Articol revista # 120

 

Recucerind orașul. Prin Roșia Montană

 

Text: Ștefan Ghenciulescu / Foto: Cătălin Georgescu
Cercetare și desen: Ioana Lupașcu

Nu despre problema Roșiei Montane e vorba în acest articol, ci despre marșurile din București din ultimele luni ale lui 2013. Dincolo de subiectul în sine, aceste acțiuni ne-au adus, cred, foarte multe din perspectiva folosirii și percepției orașului.

Ar fi, în primul  rând, ideea: pentru a contracara un boicot media total, nu ajungea să stai în locul și modul consacrate, în Piața Universității. Marșurile, dintre care unele binișor de lungi, au dus protestul până departe în cartierele periferice, altfel complet ocolite de astfel de evenimente. La un moment dat, foarte în spiritul organizării nonierarhice și democratice a întregului fenomen, rutele au ajuns să fie propuse în mai multe variante pe Facebook și apoi votate liber. În curând, a apărut un ritm social: plimbarea regulată de duminică după-amiază, la care te puteai alătura dacă și cât voiai.

hartaa1
Cartând rutele, am observat o acoperire aproape uniformă a orașului în anumite zone, cu concentrări de înțeles în puncte centrale (cum era Piața Universității, terminus și, de cele mai multe ori, și punct de plecare a marșurilor). Alte părți ale orașului au rămas complet albe. Repartiția confirmă repere și rute urbane esențiale, dar și discrepanța dintre o zonă de nord mai dinamică, mai plină de instituții și locuri populare și, evident, mai vizibilă, și un sud izolat și mai tare prin axa lui Ceaușescu.

Orice marș presupune o suspendare temporară a folosirii obișnuite. Când faci asta multe săptămâni la rând, ajungi la un moment dat să ocupi aproape toate marile axe. E o senzație euforică să te miști pe mijlocul unui bulevard ocupat altfel non-stop de mașini și să vezi orașul dintr-o perspectivă unică. Străzile arată altfel, arhitectura arată altfel și ai imaginea a ceea ce ar fi nu un oraș fără mașini – ceea ce e deocamdată stupid și imposibil –, ci un oraș în care nu întotdeauna mașinile ar fi cele mai importante. Au fost timp de 12 săptămâni peste o sută de kilometri de spațiu public veritabil, care ne-au făcut chef multora dintre noi de a pretinde și transformări permanente.

 

foto Catalin Georgescu