Alb, negru, gri. Design Mânadelucru: spațiul Alukönigstahl – Bd. Unirii, București

Amenajarea unui spaţiu de prezentare pentru o firmă ce are ca obiect principal de activitate sisteme de tâmplărie metalică şi PVC, la care se adaugă două spaţii de întâlnire, legate vizual de spaţiul central de expunere.

Text: Mânadelucru
Foto: Cosmin Dragomir

Firma Alukönigstahl a dorit renovarea şi reamenajarea sediului aflat la parterul unui bloc de pe B‑dul Unirii. Showroom‑ul constă, preponderent, într‑un spaţiu de prezentare, de 94 m2, având adiacente două spaţii de întâlnire (o sală de meeting, mai retrasă, pentru personal şi un spaţiu de întâlnire deschis, pentru clienţi, ambele însă având o directă legătură vizuală cu spaţiul central, de expunere).

 

cosmindragomir_Alukoenigstahl_XL_054

 

Cele două suprafeţe orizontale dominante, pardoseala şi tavanul, sunt tratate la fel în tot spaţiul: pardoseala din şapă epoxidică lucioasă, de culoare gri‑deschis (turnată peste pardoseala de marmură existentă), şi tavanul constând în placa existentă, decopertată şi lăsată aparentă, fiind ulterior vopsită cu vopsea lavabilă neagră.

Excepţie face zona de discuţie pentru clienţi, unde a fost păstrat şi curăţat parchetul existent.

 

 

06

În ciuda faptului că pentru întregul spaţiu s‑au folosit aceleaşi materiale, respectiv aceeaşi cromatică, mai reţinută şi clară (alb, negru, gri), prin tratarea tavanelor şi propunerea de iluminat, cele trei zone majore sunt caracterizate de ambianţe diferite.

Astfel sala de meeting, dominată de un trunchi de piramidă care luminează, datorită Barrisol‑ului, toată zona de discuţii, capătă o ambianţă mai întunecată şi serioasă,

cosmindragomir.info

 

în timp ce spaţiul de expunere împreună cu zona pentru clienţi sunt mai luminoase şi extovertite, fiind separate de o perdea de lumină, deasupra parapetului.

 

01

 

În ceea ce priveşte mobilierul, s‑a încercat o limitare la strictul necesar, pe cât posibil, pentru că spaţiul iniţial era foarte mărunţit, umplut de mobilier, şi foarte greu de perceput la adevărata lui valoare, iar viziunea noastră legată de schimbarea sa constă într‑un spaţiu cât mai liber şi curat, în care să domine sistemele de tâmplărie.

Mobilierul se limitează la doar trei piese majore, care să deservească şi să definească strict funcţiunile aferente şi anume: masa de 4.2 m lungime – în sala de meeting, poliţele metalice albe pentru expunerea mostrelor de profiluri tâmplărie, ataşate parapetului – şi desk‑ul recepţiei, un monovolum cu aspect de beton aparent.

Ca paravan între recepţie şi zona discuţie clienţi, având şi rol de protecţie pentru diferenţa de nivel între cele două, a fost propusă o bibliotecă cu compartimente inegale.

 

04

 

Beneficiar: Alukönigstahl srl
Arhitectură: Mânadelucru srl – Dorin Ştefan Adam, Mădălina Iftimi
Execuţie: M&A LUCAEXPERTINSTAL
Finisaje: pardoseală: Protect Chemical srl / mobilier: Concrete Art Construct
Iluminat: Atas / Theta (Barisol)
Mobilier: Idezio / Intro / Dan Ciceu

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE
Sari la conținut