Text: Ștefan Ghenciulescu
Svante Myrick are 27 de ani și este de trei ani primarul orașului Ithaca din statul New York. Și-a vândut mașina și vorbește cu entuziasm despre orașul dens și accesibil pe jos. Dar a și echilibrat bugetul, a dus investitori și a tăiat din taxe, iar orașul său are cea mai mare creștere de joburi din stat.
Există un fel de prejudecată care s-a înrădăcinat la noi, inclusiv în rândul multora dintre arhitecți, şi anume că, dacă ești ceva mai atent la ecologie, transport public și bicicliști, ești, vezi bine, împotriva dezvoltării, paseist, romantic, idealist, utopic etc. etc. Desigur, asta se datorează și unor luări de poziție pasionale și poate uneori naive, și faptului că bunăoară critica e încă prea puțin însoțită de propuneri alternative.
În plus, oamenilor ecologiști de la noi le lipsește de multe ori viziunea de ansamblu, inclusiv din punct de vedere spațial: de exemplu, probabil că majoritatea dintre ei ar fi șocați să afle că locuința individuală este cel mai neecologic model de locuire.
Însă și administrațiile noastre, dar și – trebuie spus – o bună parte dintre urbaniști rămân într-o paradigmă a ultraliberalismului, dar și a modernității de anii ’60–’70. Și aceasta, deși sunt dovezi clare că haosul până la urmă îi alungă pe investitorii serioși, iar calitatea vieții (da, care ține și de mersul comod pe trotuare, de viața culturală sau de aerul curat) joacă un rol major în decizia unor companii sau a unor indivizi străluciți de a se așeza într-un loc.
Modelul american e printre cel mai des menționate în apărarea autostrăzilor urbane și a urbanismului derogatoriu. Dincolo de faptul că americanii au reguli, ce-i drept, puține, însă ferme, și modelul lor postbelic de dezvoltare, importat la un moment dat de toată lumea, se schimbă rapid.
Și nu e vorba despre câțiva hipsteri (alt termen devenit injurios de când e pus în legătură cu orașul), ci despre o mișcare cu baze nu doar comunitare, ci și economice foarte solide.
Svante Myrick, despre care vorbeam mai devreme, este exemplul perfect al unui astfel pragmatism vizionar. S-a prins (sau a fost bine sfătuit) că densitatea e nu doar sustenabilă, economisind spațiu, rețele etc., și făcând mai eficient transportul public, ci și că are un potențial economic major. În loc să construiască fiecare cum vrea, o zonificare deșteaptă permite un centru cu indici foarte ridicați: deci, atragere, negociere, reguli asumate, în locul legilor ineficiente sau al permisivității totale. În plus, când a aflat că o mare parte dintre clădirile construite, ca urmare a acestor înlesniri, vor fi hoteluri, primarul a pornit imediat un program de training pentru slujbe în industria hotelieră. Programul e în parteneriat cu Universitatea Cornell (ei da, e un avantaj enorm să ai o universitate de prestigiu mondial la tine în oraș), iar investitorii au fost de acord să-i angajeze pe cei proveniți de la cursuri. Programul a fost gândit ca unul de integrare pentru tineri din categoriile defavorizate din oraș (categorie din care provine însuși primarul).
E doar un exemplu al unei strategii deștepte, dublată de răbdare și de gesturi simbolice cu impact. Aflați mai multe despre Myrick din pagina de web a orașului sau dintr-un recent articol din Washington Post. Veți deveni și mai melancolici, privind aici din contextul românesc, aflând că el provine nu din mediul oengist, ci din activul de partid. Sau poate mai optimiști, de ce nu? Uite că e posibil. Poate reușim și noi să ne construim niște primari mai buni.