Să recuperezi și să transformi o casă de țară din România în loc să-ți faci o casă nouă e un act de decență și curaj. Decență, pentru că distrugerea patrimoniului rural (fragil și neapreciat) a depășit-o cu mult pe cea din orașe, și orice salvare are o greutate considerabilă. Curaj, pentru că e mult mai greu să lucrezi cu o casă veche de la țară, să balansezi între materiale și tehnici vechi și echipamente și moduri de lucru noi, între autenticitate și confort.
Proiect, foto: ArhiBox
Interviu: Ștefan Ghenciulescu
O familie tânără a cumpărat dintr-o comună maramureșeană o casă veche (sortită focului) și a mutat-o într-un sat din apropierea Clujului. Am vorbit cu echipa despre context, autenticitate, tehnică și filosofia proiectului și alte lucruri de acest fel.
Ștefan Ghenciulescu: Aș vrea să discutăm puțin despre raportul dintre recuperare și construcție nouă. Acum, la final, ați zice că e vorba mai degrabă despre o casă veche completată sau despre o casă nouă, care integrează elemente dintr-o casă veche. E vorba aici doar despre material, de substanță concretă sau și despre ceva în plus?
ArhiBox: Credem că discuţia despre păstrare are două ramuri. Una a materialului şi una a imaginii, a logicii constructive. Parterul e cel al casei vechi, cu câteva modificări pentru a include scările care urcă la mansardă şi o baie. Atât noi, cât şi beneficiarii ne-am dorit să păstrăm cât mai multe elemente vizibile din casa originală. Iniţial interiorul casei a fost tencuit, aşa că s-a optat pentru o izolaţie montată la interior, păstrând lemnul vizibil la exterior (unde era în stare foarte bună) şi finisând pereţii la interior. Mansarda, în schimb, e nouă. Elementele şarpantei fuseseră, de fapt, modificate de vechii proprietari în momentul în care învelitoarea originală de şindrilă a fost înlocuită cu una de azbociment.
Foto: Casa în context originar (satul Botiza), invadată de materialele pentru noua locuință
De aceea am optat pentru o structură nouă care să reconstituie un volum tradiţional, deci să ne apropie pe cât posibil de imaginea originală a casei, cu o pantă adaptată acoperirii cu şindrilă.
S.G.: Despre loc: există problema mutării din context, dar și a așezării în noul loc. Am observat că ați realizat o machetă de sit, că există un studiu de relief. Ce ne puteți spune despre asta?
A.: Problema mutării din context ne-a frământat şi pe noi la început. Ce ne-a convins să facem asta a fost soarta inevitabilă a casei. Fiul proprietarilor lucrează în Franţa şi a trimis bani pentru o nouă casă care urma să fie ridicată pe locul celei vechi. O parte dintre materiale erau deja pregătite… Fie era demontată rapid, fie ajungea lemne de foc.
Trebuie să spunem şi că locuirea din lemn nu a fost specifică doar Maramureşului, ci şi întregii Transilvanii, inclusiv zonei Clujului. Din păcate zonele în care casele de lemn se mai păstrează sunt puţine, şi acest tip de case dispare cu o viteză ameţitoare.
Noul loc ne-a cucerit de la prima vizită. Terenul beneficiarilor este unul generos, de peste 30 hectare, şi cu un relief variat şi parţial acoperit de o pădure de foioase.
Foto: Macheta sitului (satul Vultureni, Cluj)
În paralel cu realizarea machetei care să reprezinte relieful şi vegetaţia, am făcut şi o excursie de studiu în care să vedem casele care ar fi putut fi cumpărate, poziţia lor originală în sat, configuraţia parcelelor, orientarea etc. Tot atunci am umblat pe câteva dealuri căutând case risipite (unele accesibile doar pe jos), cu mult teren în jur, cu o configuraţie a gospodăriei puţin diferită de cele din vatra satului. În final am încercat să folosim ce am observat în Maramureş, dar şi să avem o poziţie cât mai bună pe noul sit, să integrăm vegetaţia şi perspectivele înspre şi dinspre casa în poveste.
S.G.: Tot legat de nou și vechi: puteți să ne vorbiți puțin despre modernizarea soft a casei: mă refer la soluțiile izolare și placare interioară (care e ideea, cum funcționează în practică, performanțe), dar și la detalii noi, cum ar fi parapetele.
A.: Beneficiarii ne-au cerut de la prima întâlnire o casă care să fie construită cu materiale sănătoase, să evităm pe cât posibil materialele noi, polistirenul etc., chiar şi atunci când ele nu ar fi vizibile. Soluţia de izolare aleasă este cu lână de oaie, desigur spălată şi tratată împotriva dăunătorilor cu o sare naturală, netoxică. Izolaţia din lână are o serie de proprietăţi care contribuie la calitatea climatului interior: e permeabilă la vapori şi are caracteristici higroscopice bune (absoarbe până la 35% din greutatea proprie), contribuind la reglarea umidităţii în interior. Încă nu e foarte folosită în România (din câte ştim, există un singur producător autohton), dar prima iarnă petrecută la Vultureni a dovedit că e o soluţie de izolare viabilă.
Pentru finisajul interior am luat în calcul şi varianta tencuielii pe bază de argilă, însă în final din motive de disponibilitate a materialului şi încadrarea în calendarul proiectului a rămas, cel puţin pentru moment, un lambriu băiţuit alb.
De altfel, nici în casa veche, pereții de bârne nu erau aparenți din interior.
Detaliul de parapet nu ne aparţine, dar am putea glumi şi să îl numim vernacular. Creditele aparţin echipei de meşteri din Maramureş. Rămâne întrebarea dacă ar trebui lăsate aşa sau înlocuite cu o variantă mai aproape de cea originală. În vara aceasta probabil că vor mai avea loc o serie de retuşuri la partea de detalii.
S.G.: Până la urmă, o astfel de operație e mult mai scumpă decât a construi o casă nouă, cam cu aceleași materiale și suprafețe? Apoi ce le-ați răspunde oamenilor care ar zice că le e frică de felul cum se comportă în timp o astfel de casă față de garanția pe care ți-o dă o construcție modernă?
A.: Unele costuri sunt aceleaşi. De exemplu partea de instalaţii sau ferestrele. Structura de lemn a şarpantei a costat cât una de la o casă „normală”. Parterul a fost cumpărat la preţ de lemne de foc, deci aici s-a făcut o economie, dar care s-a tradus şi într-o serie de constrângeri legate de configuraţia iniţială a casei.
Poate vorbind despre o casă „off the grid” au fost unele costuri mai mari pe această parte (pompă, panouri solare). Cred că, dacă tragem linie, costurile sunt reduse pe anumite capitole datorită reutilizării materialului. Şi totul ar fi fost mult mai ieftin dacă vorbeam despre restaurarea casei in situ, care credem că e situaţia ideală, dar pe care în acest proiect împrejurările nu ne-au permis-o. Problemele care apar de obicei în timp sunt cele legate de instalaţii, dar în acest caz vorbim despre instalaţii noi care oferă aceleaşi garanţii ca la o construcţie nouă.
Structural construcţii din lemn au supravieţuit fără probleme sute de ani dacă au avut o fundaţie stabilă. Vorbim despre construcţii mult mai elastice decât cele de cărămidă. Singurul avertisment e legat de calitatea elementelor noi de lemn nou, acesta nefiind, în general, bine uscat. Un fost tâmplar din Maramureş ne povestea că aceste case vechi erau făcute din lemn tăiat iarna, când copacii nu sunt în vegetaţie, pentru a fi cât mai uscat în mod natural. Lemnul era apoi lăsat cam doi ani să îi scadă umiditatea şi abia apoi era pus în operă.
Uneori, după alţi doi ani în care casa lucra şi trecea prin cicluri de îngheţ-dezgheţ, era demontată şi fiecare bârnă retuşată pentru a rigidiza structura. Mult meşteşug, care azi e pierdut.
Celor care se tem de o asemenea construcţie le-am recomanda să caute astfel de exemple. Cred că e mai degrabă teama de necunoscut. Case din lemn se fac şi acum; importantă – ca la orice construcţie, de altfel – e calitatea materialelor şi a lucrărilor. Noi, în prezent, pregătim încă două proiecte asemănătoare şi e foarte posibil ca şi acest proiect să continue. Beneficiarii îşi doresc încă două construcţii care, în final, să formeze o „gospodărie”.
S.G.: Dincolo de bani, în mod evident, efortul și timpul de proiecte, coordonare, gestiune e mult mai mare decât la un proiect clasic. E nevoie clar și de o competență specială – de la arhitecți la meșteri. Cum devine un astfel de proiect ceva mai lesnicios și mai accesibil? Cum s-ar transforma exemple izolate într-o practică?
A.: O să începem cu arhitecţii. Trebuie să zicem că vorbim despre un proiect din care noi am învăţat foarte mult. Şi da, a fost mai dificil de gestionat. Nu vorbim despre o casă nouă, care se execută întocmai după proiect. Vorbim despre o serie de elemente care trebuie reasamblate, care uneori au câte un defect care implică decizii de luat. Aşa a fost, de exemplu, cu izolaţia: decizia de a izola la interior a fost luată după ce am văzut casa ridicată şi am evaluat starea pereţilor la interior, respectiv exterior. Au fost multe drumuri şi uneori am pus şi noi mâna pe ciocan. Un noroc a fost legat de meşteri la care am remarcat un simţ al logicii structurale la construcţii din lemn, simt pe care şi l-au dezvoltat prin practică. Eu cred că a avea meşterii potriviţi pentru fiecare tip de lucrare e important. Pietrarii nu cunosc fibra lemnului, iar zidarii nu ştiu să facă şindrilă.
S.G.: Ce ar mai trebui zis?
A.: Am încheia zicând că a fost un proiect la care am lucrat cu plăcere, deoarece l-am văzut că pe o ocazie de a demonstra că o casă veche, cu semne de uzură şi cu elemente de confort lipsă poate să ofere condiţii de viaţă moderne. Imaginea negativă care pluteşte asupra caselor vechi nu credem că are legătură cu arhitectura lor şi cu lipsa acelor elemente de confort de care aminteam. E firesc ca oricine să vrea o baie în casă sau un dormitor în plus, dar aceste lucruri se pot rezolva cu bani mai puţini, intervenind pe o casă existentă decât ridicând o construcţie nejustificat de mare, străină de vecinătăţi, de la zero.
Aşa ar rămâne ceva mai mult decât o casă, ar rămâne şi povestea bunicilor sau străbunicilor care au ridicat-o, a generaţiilor care au trăit în ea, poveste pe care noi am auzit-o spusă cu nostalgie, dar care a fost imediat uitată când discuţia a ajuns la generaţia care trimite bani de dincolo de graniţă.
Echipa: ArhiBox – Călin Lada, Mihai Racu, Raum – Horatiu Racașanu,
Colaboratori: Adela Borota, Cătălin Santa, Răzvan Stoian
Structură: Marius Șoflete
Instalații: Cornel Stanciu
Loc originar: Comuna Botiza, județul Maramureș
Loc nou: Comuna Vultureni, județul Cluj
