Bucharest-lab, workshop internațional de arhitectură

2-8 martie 2019 @ Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București

5 școli internaționale de arhitectură își trimit studenții și profesorii la București. Împreună cu colegii de la Mincu, aceștia vor studia, desface și recompune orașul.

Un workshop intensiv cu conferințe ale profesorilor și ale altor arhitecți, lucru în echipe mixte și cu propuneri din perspective multiple. Și cu o mare discuție finală. Plus puncte, atestate etc. Subiectele de care ne vom ocupa variază de la chirurgie urbană în centrul istoric la densificarea și urbanizarea mahalelor, spațiul public și non-public, urbanizarea ecologică a noii periferii și multe altele.

Locul de desfășurare este Universitatea noastră, iar limba oficială este engleza.

Școlile participante sunt UAUIM – RO, UCL-LOCI Brussels – BE, KUL Leuven – BE, ENSA Marseille – FR, ENSA Strasbourg – FR, ALBA Beyrouth – LB. Echipa de îndrumare și organizare de la Mincu este formată (până acum) din prof. arh. Mihaela Criticos, conf. arh. Ștefan Ghenciulescu, asist. arh. Alexandra Teodor.

Workshop-ul este deschis tuturor studenților Universității din anii 3-5, indiferent de facultate și de specializare. Sunt așteptați oameni entuziaști și responsabili, care să își poată dedica o săptămână acestui proiect. Pentru justificarea absențelor vă este promis tot sprijinul posibil. :)

Date despre workshop, inclusiv programul, găsiți, în format pdf, aici.

Cei interesați sunt rugați să trimită mesaj la adresa bucharest.lab@gmail.com.
Mesajul va conține numele și prenumele, anul, grupa, facultatea, date de contact (e-mail și telefon), precum și câteva rânduri despre aplicant și despre motivele pentru participarea la workshop. Mesajele voastre sunt așteptate până pe data de 23.02.2019, ora 20.00. Lista celor selectați va fi comunicată nu mai târziu de luni, 25.02.2019.

*foto (crop): Andrei Mărgulescu

Sari la conținut