Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Decizie istorică: Roșia Montană propusă oficial pentru UNESCO World Heritage

Patrimoniul din Roșia Montană se bucură, din 2016, de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale: la nici o lună după ce întreaga localitate fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice ca sit de categoria A, Roșia Montană a fost, de astăzi, inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. După 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă, Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

Aceasta nu este doar un imens câștig pentru patrimoniul cultural, ci o mare victorie a societății civile, a miilor de oameni din țară și din străinătate care au cerut salvarea Roșiei Montane, au ieșit în stradă cerând să nu fie distrusă natura și cultura în favoarea mineritului cu cianuri” – Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior.

Situl istoric Roșia Montană, atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 P.Ch., reprezintă una dintre moștenirile cele mai importante ale umanității. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume” – se arată în studiul experților de la universitățile Oxford și Leicester.

 

Foto: Galerii romane - Masivul Cârnic / Credit foto: Ivan Rous, 2008 Foto: galerii romane – Masivul Cârnic / Credit foto: Ivan Rous, 2008

 

Decizia Ministrului Culturii de a include Roșia Montană pe Lista Indicativă a României pentru UNESCO afirmă ne-echivoc o nouă viziune asupra viitorului localității din Apuseni. Dezvoltarea durabilă a Roșiei Montane intră astfel, pentru prima dată, între prioritățile statului.

În 2009 organizația Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat Ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roșiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniștri ai culturii și-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza inițiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri. Propunerea de includere a primit însă susținerea fermă a comunității științifice, a forurilor profesionale specializate și a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

În 2013, Federaţia paneuropeană pentru patrimoniul cultural Europa Nostra a inclus Roșia Montană pe lista finală cu cele mai periclitate 7 situri și monumente din Europa.

Tehnic, decizia finală pentru ca Roșia Montană să fie inclusă pe lista ce conține propunerile României pentru UNESCO a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.

Procedural, Roșia Montană intră pe Lista Indicativă a României, urmând ca un dosar amplu să fie întocmit pentru susținerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central și local, ministere, societate civilă și comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric și dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparține UNESCO și se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât și cel de conservare a patrimoniului.

 

Foto: locuință rurală tradiționala – casa nr.1248 / credit foto: Ștefan BâliciFoto: locuință rurală tradiționala – casa nr.1248 / credit foto: Ștefan Bâlici, 2011

 

Anunțul ministerului vine în ajunul Zilei Roșiei Montane pe care Campania Salvați Roșia Montană o sărbătorește anual prin evenimente culturale. 6 februarie este data primei atestări documentare a anticului Alburnus Maior, Roșia Montană de astăzi. După 1885 de ani, satului din Apuseni i se recunoaște adevăratul potențial. “Îi invităm pe toți cei care au fost alături de Roșia Montană și Alburnus Maior în toți acești ani să participe la evenimentele dedicate Zilei Roșiei Montane și să contribuie la construirea unei noi viziuni pentru dezvoltarea durabilă a localității. Voi fi prezent la București, împreună cu câteva zeci de localnici din Roșia Montană și Câmpeni, pe 6 februarie, alături de toți cei ce știu să lupte și să sărbătorească ceea ce merită cu adevărat apărat!” – Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, va fi prezent sâmbătă 6 februarie, de la ora 17.00, la Muzeul Țăranului Român pentru a prezenta înscrierea Roșiei Montane în lista indicativă a României.    

Programul detaliat al evenimentelor destinate Zilei Roșiei Montane poate fi consultat pe ziuarosieimontane.ro

*credit foto sus – Claudia Apostol, 2012

Sari la conținut