Text, foto: Cătălina Frâncu
Sub tălpile noastre se așază tot felul de texturi, tot felul de materiale, mai greu sau mai ușor de întreținut, mai scumpe sau mai ieftine, mai simple sau mai prelucrate. Treaba noastră nu e nimic din toate astea. Noi doar călcăm zilnic pe ele fără să le observăm; poate doar atunci când plouă și vreo dală de la unirii te împroașcă cu apă ca să-ți amintească că atunci chiar trebuie să te uiți pe unde mergi. Când devii expert, îți dai seama care sunt jokerii după rosturi sau după inerția rămasă în dală după pasul vreunui nefericit.
Primul pavaj din București a fost podirea Căii Victoriei (podul Mogoșoaiei). Pod peste noroi. Pod din lemn. Apoi, piatra cubică. Piatra cubică avea avantajul de a nu fi victima termitelor, copitelor, sau tocurilor de pantofi, a apei și a timpului. Mai mult, deși sigur nu ne gândeam la asta atunci, piatra cubică lăsa loc solului să respire, ierbii să apară, și oferă tracțiune mai bună pentru copitele cailor. Sigur, caii de azi nu mai au nevoie de așa ceva și se descurcă mai bine pe asfalt, dar —și aici fac apel la tovarășii mei șoferi — dacă ne uităm pe drumurile noastre, parcă mai bine am conduce pe suprafața uniform inegală a pietrei cubice decât pe găurile insidioase și surprinzătoare din asfaltul care promite, la o primă vedere, o călătorie lină.
Dar piatra cubică durează sute, mii de ani, cum se vede pe Rue Saint Jaques din Paris — pavaj de piatră rămas din secolul XI. Iar asta înseamnă că nu mai e nevoie de contracte anuale pentru întreținerea străzilor de asfalt, de sisteme costisitoare de canalizare (parte din apă este absorbită de nisipul de dedesubt) — ce-i drept, nici magazinele specializate pe pantofi cu toc nu ar prea avea de câștigat din afacerea asta. Ar câștiga, însă, o parte mică de natură —iarbă între rosturi; păsările, care ar ajunge mai ușor la pradă; pietonii — piatra cubică ar liniști singură viteza nebună cu care alergăm pe șosele; iar atunci când statul nu ne-ar mai servi, ar ajuta la Revoluție.
1793, 1848, 1917, 1968: Revoluția Franceză, Revoluția celei de-a doua republici, Revoluția rusă din octombrie, mai ’68 — piatra cubică, arma proletariatului — baricade și proiectile.
Dar nu e nevoie de așa ceva. Acum votăm, facem petiții, mergem în audiență la primari. Într-una dintre ele ar trebui să cerem înlocuirea asfaltului fragil cu piatra durabilă — să se vadă și pe jos schimbarea către democrație.
*Imaginea este un colaj din trei fotografii. În ordine, legendele sunt următoarele, de sus în jos:
– Pe trotuarul din fața Casei Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, o gaură de cca. un metru pătrat în pavaj a rămas descoperită timp de doi ani. Acum câteva săptămâni a fost acoperită cu pavele de ciment, fără nicio potrivire cu forma și dimensiunea pietrei cubice din jur.
– Trecere de pietoni făcută cu marmură albă și piatră cubică, Strada Arthur Verona.
– Iarbă crescând prin rosturile pavajului, în primăvara lui 2026.
În curând, Revista Zeppelin #177, cu tema „Piatră / Stone” va fi disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay, sau va putea fi comandatăonline aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
