Silvia Niculae este elevă în ultimul an la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București, unde coordonează clubul de film CineHub Tonitza, la care sunt proiectate filme documentare din videoteca One World Romania la Școală și sunt dezbătute subiecte de actualitate legate de drepturile omului. Acum se pregătește, tot prin One World Romania la Școală, să organizeze, împreună cu alți 30 de liceeni din țară, a treia ediție a festivalului AdDoc, primul si singurul festival de film documentar organizat de licee în școlile lor. Ne-a propus acest text „la cald”, scris în noaptea de 15 aprilie, când catedrala Notre-Dame era distrusă de un incendiu devastator.
Text: Silvia Niculae
O aud pe sora mea șoptindu-i mamei mele ceva legat de catedrala Notre-Dame. Apoi îmi aruncă o privire ciudată și iese din cameră. Mă gândesc că e doar un plan irealizabil de-al ei, că vrea sa plecăm la Paris și să nu-mi spună, că-mi face o surpriză, așa că nu-i acord prea multă importanță.
După două minute, văd o notificare care îmi atrage atenția. Ating ecranul spart al telefonului, dau unlock, și mi se taie brusc respirația. Văd o știre legată de catedrală, dar nu în sensul vacanțelor romantice, unui design fact al arhitecturii sale sau Paștelui catolic. Înțeleg de ce sora mea a preferat să tacă, în loc să-mi dezvăluie evenimentul pe care abia îl aflase.
Studiez Istoria Artelor de 4 ani, iar în ultimii doi m-am apucat intensiv de cunoașterea fiecărui curent în parte. Am fost și pe la o olimpiadă națională, am petrecut sute și sute de ore prin muzee și, de fiecare dată când m-am aflat lângă un artist (sau opera lui), am încercat să înțeleg cât mai bine ceea ce mă înconjoară.
Prima și ultima oară am fost la Paris în 2009. O vară toridă, privită prin ochii unui copilaș de 8 ani, însetat după înghețată și jucării, care avea o obsesie de a-și manipula arcul Slinky multicolor, acel obiect fără niciun sens sau scop, dar totuși care era un toy trend al vremii. Lărgindu-l până la limită printr-un culoar eliptic, am văzut catedrala ciudat de mare, albă și mată prin rotundul colorat. Pot să spun că am avut norocul să înțeleg importanța ei și să o admir, până ce m-am reîntors la încâlcirea arcului și am reușit să-l stric. L-am imaginat pe Quasimodo, zburdând pe conturul în contre-jour al catredralei, într-o procedură de dresaj al garguilor bosumflați.
Catedrala Notre-Dame din Paris. Un simbol al arhitecturii gotice radiante, începută în a doua jumătate a secolului al XII-lea (cu puțini ani după cea din Laon), care mișcă privitorul prin decorul fațadei și spațiului unitar. Este un exemplu bun al aplicării secțiunii de aur, ce redă echilibru și armonie clădirii. Portalul principal, care are ca temă Judecata de Apoi, motiv principal al Evului Mediu, justifica necesitatea omului de rând să meargă la biserică. Pornind de la cele trei portaluri, apare senzația de ușurare a clădirii pe măsură ce privirea se înalță, până ce golul pare că domină asupra plinului.
*foto de Carlos Delgado – Portal of the Last Judgement of the Cathedral of Notre-Dame of Paris, France.
Nici nu o mai pot descrie prea bine, din cauza stării de șoc, deși o știu pe de rost. Am desenat-o de mai multe ori decât le-pot-număra-pe-degete, din toate unghiurile posibile, în încercarea de a-i surprinde cât mai bine esența- galeria regilor, cele două turnuri care proveneau din legenda lui Ioachim și Boaz, imaginea de imagomundi a interiorului.
Tot dau refresh la paginile internaționale de știri. Văd cum se prăbușește turnul-fleșă, urmăresc live cum focul se extinde, mă uit la oamenii care se adună să se roage în fața catedralei. Citesc despre felul în care s-au bătut clopotele în dungă pe tot teritoriul Franței, despre cum ajută peste 400 de pompieri la stingerea incendiului sau cum Macron vrea să reconstruiască monumentul. Privesc totul ca un observator mult prea implicat, care simte că nu poate interveni, deși își dorește. Sufăr mult, pe fundalul cântecelor bisericești interpretate de mulțimea din stradă. Tot caut update-uri, în speranța că se salvează din patrimoniu. Citesc că i s-a salvat structura. Măcar atât.
Nu pot preconiza ce o să se întâmple în zilele următoare. Sper, totuși, să vină vești despre stingerea focului și colectarea fondurilor pentru refacerea arhitecturii. Ascult știrea că deținătorul Gucci va dona 100 milioane € pentru reconstrucția ei. Notre-Dame înseamnă simbolul unui oraș, epitoma arhitecturii gotice și adăpostește o parte din credința creștină, adunată secole întregi prin încoronările regilor Franței sau moaștele păstrate în interiorul ei. Fie că ești religios sau nu, asistăm cu toții la un dezastru al unui tezaur cultural.
De secole întregi, imaginea catedralei ne marchează viața. Citim despre viața Esmeraldei, mergem și la programe speciale de balet cu numele ei, deschidem cărți de Victor Hugo, urmărim pe youtube video-uri savante despre gotic, ne uităm la documentare despre viața Ioanei d’Arc, plănuim vacanțe la Paris, vrem selfie-uri de pe vaporaș, cu Notre-Dame pe fundal.
Am cunoscut la un moment dat o studentă la Mincu, care reușea să deseneze catedrala în maxim 5 minute cu toate detaliile semnificative, iar eu am tot aspirat la această performanță. Acum va fi nevoie de mai mult de 300 de secunde pentru reconstruirea a tot ceea ce s-a pierdut.
*foto titlu: Édouard Baldus, 1860s – Albumen silver print from glass negative of the east facade of Cathédrale Notre-Dame de Paris – Metropolitan Museum of Art
DE PROIECTE
