18 artiști transmit un mesaj unitar pe zidurile din Sibiu: #OPENNESS, la SISAF 2019

În perioada 1-7 iulie 2019, Festivalul Internațional de Street Art de la Sibiu – SISAF – continuă demersul de revitalizare a spațiului urban prin artă stradală, început acum 5 ani. Turul de Street Art, compus din 67 de lucrări și 5.700 mp de culoare, va fi astfel îmbogățit.

Anul acesta, festivalul celebrează puterea artiștilor stradali de a se face auziți prin lucrări cu mesaje puternice, care schimbă comunitatea din temelie. Urmând tema #OPENNESS, cei 18 artiști aleși în urma selecției de proiecte vor transforma pereții anoști ai 12 locuri din Sibiu în tablouri vii, care pulsează prin culoare, forme și emoție.

Printre zidurile ce vor fi pictate la SISAF 2019 se vor regăsi spații cu care localnicii sau turiștii se întâlnesc pe tot parcursul lor în oraș – de când ajung în Sibiu, până acolo unde locuiesc, unde își petrec timpul liber sau mai ales unde învață. Vorbim, așadar, de lucrări executate pe fațade de grădinițe / școli / licee, instituții importante pentru viața culturală, dar și spații private, care prin buna vizibilitatea pot face și mai cunoscută această formă de artă.

Artiști importanți din România și invitați din Germania, Belgia și Ungaria vor contura tema #Openness pe zidurile din Sibiu

Cei 18 artiști selectați pe baza propunerilor trimise și analizate de juriul festivalului au fost aleși din peste 120 de participanți din toată lumea – Brazilia, Siberia, Mexic, Noua Zeelandă, dar și din majoritatea țărilor europene. Dintre aceștia, membrii grupului Sweet Damage Crew – Lost.Optics, Recis și Pandele – vor realiza lucrări individuale în stilul propriu; Kitră execută o instalație murală formată din 3 bucăți; Iluc, care semnează vizualul ediției propune și el o lucrare pe un zid, iar artiști cu potențial din noul val, precum Harcea Pacea, Toma Andreea și Felea Andrei, vor participa pentru prima dată la festival.

Din afara țării, tema diversității și deschiderii va fi susținută de lucrările artiștilor de stradă Danny Figueroa – W3SR din Germania, Mehsos din Belgia și Taker One din Ungaria. Fiecare își va lăsa amprenta pe zidurile Sibiului, prin murale realizate în stilul propriu, puternic recognoscibil, care i-au făcut cunoscuți.

Lista completă a artiștilor:
Cazacincu Bogdan, Danny Figueroa – W3SR, Felea Andrei, Harcea Pacea, Iluc, John.S, Kaps Crew, Kitră, Lost.Optics, Mehsos (Belgia), Mihail Alin, Pandele, Pisica Pătrată, Recis, Robert Obert, Scutaru Cristian, Taker One (Ungaria), Toma Andreea.
Dincolo de artă stradală, SISAF este un adevărat festival de cultură urbană. Programul final va cuprinde, la fel ca în fiecare an, concerte, conferințe și dialoguri despre artă, întâlniri cu artiștii, workshop-uri, seară de film, expoziție și proiecții pe clădiri reprezentative din oraș.

Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociația ART Factory Transilvania și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

streetartfestival.ro

1