Ştiri

Making of Calea Victoriei – înscriere ateliere pentru liceeni

 

În perioada 19-26 septembrie, Echipa de proiect a Asociației ADO – Artă pentru Drepturile Omului, coordonată de actriţa Katia Pascariu, invită elevii de liceu din clasele IX – XII să participe la Ateliere culturale „Making of Calea Victoriei”. Workshop-urile sunt de o zi, în week-end, sâmbăta sau duminica, și urmăresc să creioneze o nouă viziune pentru Calea Victoriei, în funcție de percepția și nevoiile noii generații.

Refugiat în orașul tău? Vino la Marșul Bicicliștilor #7

 

Pe 19 septembrie 2015 va avea loc cel de-al șaptelea marș al bicicliștilor din București, organizat de OPTAR și Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – București.

La ora 14.30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, sunt așteptați să plece în marș toți aceia care se simt stingheri în orașul cu cel mai congestionat trafic din Europa, și care-și doresc Un oras pentru oameni.

Un proiect unic de comunicare interprofesională: medici și arhitecți

 

Building Health Bucharest International Forum 2015, realizat sub egida Colegiului Medicilor din România și a Ordinului Arhitecților din România, va aduce împreună la București, pe 22 octombrie, la Athénée Palace Hilton Bucharest Hotel, peste 200 de medici și arhitecți, manageri din sănătate, lideri ai celor două profesii, lideri ai școlilor de arhitectură și medicină, lideri ai mediului instituțional, alături de specialiști internaționali.

Rapper-ul Yasiin Bey (Mos Def) la Creative Fest 2015

 

Artistul de hip-hop Yasiin Bey, cunoscut şi sub numele de Mos Def, va concerta în premieră în România, la cea de-a doua ediţie a Creative Fest, un festival de artă şi cultură urbană ce va avea loc pe  5 şi 6 septembrie în Parcul Izvor din Capitală, și care propune concerte, demonstrații de street dance, grafitti, 3D urban art, space painting, acrobații cu flăcări, freestyle football şi sporturi extreme.

RowmaniaFest, un cincinal de festival la Tulcea

 

Ediția jubiliară, a cincea, a Festivalului Rowmania Fest, va avea loc la Tulcea, în perioada 28 – 30 august, și este organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea. Îi așteptăm pe toți iubitorii de turism de calitate să viziteze Tulcea în prag de toamnă, să cerceteze, să îmblânzească și să deguste un oraș care e mai mult decât o poartă pentru Delta Dunării.

De la propaganda politică la baby boom

 

Expoziție deschisă până pe 1 octombrie 2015 @ PostModernism Museum (SWAN Technology Park, Kingston Building, Șos. București Nord nr. 15-23, Pipera, București)

Artiști: Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar
Producător: PostModernism Museum București

Mici intervenții urbane – atelier de arhitectură

 

21 – 30 august @ Biserica Fortificată din Dealu Frumos, Sibiu

Nu întâmplător, aprecierile critice la adresa funcționalismului, a noilor cartiere urbane și a suburbiilor sunt direcționate în primul rând către problema spațiilor publice neglijate, distruse sau de-a dreptul absente.

ZonaD danslab – laborator de cercetare interactivă

 

În perioada 15-30 iulie, proiectele plaformei mobile ZonaD continuă la București cu un format nou de cercetare artistică – ZonaD danslab, ce are ca scop dezvoltarea de proiecte interdisciplinare care au la bază mișcarea într-un laborator dinamic care generează schimburi între participanți. Artiștii rezidenți invitați sînt Rogerio Nuno Costa (artist performance, Portugalia), cu proiectul UNIVERSITATE, care a cuprins deja un atelier pentru profesioniști și o conferință deschisă publicului (20-24 iulie), Gemma Riggs (artist vizual, Marea Britanie) și Laura Murphy (coregraf, Irlanda), cu un proiect despre corp, ritm și mișcare în context urban, și Centrul de Teatru Educațional Replika, cu proiectul NĂSCUT ÎN 2000, realizat cu participarea coregrafului Arcadie Rusu și a adolescentei Elisabeta Mihai.

Ediție aniversară: 10 ani de FânFest! Noi începuturi

 

13-16 august @ Roșia Montană

Asociația Alburnus Maior împreună cu voluntarii Campaniei Salvați Roșia Montană au plăcerea de a vă invita la FânFest, cel mai cunoscut festival alternativ din România. Vă așteptăm la Roșia Montană între 13-16 august cu o serie largă de evenimente, programul de anul acesta cuprinzând concerte live, expoziții, filme documentare, tururi ghidate și cea mai mare întrunire a activiștilor din România în cadrul forumului social de activism.

UV Sibiu 2015: (Re)Fabricăm orașul – trecutul ca viitor

 

După 10 ediții și un răstimp de reflecție, Universitatea de Vară de la Sibiu vă propune anul acesta o tematică generoasă: intervenții pentru recalificarea urbană a unui sit industrial din apropierea centrului istoric al orașului Sibiu – Ansamblul industrial Independența.

Echipa UV Sibiu invită să se înscrie atât studenți (minim anul 3 de studiu, master sau an terminal – arhitecți, urbaniști, peisagiști, sociologi, geografi, ingineri constructori) cât și tineri profesioniști interesați de tema propusă pentru acest an, de dezvoltarea urbană durabilă și de reutilizarea fondului construit.

Sari la conținut