Interviu: Dorothee Hasnaș
Primar al oraşului Ulm pentru lungă perioadă de timp, Ivo Gönner a deschis ediția 2016 a conferinței Cities of Tomorrow, vorbind despre importanța parteneriatului, despre orașele din regiunea Dunării, despre diversele forme de apă din orașe –canalizare, apă potabilă și inundații, despre energie și despre inutilitatea construirii centralelor nucleare pe râuri, despre rutele comerciale, căi ferate, căi fluviale și aeriene.
Mobilitatea, infrastructura și mediul sunt aspecte esențiale pentru calitatea vieții în orașe și, prin urmare, pentru întreaga dezvoltare pe viitor. Aceasta include programe de locuințe, servicii la nivel ridicat și prețuri accesibile pentru energie electrică și încălzire (deci puține pierderi pe rețea). Pentru cele mai bune rezultate, utilitățile și transportul public ar trebui să fie organizate la nivel regional și privatizate cel puțin parțial, existând posibilitatea ca utilizatorii să depună plângeri înregistrate, în cazul în care serviciile se dovedesc a fi sub nivelul așteptărilor. E important ca administrația locală să fie eficientă și să reprezinte un management cât mai modern, cu membrii aleşi după competenţa, și nu în funcție loialitatea politică: „Cel mai loial membru de partid ar fi într-o poziție greșită răspunzând de serviciile de canalizare, dacă ar fi un novice în acest domeniu.”
Apoi Gönner a dat câteva exemple – podul peste râul Sava din Belgrad – Ada Brigde (în fotografie, mai jos), construit între 2008 și 2012, sau blocurile neterminate din Budapesta rezultate în urma privatizării programului de locuinţe în 1992, care au trebuit cumpărate înapoi de către guvern, în final- toate acestea demonstrând importanţa esenţială de a avea o ofertă, un concept unitar și o metodă de execuţie.
El şi-a încheiat prezentarea cu propoziţia Ohne Städte ist der Staat nichts – Fără orașe, statul nu este nimic.
DH: Sunteţi implicat în administraţie de mult timp, de fapt, încă din anii ’80. Am dori să aflăm cum pot fi puse în practică anumite măsuri importante, însă nepopulare. Cum pot fi convinşi sau mobilizaţi cetățenii să accepte măsuri costisitoare și de lungă durată?
IG: Ei bine, nu există o formulă pentru succes şi am trăit destule eșecuri. Aceasta se leagă puţin cu mentalitatea noastră: tot ceea ce este scump, tot ce costă o mulțime de bani, este considerat inutil, pentru că, ipotetic vorbind, există întotdeauna posibilitatea de a utiliza acești bani în altă direcţie. Cheltuielile mari vor genera întotdeauna dezbateri fierbinţi: în cazul oricărui proiect, ar putea oare să fie mai bine utilizate aceste fonduri pentru a construi grădinițe, școli etc. Trebuie să fim întotdeauna pregătiți pentru această reacție, întrucât ea va apărea, indiferent de circumstanțe.
Am propus odată un proiect major pentru mai multe linii de tramvai, care a pierdut strâns la un referendum. Drept consecință, Consiliul Local a înţeles să nu poată porni construcţia mai multor linii de tramvai dintr-odată, ci să împartă proiectul în părți mai mici: în primul rând s-a realizat extinderea cu o a doua linie, apoi s-a continuat cu restul proiectului. A funcţionat bine. Se întâmplă adesea ca proiectele de anvergură, cu cifre impresionante și sume mari să arate descurajant şi să-i sperie pe oameni.
Ca o consecință, am transformat proiectele noastre foarte mari în subproiecte mai mici.
Și apoi le-am înşirat pe acestea într-o succesiune în cadrul unui program, pentru a fi realizate pe parcursul mai multor ani, în scopul de a putea spune oamenilor: Iată prima parte aici, vă rugăm să aruncați o privire şi s-o analizaţi. Apoi avem aici o propunere cum ar putea arăta partea a doua.
Bucățile mai mici sunt mai atrăgătoare; o impresie pozitivă poate lua naştere urmărind proiectul pas cu pas. Acest proces este foarte important. În procesele mari, ciocnirile apar inevitabil, apar dezbateri simpliste şi scenarii extreme, de groază sau, dimpotrivă, ipoteze paradiziace… Nici una dintre interpretări nu este corectă: nu există extreme, însă pot exista efecte pozitive.
Am avut, de exemplu, un referendum pentru un proiect care urma să coboare nivelul străzii ce traversează jumătate din centrul orașului – un proiect imens.
Când am observat că nu putem pune în practică propunerea noastră, am revenit cu versiunea redusă a acesteia – dovedindu-se, în cele din urmă, o alternativă mult mai bine conectată.
Niciodată nu poţi veni cu o propunere, spunând că e singura alternativă, Adevărul unic. Trebuie întotdeauna luat în considerare planul B. După un vot negativ, se poate merge câţiva paşi înapoi, revizui propunerea și reveni cu o alternativă redusă, mai ieftină. Apoi trebuie analizat cum se integrează măsura în peisajul urban, observă utilizarea, acceptarea de către public – abia apoi se poate spune ,,Oameni buni, hai să continuam de aici”.
Însă pentru aceasta un primar trebuie să aibă mare anduranţă.
Un alt sfat important este cel de a nu lega chestiunile de fond de apartenența politică. Trebuie întotdeauna făcută diferenţa între o chestiune tehnică şi o problemă politică, care este ceva cu totul diferit. Construcţia unui drum, a unei autostrăzi, a unui metrou sau unui aeroport – acestea sunt chestiuni de fond. De fapt, chestiunile de fond nu sunt niciodată conectate cu politica. De aceea respingerea unei propuneri concrete nu reprezintă automat o înfrângere politică, ce ar fi urmată de demisie.
Cetățenii pot vota împotriva unui aeroport, susţinând, în schimb, o alta propunere de fond.
DH: În România, proiectele pe termen lung nu prea au tradiție.
IG: Da, gândirea pe termen foarte scurt este într-adevăr o problemă. Acum, în Ulm, primarul este întotdeauna ales pentru un mandat de 8 ani; un mandat la consiliul municipal, la rândul său, este de 5 ani. În timpul unui mandat lung se poate dezvolta și realiza un proiect, apoi oamenii pot judeca rezultatul, dacă măsura se potrivește sau nu, dacă era bun sau greşit. Timpul este al treilea factor important de care trebuie să ţină cont un politician local. În timp mai lung, alegătorii au suficient timp să-şi observe primarul pe o perioadă mai lungă şi să se convingă de realizările acestuia. Acest proces nu este, desigur, posibil în timpul mandatelor atât de scurte. Gândirea pe termen lung nu poate fi la ea acasă în cazul în care, dacă primarul vorbeşte despre proiecte mai lungi de 4 ani, cetăţenii ar putea spune – „primarul nostru gândeşte dincolo de mandatul său, asta înseamnă că-i sigur că va fi reales“.
DH: Cineva ar trebui, în acest caz, să îşi asume destul de multă răspundere pentru acţiunile sale: puterea vine cu obligații, nu numai cu drepturi.
IG: Da, trebuie să-şi asume şi oalele sparte, dacă e cazul, în loc să arunce vina pe alții, să învinovățească prim-ministrul, președintele, pe Papa sau mai ştiu eu pe cine.
Pentru a rezuma, elementele-cheie sunt:
1. Împărţiţi proiectele de proporţii într-o serie de subproiecte mai mici, ce urmează a fi realizate într-o succesiune.
2. Decuplaţi măsurile propriu-zise complet de chestiunea politică și concentraţi-vă pe chestiunile de fond.
3. Instauraţi mandate mai lungi – nu pentru a face cei aleşi ce vor ei, nu despre asta e vorba –, ci pentru a putea implementa un proiect, pentru a-l putea urmări până la capăt şi a vedea efectul pe care îl produce, odată realizat.
Acestea sunt concluziile mele după mulți, mulți ani în poziţia de primar.
DH: În București, există atâtea dificultăţi: problema traficului, lipsa locuințelor sociale sau abuzul de ele…
IG: Locuința, în general…
DH: De asemenea, cred că ar trebui să existe mai mult accent pe identitatea cartierelor, nu doar pe centru.
IG: Pentru a rezolva aceste probleme, oamenii trebuie să devină interesați de binele comun.
DH: Ne aflăm într-o zonă seismică aici, cu cutremure de gradul 7° pe scara Richter lovind orașul o dată la 30–50 de ani. Ultimul cutremur mare a fost în 1977, deci următorul poate veni curând: consolidarea multor clădiri, de la școli la birouri și locuințe ar trebui să fie una dintre priorităţile noastre principale.
Izolarea termică este o măsură populară, care a fost foarte bine primită de către alegători și sprijinită de toți primarii de sector. În mod surprinzător însă riscul seismic nu pare a fi un subiect nici aici, în cadrul conferinței, deși subiectul principal sunt strategiile. Aceasta ar necesita proiecte costisitoare, nepopulare, în plus ar fi necesare locuințe-substitut, iar acest tip de discurs l-ar putea face foarte nepopular pe candidatul care deschide discuţia. Cum poate fi rezolvată situaţia?
IG: La această întrebare presupun că toată lumea închide ambii ochi pentru o clipă și spune: „Hai să ne gândim altă dată la această treabă – nu se poate întâmpla chiar aşa în realitate”. Mi-e însă greu să judec această situaţie, pentru că la noi nu sunt cutremure. Întrebarea ar fi: sunt aceste clădiri destul de sigure din punct de vedere structural pentru a rezista la şocuri?
DH: Conform unui raport din 1992, o mare parte a clădirilor construite înainte de 1977 și după 1990 este considerată cu risc seismic.
IG: Nu există un plan de urgenţă pentru oraș?
DH: Pe atunci, în 1977, totul era foarte centralizat, deci exista un asemenea plan. Cutremurul a avut loc în timpul nopţii. Ministrul Agriculturii s-a ocupat personal de organizarea intervenţiei, iar în dimineața următoare primele camioane și armata erau deja la faţa locului, dând la o parte molozul și salvându-i pe oameni din dărâmături. În momentul de față nu există, din câte ştiu, nici un asemenea plan, nici echipe speciale care ar putea fi mobilizate pe loc.
IG: Ceva ce noi avem, nu în mod special pentru cutremure, ci în general, este organizația de protecție civilă. Aceștia sunt oameni, majoritatea voluntari, care ajută. Ar fi important să aveţi ceva de acest fel. Deci, mai întâi prevenţie: Desfășurarea investigaţiei și evaluarea fiecărei clădiri în parte, în ceea ce privește riscul seismic. În continuare ar trebui făcut un program național de consolidare structurală pentru zonele cu risc ridicat. Consolidarea structurilor trebuie făcută în acord cu proprietarii, care nu pot face acest lucru singuri. Nu se poate turna puţin beton ici-colo; asemenea măsuri funcționează numai în acord cu proprietarul, care va spune, probabil: „Faceţi ce credeţi de cuviinţă, însă doar dacă plătiţi voi înşivă pentru totul ”. Trebuie să se facă o evaluare, analiza datelor, apoi trebuie găsite soluții individuale pentru fiecare clădire în parte. Toate acestea vor costa probabil o sumă impresionantă de bani.
DH: Deci este o chestiune de voință politică?
IG: Trebuie să fie discutată politic și coordonată cu proprietarii. Trebuie să se aducă în conştiinţa publicului, în primul rând că există o amenințare, apoi să se menţioneze că există rezolvarea tehnică. Trebuie să se poată calcula costul pentru toate lucrările necesare, şi apoi e necesar să se facă distribuirea costurilor pentru aceste demersuri. Un anume tip de planificare strategică este cu siguranță absolut necesară în numeroase domenii.
Ambii: Vă mulțumesc.
• Mulțumiri speciale partenerilor noștri, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, organizatorul conferinței Cities of Tomorrow / Orașele de mâine, eveniment principal în România ce reuneşte planificarea, arhitectura și mediul afacerilor.