„Cum să creezi o poveste coerentă într-o lume care pare scrisă de un algoritm de AI scăpat de sub control?”, spune Peca Ștefan, un dramaturg care-și provoacă publicul cu un concept teatral experiment, 2025: Nouameapiesă? – o (pseudo)prelegere (anti)performativă cu care a pornit, începând din 17 aprilie, prin teatre și huburi culturale din țară.

Text, interviu: Evantia Barca
Foto: David Grohe

Spectatorii care vin la acest performance se pot aștepta la o seară în care un autor dezorientat le pune întrebări, cu umor, în căutarea unei teme juste, cu care și-ar putea câștiga – spune el – un loc în lumea fragmentată a teatrului contemporan. O premieră absolută a acestui performance este parteneriatul cu artista Cinty Ionescu, care adaugă o dimensiune vizuală, transformând relația dintre text și video într-o formă de teatru augmentat.

Ideea acestei piese a apărut în perioada crizei sanitare, ne așteptăm, deci, să fie adaptată frământărilor unei lumi transmedia care s-a născut atunci. Firul narativ unic devine o provocare pentru un autor din epoca lebedelor negre, evenimente care schimbă prea mult și prea brusc realitățile sociale. Noua piesă a lui Peca este un ecou al dinamicii contemporane, deci ar putea fi despre orice, despre supraviețuitorii unui dezastru medical, despre o problemă identitară sau psihică atipică, despre artiști care găsesc gloria pe rețele sau despre corupția sistemică reflectată în inegalitatea socială. Putem înțelege piesa și ca pe un alt fel de cercetare, plecând de la nenumăratele fire narative care modelează realitatea, teme pe care publicul adunat în sala de teatru e liber să le evoce. De altfel, Peca este un dramaturg cu ani de experiență în piese pornite din cercetări. A scris despre orașe mici, despre oameni care și-au pierdut casele, despre îmbătrânire, despre ani dispăruți din istoria recentă, despre muzicanți români emigrați în Berlin în anii ‘70, despre antropofagie culturală sau despre Roșia Montană a anului 2010. Într-o lungă serie. Un nou exercițiu ar fi să le evoce pe toate deodată.

Acest performance este doar un punct de confluență pentru o serie de explorări ale scenei culturale actuale. 2025: Nouameapiesă? este o parte dintr-un demers mai amplu, inițiativa Narative și intersecții performative: o cercetare artistică multidimensională, derulată în mai multe orașe din România și co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Dincolo de seria prezentărilor performative, proiectul include discuții cu publicul și dialoguri cu reprezentanți ai instituțiilor gazdă. Se adaugă patru ateliere de storytelling participativ pentru studenții unora dintre cele mai importante facultăți de teatru din țară (București, Târgu Mureș, Cluj, Timișoara), precum și un atelier pentru adolescenți la noul înființatul Centru de Creativitate pentru Copii și Adolescenți stART, de la Târgu Lăpuș. Întregul parcurs va fi documentat video și prezentat în serialul online Narative în Km2025 – un road trip-ul teatral care, ulterior, va deveni baza unei serii de emisiuni-eseu create în parteneriat cu TVR.

Interviu

E.B: Unii teoreticieni ar spune că însăși lumea născută după 2020 este ca textul tău, impredictibilă, cu șocuri, fără repere și fără posibilitatea de a mai folosi experiența pentru a te descurca în real. O lume Fragilă, Anxioasă, Non-Lineară, de Neînțeles. O lume în care orice desfășurare este posibilă și probabilă. Pentru tine, cum arată lumea foarte tânără în care trăim – o lume născută post-pandemic?

P.Ș.: Lumea post-pandemică e o lume a extremelor, un peisaj discontinuat, în care fiecare dintre noi își construiește realitatea pe măsura propriei bule digitale sau echo chamber. Suntem hiperconectați și simultan alienați, consumăm mai mult conținut ca oricând, dar reținem din ce în ce mai puțin. Ce vinde este conflictul, disputa în comentarii, nu dialogul. Societatea post-2020 este o realitate accelerată, fracturată, în care nu mai avem timp să învățăm din trecut pentru că viitorul ne cade în cap în fiecare secundă. Suntem într-un prezent fluid, fără reguli clare, într-un perpetuu beta-test. E o lume a anxietății, în care fiecare scenariu imposibil devine brusc probabil, dar și a unei reziliențe forțate – trebuie să ne adaptăm la viteza cu care se schimbă realitatea. Din punct de vedere artistic, asta pune mari probleme pentru orice formă de narațiune: cum să creezi o poveste coerentă într-o lume care pare scrisă de un algoritm de AI scăpat de sub control.

E.B: Spectacolul pare o intersecție a drumurilor abandonate… Până la urmă, ca să evoc un pasaj din noua ta piesă, de ce un bărbat cis, alb, hetero-demi-și-sapiosexual, able bodied și lower middle class s-ar apuca să scrie așa ceva? Care ar fi filosofia acestui text?

P.Ș.: O întrebare bună, la care răspunsul sincer ar fi: pentru că mă preocupă și pentru că exist în forma asta. Filosofia textului nu e despre a valida sau invalida poziții ideologice, ci despre a explora zone gri, a descompune și a pune în discuție clișeele narative și culturale ale lumii de acum. Dincolo de foarte multă autoironie, cred sincer că teatrul rămâne unul dintre ultimele locuri unde oamenii pot gândi împreună, un spațiu care creează comunitate și comuniune, un loc în care ne ascuțim gândirea critică. Când am scris prima versiune Nouameapiesă? (eu citesc titlul cu voce tare așa: Noua mea piesă cu semnul întrebării) ne aflam la începutul pandemiei – veneau vești din China, dar virusul nu atinsese Europa. Închiderea în casă a transformat textul într-o experiență online, care s-a tot schimbat în urma interacțiunilor mele cu un public care intra pe Zoom nu numai din România, dar și din Europa și uneori America.

P.Ș.: Noua versiune de text, gândită să se întâmple offline, 2025: Nouameapiesă? e până la urmă și o poveste despre încercarea mea de a-mi găsi locul într-un spațiu cultural în care m-am simțit mereu destul de străin și inadecvat. E povestea unei deficiențe autopercepute pe care încerc s-o analizez și s-o depășec în relație cu un public. A fi introvertit nu e neapărat ideal într-o lume (auto)performativă, dar asta e situația dramatică în care aleg să mă expun, punându-mă la bătaie într-un fel în care nu o fac de obicei ca simplu scriitor. Dar în acest caz miza devine mare dacă sunt chiar eu în față, expus, prezent pe scenă. Spectatorii care vin la acest performance se pot aștepta la o seară care e le pune întrebări incomode, dar cu umor, fără tezisme forțate. Dimensiunea sa participativă este, zic eu, foarte confortabilă pentru public – nu încercăm să punem pe nimeni în dificultate, ci tocmai opusul, ne folosim de fiecare input pentru a adăuga la narativul de pe scenă, un narativ care se pune constant sub semnul întrebării. Într-o anumită măsură creăm împreună povestea, reflectăm împreună la temele din text.

E.B: Pe alocuri, mi s-a părut că faci o critică subtilă a unor manierisme ale teatrului contemporan (si ale artei contemporane in general). Provocarea, spui tu, este să generăm o flacără, o conștiință civică care să ne activeze cumva! Să ne dea un sens. O utilitate. (Există un neo-limbaj de lemn?) Care sunt principalele tendințe – și neajunsurile majore – în dramaturgia de acum, într-o nouă lume, pe care unii teoreticieni o descriu ca haotică?

P.Ș.: Ne aflăm între două mari direcții: pe de o parte, teatrul ca manifest ideologic, în care mesajul social-politic este uneori mai important decât construcția storytelling-ului propriu-zis. De multe ori, dramaturgul ca voce individuală este înlocuit în procese de creație devised, colective. Față de devised am sentimente mixte – câteodată un colectiv complementar și cu artiști bine puși împreună poate genera spectacole geniale, dar de multe ori acest proces oferă de fapt un fel de average al talentului indivizilor care creează împreună. Un ceva ce își pierde incisivitatea. Pe de altă parte, teatrul ca escapism pur, entertainment vid de orice ambiție critică, o lume a teatrului-bulevard sau a musicalurilor clasice. Acolo dramaturgul (și mă refer la dramaturg ca autor) își are un rol foarte bine stabilit în convenția întregului. Ar mai fi, cred și extrema teatrului regizorilor-auteur, plină de bani și excese care se adresează din ce în ce mai mult unui public care își permite prețul unui bilet foarte scump. Acolo dramaturgul – dacă este folosit, dramaturg în sensul german – joacă rol de editor, mai degrabă decât de creator. Între aceste extreme, dramaturgia care încearcă să exploreze complexitatea realității e din ce în ce mai greu de susținut. De asemenea, în lumea teatrului contemporan există un fel de „neo-limbaj de lemn”, un jargon activist care riscă să devină o formă vidată de conținut real, tocmai pentru că se repetă mecanic. Problema teatrului e că, dacă nu rămâne un spațiu viu de reflecție, riscă să fie doar un alt produs cultural de consum, fără impact real.

E.B: În NOUA*TA*PIESĂ, conflictul e garantat la fiecare frază: migranți, străini, gay, trans, vaccin, aselenizarea, aspectul sferic al planetei, inutilitatea științei și medicinei, UE ne sclavagește. Sau funcționari publici alcoolici, fasciști, declarații feministe extreme. Există polarizare ideologică? Două tabere aflate în conflict. Există portițe de scăpare?

Polarizarea nu mai e doar un fenomen, e un modus operandi. Lumea e fragmentată între triburi digitale și ideologice, fiecare cu propriul său adevăr absolut. Totuși, teatrul are această capacitate unică de a suspenda pentru o oră-două războiul cultural și de a crea un spațiu unde oamenii pot fi puși în fața propriilor contradicții. Portițele de scăpare sunt aceleași ca întotdeauna: curiozitatea, dialogul, umorul, sinceritatea. Și poate și un pic de (auto)ficțiune, care să ne amintească de umanitatea noastră comună.

E.B: Dintr-o anumită perspectivă, textul pare un dicționar de concepte contemporane. Venit de la un autor care se auto-identifică ca stângist – de centru – individualisto – progresist – susținător – al- grupurilor -defavorize–ANTIFA-natic-cu spirit critic! Care sunt cele mai valoroase trei concepte contemporane și care îți displac? Pare că suntem la un nou macaz, care crezi că vor supraviețui mai departe?

P.Ș.: Trei concepte valoroase: Intersecționalitatea – când e folosită pentru a înțelege mai bine complexitatea experiențelor umane și nu doar ca un buzzword ideologic. Responsabilitatea ecologică – pentru că viitorul culturii nu există fără un viitor al planetei. Gândirea critică – mai necesară ca niciodată într-o lume a dezinformării și a narativelor ambalate de-a gata.

Trei concepte care mă irită: Branding-ul personal care înlocuiește orice conținut profund. „Safe spaces” absolutizate – pentru că uneori (auto)protejarea excesivă împiedică tocmai dialogul real. Performativitatea indignării – indignarea devine un capital social, lăsând în urmă acțiunea reală pentru schimbare.
Și adaug la asta, pe locul întâi, ideologiile neofasciste reșapate în prezent. Mai ales neofascismul sper să nu supraviețuiască, în favoarea gândirii critice și a responsabilității ecologice.

E.B: Noua ta piesă ar fi putut fi scrisă pentru actori faimoși, o producție extravagantă, cu orchestră și corp de balet, gândită pentru săli imense, cu candelabre strălucitoare – am citit pe undeva. Cum a ieșit, de fapt? Vorbește-ne despre echipă și despre producția acestui spectacol… La ce să se aștepte spectatorii?

+6

P.Ș.: În primul rând o să ating partea de premieră absolută: artista Cinty Ionescu, co-creatoare a acestei versiuni 2025, aduce o dimensiune vizuală puternică, iar relația dintre text și video creează un fel de „teatru augmentat”. Ea performează în același timp cu mine, răspunde la inputurile și momentele mele de improvizație în relație cu publicul. În multe feluri, 2025: Nouameapiesă? va fi un performance mult mai imersiv decât cu mine artist-solo. Dar colaborarea cu Cinty se extinde și la documentare, ateliere, discuții cu publicul post-spectacol și multe alte materiale pe care le vom crea împreună. Altfel, avem o echipă de oameni foarte buni fiecare în domeniul lor de activitate. Managera de proiect Ioana Gonțea (BIEFF) ne coordonează. De fapt, Ioana a văzut la un moment dat prima versiune pe zoom și de atunci, într-o conversație post-show s-a înfiripat o primă idee pentru acest proiect. Identitatea vizuală a întregului e creată de extrem de talentatul și eficientul Sorin Păun. Artistul german David Grohe a creat artworkul afișului. David lucrează și la prestigiosul Ars Electronica. Folosim muzica lui Gabriel Kirmaier pentru serialul online Narative în km2025. Evantia Barca, cu o vastă experiență de jurnalist, este publicista noastră (unii ar zice PR, dar mie-mi place termenul american de publicist). Cristiana Andrei ne coordonează social media și am avut plăcerea să descopăr așa un as în acest domeniu. În același timp colaborăm cu regizoarea de film Anca Berlogea-Boariu pentru pregătirea filmării materialului care va constitui viitoarea serie pe care o vom crea împreună cu partenerii noștri TVR. Pe Anca o includ aici pentru că e un fel de Master Yoda care ne ajută cu sfaturi extrem de utile înainte de plecare.

Ideea e că, de data asta, performance-ul este doar o parte dintr-un întreg mult mai amplu, al proiectului Narative și intersecții performative. Proiectul este derulat de Asociația Narative și susținut de AFCN și cuprinde, dincolo de performance-uri în mai multe orașe, o suită de discuții cu publicul și reprezentanți ai instituțiilor gazdă, patru ateliere de storytelling participativ pentru studenții unora dintre cele mai importante facultăți de teatru din țară (București, Târgu Mureș, Cluj, Timișoara), precum și un atelier pentru adolescenți la noul înființat Centru de Creativitate pentru Copii și Adolescenți stART de la Târgu Lăpuș. De asemenea în fiecare loc unde mergem – Cinty și cu mine – documentăm video parcursul și vom crea un serial online cu întregul road trip teatral. Astfel, turneul devine pretext pentru o investigație mai amplă, o discuție a contractului dintre public – artiști – instituții de artele spectacolului. O poveste despre vise personale și artistice și care ar fi perspectivele lor în realitatea tulbure a anului 2025.

E.B: Urmează să prezentați acest spectacol în 10 orașe. Ne puteți spune o mică poveste despre fiecare dintre ele?

P.Ș.: Când am ales aceste spații m-am gândit în primul rând la oamenii care se ocupă de ele. Cu foarte, foarte mulți dintre ei am lucrat la un moment dat. Lângă alții am fost alături când au început cu spațiile respective. Pe alții mereu i-am admirat cumva de la distanță, dorindu-mi să colaborăm, dar din motive de nepotrivire de program și spațiu geografic, nu am putut. Cam toți cred că încearcă să fac lucrurile altfel, fie în independență, fie în teatre de stat unde se confruntă cu multele limite impuse de un sistem obtuz de multe ori și extrem de închis și inflexibil. Așadar asta este povestea mare. Premisa la nivel personal: o reconectare cu acești oameni, o redescoperire a scenelor românești.

Acum, mai specific, în Câmpulung este un oraș unde nu e teatru, dar se naște o comunitate artistică foarte interesantă, în jurul unor spații precum Convivial. În Sibiu e povestea Teatrului Gong, unul dintre teatrele pentru tineret extrem de active și cu spectacole excelente. Sfântu Gheorge, Piatra Neamț, Satu Mare sunt toate povești despre management care încearcă să facă lucruri la un nivel european, locuri care au construit teatre vii și performante, cu trupe remarcabile. Dar avem și poveștile zic eu de foarte mare succes și calitate artistică în zona de teatru educațional, social, experiment – cum sunt Replika din București și Reactor la Cluj. Ne bucurăm că avem alături de noi și un teatru de stat de cartier – Teatrul Masca unde se visează la schimbare și echipa de management are o viziune și un program perfect racordat la Europa anului 2025. Ambele își doresc să ofere un teatru accesibil, ba chiar gratuit, publicului! Avem și poveștile unor independenți cum ar fi cei de la 3g Hub (continuator în multe feluri al Teatrului 74) din Târgu Mureș, sau Auăleu din Timișoara. Ideea e că toți acești oameni au creat și crescut comunități. Din punctul meu de vedere asta e esența poveștii care trebuie spusă în seria video pe care o creăm în timpul turneului.

E.B: Textul tău conține și niște date statistice preluate din Barometrul Cultural din 2024. Se pare că puțini oameni mai merg la teatru și aceia nu se dau în vânt după dramă. La ce performanțe te aștepți de la acest spectcol?

P.Ș.: Dacă ne uităm la Barometrul de Consum Cultural, perspectiva nu e tocmai optimistă. Teatrul devine tot mai marginal pentru majoritatea oamenilor. Dar obiectivul acestui spectacol nu e să umple săli imense, ci să creeze o experiență semnificativă pentru cei care aleg să vină. Dacă spectatorii pleacă punându-și întrebări, dacă încep să se uite la realitate cu mai mult spirit critic, atunci eu aș putea să plec acasă mulțumit. Într-un fel, e un performance despre ceea ce ne scapă printre degete – și despre încercarea noastră de a prinde măcar o parte din adevăr înainte să dispară complet.

PROGRAM TURNEU

• 17.04 – Câmpulung Muscel (Convivial)
• 23.04 – București (Centrul de Teatru Educațional Replika)
• 09.05 – Târgu Mureș (3g HUB)
• 13.05 – Cluj (Reactor de Creație și Experiment)
• 21.05 – Satu Mare (Teatrul de Nord)
• 23.05 – Timișoara (AUĂLEU Teatru)
• 30.05 – Sfântu Gheorghe (TAM)
• 3.06 – Piatra Neamț (Teatrul Tineretului)
• 5.06 – Sibiu (Teatrul Gong)
• 9.06 – București (Teatrul Masca)

Mai multe detalii pe site-ul narative.ro

PECA ȘTEFAN (dramaturg, performer, facilitator ateliere, concept documentar) este un autor care experimentează în storytelling imersiv (pentru scenă, ecran, site-specific/oriented, mixed media/multimplatform) pentru a crea evenimente participative de comuniune. De multe ori interactive, textele lui investighează istoriile subiective în conexiune cu întâlnirea fizică a unui public care împarte un spațiu printr-un eveniment artistic. Este considerat unul dintre cei mai relevanți dramaturgi români. A urmat cursuri de scris dramatic la New York University şi a fost unul dintre rezidenţii programului internaţional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în 2005. Piesele sale au fost produse în România şi în străinătate – în peste 20 de țări din Europa, America de Nord și America de Sud. În 2010, piesa lui Wire and Acrobats (Acrobaţi) a fost selectată între cele 5 piese de la Berliner Stueckemarkt din cadrul Berliner Theatertreffen. Spectacolul Târgoviște de jucărie a fost invitat în 2012 la bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden. În 2013, Peca Ștefan a fost unul dintre cei 35 dramaturgi europeni invitați să scrie pentru ediția aniversară de 35 de ani a Berliner Theatertreffen Stueckemark. Din 2015 este partener al PopUp Theatrics din New York. În 2016 și 2017, Peca a fost fellow al Centrului de Cultură Contemporană din Barcelona (CCCB) în programul Ageing Democracies. Între 2021 și 2023 a co-creat și scris trilogia imersivă Orașul Paralel despre și în cartierele istorice ale Timișoarei Iosefin, Fabric și Elisabetin. În 2024 a co-fondat Asociația Culturală Narative, împreună cu Cinty Ionescu și Laurențiu Bănescu.

Program:

Interviu