între orele 18-21.

Ioana Stanca – it will not be simple, it will not be long

curator: Diana Marincu
26.04 -18.06.2023

Text: Diana Marincu

Broderiile m-au fascinat întotdeauna, fie că era vorba despre o monogramă pe o batistă sau cusăturile mult mai elaborate ale unor țesături colorate și texturate. Tactilitatea lor, spatele complet bulversant, traseele ascunse ale aței și desenul care „împunge” și mângâie totodată, toate aceste observații au transformat lucrul cu mașina de cusut într-un teritoriu pe care desenul avea întotdeauna „două fețe”.

Într-o carte dedicată „firelor” din arta contemporană, mai exact tendințelor asociate broderiilor, autoarea Charlotte Vannier amintea un pasaj din aforismele filosofului Arthur Schopenhauer: „(…) putem asemăna viața cu o stofă cusută, pe care la început o vedem pe față, iar la sfârșit, pe dos: aici nu este așa de frumoasă, dar este mai instructivă, fiindcă ne arată legătura firelor.” Aceste legături poate nu sunt cele mai simple, cele mai lungi, cele mai edificatoare, cele mai naturale sau cele mai ușoare, dar, pentru a parafraza poemul din care este extras titlul, sunt cu siguranță bucăți din viața noastră, din corp și din voința noastră.

Ioana Stanca reunește în această expoziție cele mai recente creații ale sale, asamblate și colate într-o poveste despre fragilitate, forță și toate dualitățile care ne compun existența. Îmbrățișarea lor nu înseamnă fragmentare, ci mai degrabă o coeziune magică, în care coabitarea cu un dublu oglindit, diferit, opus, antagonic, imitativ, divizat sau îngemănat înseamnă și o asumare curajoasă a propriei identități. În ultimii ani, artista și-a creat un vocabular propriu foarte convingător, în care a distilat experiența sa anterioară de pictor, dar și pe cea de femeie care-și amintește totul – o femeie care înglobează experiența genealogiei sale, dar și miturile ancestrale ale unei condiții creatoare prin excelență. Puterea pe care a dobândit-o astfel se răsfrânge în experimentele cu broderii parietale și obiecte tridimensionale care populează spațiul galeriei și comunică unele cu altele ca într-o rețea de gânduri și senzații libere – o pânză de păianjen, solidă și efemeră. Simbolul păianjenului apare atât reprezentat în broderii, cât și ca străjer, o prezență spațială catifelată. Alături de acesta, panseluțele sunt nelipsitele simboluri care irump din toate compozițiile, acele flori numite în franceză La Pensée sauvage, florile solitare cu un rol esențial în iubirile shakespeariene cele mai complicate. Iar alegoria broderiei, care se inspiră după Sf. Sebastian al artistului alsacian din secolul al XV-lea Martin Schongauer, sintetizează exact sacrificiul artistei (de data asta), înțepată de două mii de ace pe minut. Această broderie de mari dimensiuni, Martyr, conține și o altă față a artistei, cea prăbușită la pământ, la picioarele celei care rezistă eroic, iar între ele foarfeca, simbolul rupturii și dedublării. Femeia întinsă poate fi o figură care doarme, între panseluțele dătătoare de amintiri și vise, iar cea verticală o trezire sau înălțare a spiritului dincolo de aceste greutăți lumești. Cele două depind una de alta, la fel cum foarfeca nu are sens fără ambele sale lame sau așa cum fluturele nu poate zbura fără cele două aripi simetrice.

Cu gândul la aceste figuri duble, privim și celelalte două broderii „surori”, Painted Tongue Vertigo și Ever Sharp, unde figura centrală feminină se află într-o cădere fără sfârșit, printre florile de anturium, zise și „limba de foc” sau „flamingo”. Fecundarea femeii se poate produce în timpul acestor ciocniri întâmplătoare cu pistilul de anturium, iar foarfeca prevestește poate separarea noii ființe de corpul matern care a creat-o. Căderea în abis la care este supusă ciclic femeia poate fi asociată aici și cu mitul lui Icar, cel care a zburat prea aproape de soare, fascinat de frumusețea zborului. Așadar, damnarea femeii reapare în diferite maniere în lucrările Ioanei Stanca, chiar și atunci când urmează îndeaproape salvarea ei.

Expoziția aceasta poate fi cel mai bine asociată unei alte sintagme poetice relevante, brodate pe una dintre foarfecile supradimensionate și „îmblânzite” de artistă, cea preluată din Basket of Figs de Ellen Bass: „Bring me your pain, love. Spread / it out like fine rugs, silk sashes, / warm eggs, cinnamon / and cloves in burlap sacks.” Acest paner cu smochine (nu întâmplător cel mai sexual fruct) conține toate energiile, cedările, durerile și tensiunile devenirii feminine și ale devenirii umane în general.

Ovidiu Toader – In another life I was a stone

Curator: Daria Nedelcu
26.04-18.06.2023

Proiectele artistice recente ale lui Ovidiu Toader pun în scenă ambianțe care propun alte raporturi între spectatori și obiecte, spectatori și spațiu, obiecte și spațiu. Pentru a genera aceste ambianțe, Ovidiu revizitează trecutul personal și colectiv, selectează elemente, pe care le reinvestește senzorial și conceptual. Masa de lucru, ca loc al creativității, procesului, observării, ia proporții monumentale în expoziția personală „The First Lockdown Among Insects” (2021), introducând corpul în situații și în relații neașteptate cu obiecte familiare și cu vietăți aflate adesea la marginea câmpului nostru vizual. Spațiul negativ al mesei devine unul colectiv și nonierarhic în care entități umane și nonumane coexistă într-un prezent în criză. Următorul show, „After Image of Hope” (2022) explorează posibilitățile fizice ale insulei ca spațiu catalizator al convivialității și al reflectării critice și creative asupra trecutului, prezentului și viitorului. Populat de plante gigantice, care își desfășoară existența în absența omului, dezvoltând tactici de supraviețuire, Ovidiu aduce în discuție unul dintre scenariile recurente despre un viitor nonuman, destabilizând asimetria om-natură.

Aceste ambianțe pot fi citite ca heterotopii, spații care funcționează după alte ritmuri sociale și temporale. În procesul de parcurgere a expoziției, spectatorii / spectatoarele activează obiecte, interacționează cu celălalt / cealaltă. Timpul cotidian este înlocuit cu timpul expoziției. Timpul expoziției cuprinde multiplele registre temporale ale obiectelor. În expoziția de față, interesul pentru heterotopii și pentru alte tipuri de implicare a spectatorului, se manifestă prin insinuarea prezenței unui laborator. În el, se țese un scenariu futuristic în care elemente tehnologice și cele de gândire magică se intersectează. Această ambianță e corelată cu ipostaza artistului ca explorator, iar metoda pare a fi „înstrăinarea lumii pentru lume”¹. Plantele iau forma unor entități hibride active. Din martore ale unui eveniment care fie s-a încheiat, fie a fost suspendat, ele devin subiecți care captează și interpelează.

Modul de abordare al realității și mediul ales, instalația, înscriu abordarea lui Ovidiu în ceea ce Svetlana Boym numeste perspectivism off-modern². În modurile de a reprezenta, de a vedea și de a gândi persista ambiguitatea³. Ea poate rezulta, explică Svetlana, din captarea în aceeași imagine a doua moduri de a vedea, cum e cazul anamorfozei⁴. Dar acest joc de perspective este dublat, continuă Svetlana, de o logică a înstrăinării⁵. Nu numai că o imagine poate găzdui o altă imagine accesibilă privitorului dintr-o altă perspectivă, dar această repoziționare și dublă descifrare generează o ambiguitate care deschide un spectru de posibilități⁶. În cazul noului proiect artistic al lui Ovidiu, ambianța creată conține perspective multiple, din care doar anumite elemente pot fi descoperite. Angajarea corporală a spectatoarei / spectatorului în parcurgerea spațiului, plasarea ei / lui în anumite unghiuri, pentru a descoperi entități estetice și reconfigurări de relații dintre acestea nu conduce la consumarea neclarității și la decodarea semnificației. Instalația funcționează ca o ramă, ca o încadrare a unei situații în care ambiguitatea persistă, în vederea reflectării critice și creative în legătură cu un prezent problematic care poate fi citit în cheie individuală sau colectivă.

Ovidiu Toader (n. 1991 in Brașov, Romania) este interesat de explorarea memoriei individuale și colective, apelând la forme diverse de rememorare ale unor experiențe personale sau istorice. În practica sa artistică, utilizează metoda asamblajului, pentru a juxtapune obiecte găsite, colecționate, si uneori reciclate din calatorii, spațiul în care locuiește, din casa bunicilor sau din atelierul său.

Note:

Mai multe articole