Text: Lorena Brează
L-am întâlnit pe Alex Chinneck în spațiul Qreator by IQOS, cu ocazia expoziției sale Unzip your Mind, pe care a adus-o la București, în parteneriat cu echipa Qreator.
Alex este cunoscut pentru felul în care transformă spațiul public prin arta sa – de cele mai multe ori e o limită fină între sculpturile sale și arhitectură. Există o relație interesantă între acestea și oraș, despre care am vrut să aflăm mai multe. Alex ne-a vorbit despre aceasta și despre procesul din spatele realizării sculpturilor sale, înainte de deschidere.
Expoziția poate fi vizitată între 22 august și 18 septembrie, în spațiul Qreator by IQOS – Bd. Aviatorilor 8A – Piața Victoriei, București; intrarea este permisă doar persoanelor majore.
L.B.: Sculpturile tale construiesc adesea o relație interesantă cu orașul. Ești cunoscut pentru ambiție și curaj în abordarea proiectelor. Într-un interviu pentru SculptureVox ai zis că oricine poate realiza orice, la orice scară vrea, în orice context. Crezi că există o relație directă între această ambiție și scara proiectelor tale?
A.C.: Am spus asta? Era acum mult timp, dar da, sigur că este. Nu construiesc sculpturi de mari dimensiuni pentru că aș crede că sunt mai atrăgătoare. Există, într-adevăr, o relație între dimensiune și impact. Îmi place să operez în spațiul public, să creez artă care funcționează într-un cadru urban.
Când vorbim de scară, vorbim practic despre o dimensiune potrivită contextului. Se întâmplă ca o mare parte din lucrările noastre să te ducă cu gândul la arhitectură, mai puțin ca funcțiune, ci ca imagine. De aceea, acestea au dimensiuni mari. Bineînțeles, asta nu e ideal, deoarece montarea sculpturilor implică multe resurse de timp, oameni și organizare/ administrare. Dar asta este arta pe care vreau să o creez. Nu e simplu să fac asta și bineînțeles, ambiția e esențială ca să reușesc – multă ambiție. Cred că ambiția și faptul că-mi asum multe riscuri sunt calitățile mele cele mai importante. Asta îmi permite să dezvolt un sistem de a crea sculpturi la scară mare, având o complexitate pe care puțini artiști reușesc să o atingă. Ca artist, îmi doresc să creez experiențe pe care oamenii nu le-au mai întâlnit. Cred că într-un fel sau altul, acesta e jobul artistului contemporan. Da, consider că atât scara cât și complexitatea lucrărilor deosebesc proiectele mele de cele ale altor artiști.
L.B.: Cum ai ales să faci ceea ce faci acum?
A.C.: Mă fascinează varietatea de abordări creative pe care le oferă acest tip de artă, în special în ceea ce privește lucrul cu materiale diferite, în contexte diferite. Orice proiect nou e diferit de celelalte. De exemplu, deși iubesc pictura și mi-ar fi plăcut să pictez, în pictură lucrurile stau puțin diferit. În cadrul activității sale, pictorul are de multe ori aceeași relație cu pânza și cu opera la care lucrează. Motivul pentru care aleg să fac ceea ce fac acum – lucrul cu materiale și contexte diferite materializate prin sculpturi la scară mare – este tocmai acesta al diversității în abordare. Relația cu opera de artă, felul în care construiești obiectul, sunt tot timpul noi și vin cu provocări noi. Desigur, necesită și multă ambiție. Cred că, indiferent de contextul în care operăm, e necesar să ne asumăm riscuri pentru a progresa.
L.B.: Sculpturile tale captivează, sunt de-a dreptul fotogenice. Oamenii se opresc să le admire, fie că le văd în viața reală sau pe social media. Fermoarul este vedeta aici, în cadrul expoziției din spațiul Qreator by IQOS. Care este conceptul din spatele acestui ‘fermoar urban’ și ce dezvăluie el?
A.C.: Mulțumesc! Da, îmi pare rău dacă dezamăgesc cu acest răspuns. Fermoarul nu se referă adesea la ceea care se află în spatele lui, ci la un soi de dinamism când vine vorba de această deschidere. Dezvăluie ceva într-un mod dinamic. Te face să te gândești la mișcare, este activ. De exemplu, în cadrul expoziției de la Milano, fermoarul desfăcea fațada unei clădiri vechi. Prin amplasarea lui pe colț, se conecta foarte bine cu clădirea, cu detaliile din piatră. De asemenea, am folosit fermoarul în interiorul clădirilor, au fost două intervenții care dezvăluiau pe rând podeaua de beton și pereții din piatră. Pe lângă modalitățile imposibile de curbare/ deschidere a acestor elemente, accentul a fost pus și pe dezvăluirea unei lumini colorate, care surprindea vizitatorii. În timp ce exteriorul clădirii era cuprins de un soi de oboseală, la interior, pozitivismul dat de iluminat crea un contrast cu acesta. Pentru mine, fermoarul este un personaj interesant, în toate poveștile pe care le creez, un personaj urban aș spune.
L.B.: Cât de des colaborezi cu arhitecți când vine vorba de realizarea lucrărilor și care ar fi un workflow obișnuit pentru tipul de artă pe care îl practici?
A.C.: Uneori lucrăm cu dezvoltatori care lucrează cu arhitecți. Dialogul cu arhitecții este mai mult tehnic decât creativ, în general aceștia ne dau informații despre clădirile în cadrul cărora urmează să operăm, dar dialogul e rareori de natură creativă. Când vine vorba de producerea unei opere de artă, în linii mari, mai întâi formulăm un răspuns creativ legat de locație, îl detaliem, iar apoi colaborăm cu inginerii noștri de structură pentru a dezvolta mai departe ideea. După aceasta, tot noi gestionăm procesul administrativ și planificarea etapelor de lucru.
L.B.: Există cineva care te-a influențat pe parcursul dezvoltării tale ca artist?
A.C.: Thomas Heatherwick, Frank Gehry și Zaha Hadid – le-am admirat mereu lucrările. După cum vezi, nu sunt neapărat artiști. Da, am fost mereu fascinat de lucrările lui Zaha, de felul în care folosește materialul și generează formele, dar nu m-am adâncit foarte mult în a studia munca artiștilor celebri, m-am concentrat mult pe proiectele și experimentele proprii.
L.B.: Cum ți se pare Bucureștiul? La o primă vedere, unde ai folosi fermoarul urban? Exista vreo clădire, un loc public, sau o problemă socială care ți-a atras în particular atenția?
A.C.: Din păcate nu am reușit să mă plimb suficient prin oraș ca să dau un raspuns mai amplu. Dar ce am observat dintr-o primă plimbare, este complexitatea stilurilor arhitecturale, orașul e ca un colaj captivant compus din fațadele clădirilor – foarte diferite între ele. Aș spune că m-au surprins eclectismul orașului și această oboseală șarmantă a lui. Este aproape teatral. Poți vedea multe clădiri cu fațade care se exfoliază și aproape se desprind. Această imagine teatrală merită să fie explorată mai mult și chiar să devină conceptul central al unei lucrări urbane. Acum, în cadrul acestei expoziții realizate în parteneriat cu IQOS am lucrat în interior, însă pe viitor m-aș bucura să abordez subiectul București la o scară urbană.
L.B.: Cât de important este bugetul în cadrul proiectelor tale și cât de mult influențază el impactul unei lucări artistice?
A.C.: Au fost proiecte pentru care nu am avut bani deloc, a trebuit să ne gândim singuri colaborările și parteneriatele. A durat luni de zile, dar am reușit. Asta se întâmpla la început. Cred că bugetul e important, însă nu neapărat pentru că influențează calitatea lucrării ci pentru că ajută atunci când vine vorba de eficiența cu care aceasta e finalizată. Acum, biroul a crescut și colaborările s-au extins, așadar lucrăm cu bugete mai mari, ceea ce, bineînțeles ajută. Cred însă că bugetul nu este cel mai important factor când vine vorba de a realiza ceea ce ți-ai propus.
L.B.: Ce sfaturi le-ai da artiștilor tineri când vine vorba de a realiza lucrări cu resurse puține?
A.C.: Cred că este important să fie inteligenți în crearea de parteneriate. Chiar dacă contextul producerii operei de artă nu este ideal sau bugetul nu este cel dorit, îl poti face în continuare. Este nevoie de multă ambiție, desigur. Și vor fi nopți lungi de lucru și de aprofundare a subiectului. Poate fi epuizant. Dacă ar fi să o fac din nou, nu cred că aș mai face-o. Dar, dacă vrei să o faci, o faci oricum. Într-adevăr, timpul de execuție se extinde, iar căutarea partenerilor și colaboratorilor necesită multă energie. Cred că aceasta este cea mai importantă abilitate pe care ar trebui să o aibă un artist la început de drum- să găsească partenetriate relevante pentru ceea ce face. Deci și aici e vorba despre multă ambiție.
L.B.: Arhitecții se confruntă cu multe constrângeri atunci când vine vorba de proiectarea clădirilor, o mare parte dintre ele fiind, după cum știi, de natură economică, dar și probleme de natură funcțională. Multe dintre proiectele tale pot fi citite ca arhitectură. Din acest punct de vedere cred că ai ocazia să faci ceea ce puțini arhitecți reușesc: să oferi un soi de bucurie urbană prin sculpturile tale… Cum vezi acest lucru din punct de vedere al artistului și cât de importantă este relația cu funcțiunea clădirii atunci când dezvolți aceste concepte urbane?
A.C.: Într-adevăr, procesul producerii a unei lucrări artistice nu este similar cu acela al proiectării. În cazul nostru, un proiect începe adesea cu o invitație, la care răspundem. În continuare vedem locația, analizăm situația și încercăm să dezvoltăm un răspuns creativ pentru contextul respectiv. Un lucru important despre un obiect artistic este că el nu trebuie să funcționeze. Arta nu trebuie să funcționeze. Avem deci, o cantitate enormă de libertate din punct de vedere creativ. Încercăm totodată să găsim partenerii sau clienții care ne dau voie să fim complet liberi din punct de vedere creativ. Nu ne dorim ca întregul proces să fiesupus prea multor reguli, sau să conțină descrieri foarte complexe, dar cred că acesta este genul de lux pe care un artist îl are, într-un fel sau altul.
L.B.: Cum alegi materialele cu care lucrezi? Există vreo legătură între materialele alese și povestea fiecărui obiect pe care îl creezi?
A.C.: Ceea ce încercăm să facem este să concepem opere de artă care să răspundă contextului, astfel încât ele să vorbească limba îmrejurimilor lor – vizual, material și arhitectural. Vrem să se simtă că opera aparține acelei locații și să dea credibilitate magiei poveștii pe care o spunem. Cred că dacă există un conflict cu o anumită locație sau dacă sculptura nu pare de acolo, acest lucru se simte și nu are succes. Deci da, lucrăm mult cu personalitatea lucrării în ceea ce privește aspectul vizual.
În acest moment lucrăm cu o varietate de materiale și folosim diferite tehnici de lucru, testându-le pe fiecare și văzând ce este mai potrivit în funcție de situație. Aștept cu nerăbdare să integrăm și un laborator de testare de materiale în cadrul spațiului de lucru, în care să putem experimenta mai mult și chiar să creăm materiale noi..Mi-aș dori să am mai mult timp de petrecut în laborator și să fac astfel de experimente, însă, din păcate, timpul îmi permite tot mai puțin acest lucru în ultima perioadă. Deci da, acesta este planul, intenționăm să experimentăm mai mult cu materialele în viitor.
L.B.: Ce proiecte urmează și care sunt direcțiile pe care ți-ai propus să le urmezi în viitor?
A.C.: Avem proiecte în diferite orașe, Mumbai, Praga, aici în București. În prezent dezvoltăm mai multe proiecte în paralel și în Marea Britanie. Unele dintre ele sunt temporare, dar există și sculpturi permanente care urmează să fie amplasate în aceste orașe. De asemenea, chiar acum, lucrăm și la câteva lucrări de artă de scară mică, pentru galerii și expoziții interioare.
L.B.: Mulțumesc și m-aș bucura să văd o parte din eclectismul Bucureștiului într-una dintre lucrările viitoare!
A.C.: Dacă se întâmplă, vei afla cu siguranță! Mulțumesc!
DE PROIECTE
