Casa Furnicilor, Iași

O casă mică cu un interior mare, ieftină și bogată în spații.

Ne vorbesc nu doar arhitecții, ci și beneficiarii: despre urcat scări, despre cum ajungi să mai petreci timp împreună acasă, despre cum locuința și familia cresc împreună.

Proiect: Adriana Gheorghiescu, Alexandra Berdan
Text: Adriana Gheorghiescu
Foto: Laurian Ghinițoiu

Proiectul unei case se află la intersecția dintre nevoile familiei ce o va locui, darurile terenului pe care se construiește și visul arhitectului.

Casa aceleiași familii va fi diferită pe două terenuri diferite – orientarea, panta, deschiderea spre peisaj sunt mari influențatori. Pe același teren, două familii vor proiecta case diferite, pentru că nevoile fiecăruia dintre noi pun accent pe zone sau spațialități pe care experiențe anterioare ni le-au săpat adânc în suflet. Bagajul de imagini și poziționarea față de spațiu a arhitectului la momente diferite din viața sa va crea pentru aceeași familie case diferite la etape din viață diferite.

De aceea primul pas în gândirea casei este construirea temei de proiectare. O temă de proiectare bine făcută tratează cele trei elemente enunțate mai sus: nevoia, terenul, referințele vizuale.

Pentru Casa Furnicilor tema de proiectare a fost făcută în momentul în care în familie abia se născuse primul copil. În această etapă a vieții cuplurile se raportează încă la nevoile din vremea „de aur”, cea fără constrângeri, nevoile unei lumi exclusiv de adulți. Un aspect pe care l-am învățat din interacțiunea cu peste 20 de cupluri a fost acela că o familie este pregătită să își planifice casa atunci când copiii sunt mai mari de 4–5 ani. Până atunci e prea devreme, familia nu este formată și de aceea nevoile ei nu sunt clare.

Furnicii își doreau protecție față de un cartier în construcție agresivă, aflat lângă zidul unui cimitir. *plan de situație

*Vedere aeriană

Au cerut o casă care din exterior să arate ca un buncăr și în care dormitorul matrimonial să fie amplasat cât mai sus. În același timp, ei aveau o viață socială foarte intensă. Timpul liber era petrecut mereu împreună cu prietenii. De unde a apărut cuvântul-cheie al casei: ÎMPREUNĂ.

Terenul în pantă, cu vedere spre oraș de la cota cea mai de sus și acces din deal, pe nord, lăsa posibile două opțiuni de organizare: o casă cu zona de zi sus la cota accesului (unde avea parte de cea mai bună vedere) și cu zona de noapte mai jos la cota grădinii, unde putea avea maximum de intimitate față de vecinătăți, sau cu zona de zi la cota de jos, în continuitate cu grădina și desfășurare pe semi-nivele spre zona de noapte. În procesul de compunere a temei de proiectare, Furnicii au preferat cea de-a doua direcție.

 

 

Datele culese din interacțiunea cu familia ne-au dat cadrul perfect pentru un proiect prin care să urmărim 4 puncte relevante pentru viziunea noastră: coeziunea familiei, verticalitatea spațiului interior, suprafețe scandalos de mici și buget redus.

*diagrame

*Machetă de studiu și discuție

 

Mulți dintre noi suntem copii ai unor părinți care au plecat foarte devreme din lumea cu rânduială a satului, unde familia trăia împreună, de multe ori în aceeași cameră. Acești noi orășeni și-au crescut copiii în apartamente unde părinții aveau camera lor, iar copiii camera sau camerele lor. Mergeau la serviciu și la școală și se vedeau seara sau în weekend. Până în anii ’90 mai exista un factor care îi aducea împreună: televizorul – era unul singur în sufragerie, plus mesele cu rudele care se întâmplau acasă. După aceea fiecare dormitor a început să aibă câte un televizor cu câte un locatar care își desfășura viața independent de cea a familiei. Și astfel membrii aceleiași familii au ajuns să se întâlnească doar pe hol și la bucătărie…, sufrageria era goală. În rest, creșterea în interiorul familiei se desfășoară independent. Părinții și copiii se simt stângaci când se găsesc în aceeași cameră. Nu prea mai au despre ce vorbi – fiecare are preocupările lui.

Casa Furnicilor și-a dorit să fie cuib pentru o familie care va crește împreună.

*secțiune

Zona de zi e spațiul major, ca o piațetă deschisă către care privesc ferestrele dormitoarelor – căsuțe pe versant. Dormitoarele-cub suprapuse și distanțate față de centru lasă loc luminii zenitale să parcurgă volumul pe verticală, până deasupra locului de luat masa.

 

 

Scara interioară este un parcurs ascendent ce face legătura între mai multe puncte de belvedere ce privesc spre cuibul-piațetă al familiei.

 

 

Familia ascultă muzică împreună, primește oaspeți împreună, se joacă împreună, gătește împreună – chiar dacă sunt la etaje diferite, aud și văd unde sunt ceilalți, în ce activități sunt implicați și astfel familia își simte mereu pulsul. Acest „împreună” vine la pachet cu neajunsuri: copiii adorm mai greu, pentru că e gălăgie dacă sunt musafiri, dacă se gătește, este clar pentru toată casa din zgomotul vaselor, lumina se diminuează în toată casa atunci când vine ora de somn etc. Dar această familie a decis că micile compromisuri sunt de preferat pentru o creștere împreună. În plus, a descoperit că există o mare capacitate de adaptare la copii: se obișnuiesc cu zgomotele, bebelușii învață repede să coboare atent treptele.

Totuși, oricând „împreună” e prea mult, există celulele casei (dormitoarele) în care se pot izola, hrănind nevoia de intimitate atunci când aceasta apare. Spațiul comun se extinde și se contrage în funcție de numărul ușilor închise.

*plan parter

*plan etaj

*plan mansardă

 

*balcon prefabricat / detaliu execuție

 

Un alt aspect legat de formare este dimensiunea verticală a casei. Copiii care cresc în ea își dezvoltă o viziune tridimensională asupra cuibului lor: pot vedea bucătăria de sus, de la fereastra camerei de joacă, sau de jos cu nasul în dreptul blatului, pot privi morcovul din farfurie și în timp ce urcă scările să își schimbe bluza; pot vedea lumina care spală pereții casei venind de sus sau de jos, în funcție de momentul zilei. E distractiv și eliberator… mai ales iarna, când petrec mult timp în interior.

 

 

Un alt instrument de eliberare este spațiul permeabil. Într-o amprentă de 8 m x 8 m, interiorul casei se retrage către limita exterioară a volumului, lăsând miezul liber pentru lumină și străpungeri vizuale între încăperi. Casa Furnicilor convinge creierul să contrazică metrii pătrați. Ferestrele interioare și cele exterioare se suprapun conducând mereu privirea spre exterior și oferind direcții de evadare vizuală. În acest fel cei care se află în interiorul casei percep ca limită exteriorul, și nu pereții interiori.

Foarte prezent în viața familiei este spațiul exterior.

 

*colaj / fațade

 

Casa Furnicilor este construită pe un teren de 400 mp. O familie poate găsi spațiu suficient atât la interior, cât și la exterior dacă proporționarea și relaționarea spațiilor sunt riguros făcute. Am tratat exteriorul ca pe un negativ al interiorului: există un spațiu virtual, o separare a fluxurilor și o așezare a locurilor în funcție de orientarea solară. Volumul casei este axul central al terenului, cel spre care se orientează spațiile grădinii, așa cum interiorul se orientează spre curtea de lumină: grădina de legume e pe sud, în directă legătură cu bucătăria, grădina de joacă se desfășoară în fața zonei de zi, iar parcarea și dulapul exterior sunt pe nord, în legătură cu accesul și cu grădina de legume.

Totul a fost construit cu materiale absolut banale, achiziționate din hipermarketuri naționale de materiale de construcție. Singurul material atipic a fost linoleumul din zona de zi. Un material care, după două ierni de locuire, s-a dovedit foarte plăcut: cald la atingere pentru copiii care se joacă mai mult pe jos, ușor de curățat, neavând rosturi – un material foarte bine adoptat de Furnici.

Acum amprenta spațială a acestei case este puternic sculptată în realitatea de zi cu zi a familiei, astfel încât Furnicii declară că, din orice loc frumos, se întorc acasă cu dor de lumea lor verticală.

 

 

Despre casa noastră

Text: Daniel Furnică

Când ne-am apucat de treabă, cred că a fost foarte important faptul că am intrat cu toată inima în relația cu biroul de arhitectură. Am avut încredere totală în ei și cred că asta e foarte important. Bun, ceea ce este foarte drăguț e că metodologia acestui birou ne-a adus într-o zonă a confesiunii, și de aici a început să se creeze o legătură care ne-a permis să ne bazăm unii pe alții pe toată durata proiectului. Vă garantez că asta este extrem de important.

Cred că e important de știut că nu ne-am dorit, ca familie, o casă frumoasă. Nu am vrut să facem cea mai frumoasă casă din lume. De fapt rolul arhitectului cred că e fix asta: să te ajuți să faci o casă nu pentru alții, nu pentru ochii altora, ci pentru tine, pentru nevoile tale și pentru cum ești tu.

Am pornit la drum cu un așa-numit „pachet de cunoaștere”. Pe parcursul demersului de confesiune, atât eu, cât și soția ne-am făcut cunoscuți: ce mâncăm, ce muzică ascultăm, ce citim, cum interacționăm cu lumina, cu căldura, cu oamenii. Ne-a plăcut să ne confesăm, iar rezultatul a fost wow! La prima variantă, prezentată sub formă de machetă, am căzut pe spate. Ne-a plăcut enorm. Am făcut apoi împreună cu arhitectul și structuristul o evaluare de concept versus buget. Așa a luat naștere a doua variantă de machetă, pe care o am și acum: aia a fost.

Să ne înțelegem: aveam un teren micuț (500 m) și, fiind crescuți la bloc și plimbați cu liftul toată viața către apartamentul cu gresie pe jos, ne-am dorit să avem o experiență în care casa să ne dea aer. De aici amprenta redusă la sol care a mărit potențialul grădinii, de aici dezvoltarea pe verticală și cu înălțimi mari, și de aici și dormitoarele foarte mici, cozy, care te invită la somn și apoi te alungă în zona de zi sau afară. Fiecare dormitor privește către zona de zi cu ferestrele interioare și îți amintește cât de fun e să fii împreună.

 

 

Casa are multe scări, iar în primele luni a fost greu să răspund cald rugăminților fetiței mele de a coborî de câteva ori înainte de culcare de la ultimul etaj pentru a aduce, de exemplu, jucăria preferată uitată acolo, apoi pe cealaltă, mai preferată și apoi pe cea care este, de fapt, cea mai preferată: „Tati, altfel nu pot sa dorm!!”

După ce am slăbit 8 kilograme în doar câteva luni, provocarea scărilor a devenit o plăcere. Scările sunt și ele un spațiu fun care, după cum spune kinetoterapeutul nostru, sunt marele nostru noroc care ne va menține tineri. Nu regret deloc astăzi scările, deși, recunosc, m-am gândit pe la începuturi la „cum o fi, maică, la bătrânețe”.

 

 

În aproximativ 120 de metri pătrați utili, casa a reușit să încapsuleze multe funcțiuni foarte bine dozate în raport cu nevoile noastre. Beci, cameră de zi, baie de serviciu, cameră tehnică, birou, 3 dormitoare, dressing și multe spații de depozitare. Toate astea, fără să ne simțim deloc sufocați. Dimpotrivă: ai mult aer, pentru că aerul e fix acolo unde e nevoie de el, unde contează, și nu stă închis prin vreun dormitor, condamnat la viața de noapte.

De când ne-am mutat, ni s-a schimbat viața. Suntem în vacanță și ne tot invităm prietenii ori îi primim bucuroși când se invită în vacanța noastră.

Ce aș fi făcut altfel? Păi sunt doar chestii foarte mici și neesențiale pe care le-aș schimba. Sunt megachichițe, de exemplu aș fi tras mai multe HDMI-uri prin perete în zona cu TV-ul, nu aș fi dat bani pe „rețeaua de rezervă” care stă în pereți ascunsă „în caz că va fi nevoie de calorifere, dacă nu duce încălzirea prin pardoseală”, nu aș fi investit nimic în zona de cabluri pentru audio: acum soluțiile smart de sonorizare multiroom sunt foarte accesibile și sunt wifi. A, știu: deasupra căzii din baia mare avem o fereastră de mansardă. E mai mică decât trebuia; aș fi făcut-o muuuult mai mare.

Acum ce să zic…, dacă ar trebui să finalizăm ritualul pe care l-am început cu confesiunea în fața arhitectului, acum aș face metanie și aș aprinde veioza din spațiul de citit întru nemurirea libertății de a mă simți la mine ACASĂ.

 

Info, credite

 

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:

 

Proiect: Casa Furnicilor, Iași, Romania
Autori: Adriana Gheorghiescu, Alexandra Berdan
Structură: dr. ing. Andrei Bobu
Executie mobilier: Mobiera
Beneficiari: Furnică Daniel și Cătălina
Suprafața desfășurată: 170 m2
Anul proiectării: 2014
Anul finalizării execuției: 2017

1