revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Concert Regal Caritabil la Ateneu pentru sprijinirea tinerilor muzicieni și artiști

Pe 25 octombrie, Fundația Regală Margareta a României organizează la Ateneul Român cea de-a XV-a ediție a Concertului Regal Caritabil, o gală care celebrează talentul și generozitatea.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor și din sponsorizări vor fi direcționate către sprijinirea tinerilor muzicieni și artiști vizuali din familii cu resurse financiare limitate, oferindu-le posibilitatea de a beneficia de burse și de suportul programului național Tinere Talente.

Desfășurat din 2008, în prezența Familiei Regale a României, concertul din acest an reunește pe scenă pe dirijorul Tiberiu Soare, alături de Orchestra Universitaria a UNMB și muzicieni de valoare ai generației lor: pianiștii Mihai Ritivoiu și Cadmiel Boțac, violoniștii Mircea Dumitrescu și Paul Răducanu și violonceliștii Izabela Ghergu și Constantin Borodin.

Mihai Ritivoiu și Constantin Borodin sunt laureați ai Concursului Internațional George Enescu. Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu vor cânta pe viorile Paul Kaul, respectiv, Frères Silvestre, care au aparținut lui George Enescu și care se află în administrarea Muzeului Național ”George Enescu”.
Soliștii sunt alumni de succes ai programului Tinere Talente și vor performa de această dată cu misiunea de a susține ei înșiși o nouă generație de bursieri.

Concertul Regal Caritabil a devenit un moment de referință pe agenda culturală a țării și reunește la Ateneul Român o comunitate impresionantă de susținători din mediul de afaceri, cultural și diplomatic, contribuind la susținerea tinerelor talente artistice din România.

Vorbim despre povești de succes, despre tinerii care au fost bursieri în program și care au ajuns foarte departe. Astăzi ei sunt cei care susțin la rândul lor bursele Tinere Talente: pianiștii Mihai Ritivoiu și Cadmiel Boțac, violonceliștii Andrei Ioniţă, Constantin Borodin, Izabela Ghergu, Corneliu Zirbo, tenorul George Vîrban, violoniștii Mircea Dumitrescu și Paul Răducanu, soprana Diana Alexe și mulţi alţii”, susține Tiberiu Soare, dirijor pentru a 5-a oară a Concertului Regal Caritabil.

Mă simt privilegiat să fiu invitat la Concertul Regal Caritabil. De Fundația Regală mă leagă cele mai frumoase amintiri și un profund sentiment de recunoștință pentru ajutorul acordat. Mă bucur la gândul că, prin participarea la acest concert, devenit o adevărată tradiție, pot aduce o mică contribuție la susținerea noii generații de artiști, așa cum am beneficiat de ea și eu la rându-mi”, declară pianistul Mihai Ritivoiu, laureat în 2011 al Concursului Internațional George Enescu, unde a fost distins și cu premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei sonate pentru pian de George Enescu, cu o carieră prolifică în Europa și Asia în prezent, bursier în cadrul programului Tinere Talente în anul 2011.

Când am primit invitația de a participa la Concertul Regal caritabil de anul acesta am fost onorată să spun da. Este un eveniment cu totul deosebit. Am mai avut această ocazie în trecut, pe vremea când eram bursieră în cadrul programului Tinere Talente. Sunt momente memorabile care rămân active în suflet. Activitatea acestui proiect este un exemplu pentru mine în ceea ce înseamnă susținerea tinerelor talente și nu pot decât să sper că voi mai avea ocazii în viitor să contribui la acest demers”, împărtășește violoncelista Izabela Ghergu, artist instrumentist în Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Operei Naționale din București, bursieră în cadrul programului Tinere Talente în anii 2014, 2015, 2016 și bursieră alumna în 2022.

Este o onoare pentru mine să fiu invitat pentru a concerta în calitate de solist în fața unei audiențe regale și mă bucur că am ocazia să contribui la o cauză atât de importantă. Recomand din suflet tuturor tinerilor muzicieni să participe la concursul de selecție a bursierilor programului Tinere Talente și să se bucure de experiența și ajutorul atât de importante pentru evoluția fiecăruia”, adaugă violonistul Paul Răducanu, membru al Orchestrei Române de Tineret, bursier în cadrul programului Tinere Talente în anii 2011 și 2013.

Repertoriul concertului reflectă unele dintre valorile esențiale pe care le promovează programele Fundației Regale: generozitatea, puterea exemplului și deschiderea către parteneriat.

În cadrul evenimentului, publicul va putea vizita expoziția Pasiunile și Preocupările Familiei Regale, realizată de tinerii artiști vizuali, bursieri ai programul Tinere Talente, ediția 2024, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel, în cadrul Taberei de creație interdisciplinară desfășurată în luna august.
Concertul va fi transmis în direct la TVR Cultural și Radio România Muzical.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.frmr.ro/concert-regal.

 

Vizual Concert Regal 2024

Partener: Kaufland România
Partener instituțional: Universitatea Națională de Muzică București
Sponsori: EY România, B&B Collection – Kultho, PEPCO Retail, PPG România – Oskar, Ferrero Rocher, Dedeman, Yardi România, UniCredit Bank, Enayati Medical City, Highlight Agency, Casa Siqua, Easy Print Services
Sponsori in kind: Aqua Carpatica, 5toGo, Ibis Styles Bucharest City Center – Accor, Angelli, Emotion Philms Production, Editura Curtea Veche
Co-producători: TVR Cultural, Radio România Muzical
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, RFI România, AGERPRES, Forbes România, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Zile și Nopți, BIZ, Haute Culture, Adevărul, Revista CARIERE, Revista Insight Tarom, Cocor Media Channel, IQads, SMARK, Phoenix Media, mediaTRUST România, Zenith Media, Revista Cultura, Revista Zeppelin, The Institute
Cu sprijin: Filarmonica George Enescu, Muzeul Național ”George Enescu”, Eventim

***
Despre programul național Tinere Talente
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Astfel, cu 440 de burse au fost sprijiniți tineri cu vârsta între 14 şi 24 de ani, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. Fundația Regală este unic beneficiar al Concertului Regal Caritabil, organizat anual, începând din 2008, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor şi din sponsorizări sunt dedicate proiectului Tinere Talente. Concertul Regal a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României (FRMR) a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 34 de ani, Fundația Regală sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii despre programele Fundației sunt disponibile pe www.frmr.ro.

 


Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii

Articol în cadrul ediției octombrie-noiembrie 2024 Zeppelin/București/Online

Sari la conținut