O existenţă din litere amestecate. De la propriul nume şi până la poemele pe care le-a imaginat, Paul Celan este creatorul unui univers de cuvinte cu totul singular în literatura universală, un artist desăvârşit al limbii scrise, ce i-a servit drept refugiu şi mijloc de uitare a perioadelor negre pe care le-a traversat. Cu ocazia centenarului naşterii marelui poet (23 noiembrie 1920), dar şi a semicentenarului morţii sale (20 aprilie 1970), Forumul Cultural Austriac Bucureşti prezintă, în premieră în România, documentarul-eseu „Antschel” al cineastei austriece Susanne Ayoub. Realizat în 2020, acest film despre enigmele încă nedescifrate ale vieţii lui Paul Celan, va fi prezentat online şi gratuit, pe site-ul Forumului Cultural Austriac Bucureşti, pentru doar 48 de ore, între 22 noiembrie, ora 17.00 (ora României) şi 24 noiembrie, ora 17.00 (ora României), cu subtitrare în limba română. Proiectul este recomandat de Ambasada Israelului în România.
Filmul va putea fi vizionat aici.
„Accesibilă, aproape și neirosită a rămas, între toate cele câte s-au pierdut, doar ea singură: limba”, scria Paul Celan. Născut într-o familie evreiască germanofonă din Cernăuți în 1920, Paul Antschel îşi pierde părinţii în 1942, în lagărele de muncă din Transnistria, unde fuseseră deportaţi împreună cu o bună parte a populaţiei ghetoului din Cernăuţi, la ordinul guvernului român, condus de Ion Antonescu. Doar hazardul face ca poetul să nu le împărtăşească soarta. După război, viaţa în locurile copilăriei sale îi apare ca o povară, aşa încât începe călătoria care îl conduce la Bucureşti, Viena şi Paris, locul unde se stabileşte până în momentul în care alege să-şi pună capăt zilelor. „În tot acest peisaj schimbător, singurul element stabil rămâne limba, refugiul său, noua sa patrie”, spune Susanne Ayoub, regizoarea filmului „Antschel”.
Lansat în 2020, documentarul este un jurnal original al etapelor si al oraşelor importante din viaţa lui Paul Celan, regăsind sursele de inspiraţie ale emoţionantelor sale imagini lucrate în cuvinte. Tot acest parcurs este completat şi pus într-o lumină cu totul nouă de amintirile si povestirile lui Klaus Demus, el însuşi poet, prieten şi apropiat confident al lui Paul Celan.
Născută la Bagdad, Susanne Ayoub este scriitoare și regizoare de film si de teatru radiofonic. Este autoare de romane, piese de teatru, poezii, scenarii de film și radiofonice. În 2013 a primit Premiul radiofonic pentru Formarea adulților, iar în 2014 Premiul Dr. Karl Renner pentru jurnalism.
Antschel
Durata – 45’
Subtitrare în limba română (traducerea Alexandru Şahighian)
Informaţii în timp real – Fb event
Credit foto – Trio Art Team Susanne Ayoub