revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Zilele Biz & Serile Diverta. Primul festival de business printre cărți

În premieră, un magazin își deschide porțile exclusiv pentru un eveniment de business cu un concept unic: Zilele Biz, Serile Diverta, primul festival de business printre cărți.

Magazinul Diverta din Centrul Vechi – București (Str. Lipscani 30-34) va fi deschis ziua, timp de o săptămână, exclusiv pentru participanții Zilelor Biz. Seara, după ce se încheie conferințele, magazinul va fi deschis pentru publicul larg și își va prelungi programul până la ora 24.00.

Printre cărți, cei mai importanți oameni de business, CEO și antreprenori, vor discuta despre curaj și strategie, noi idei de afaceri, vor dezvălui inovații spectaculoase și vor dezbate tendințe din principalele 5 domenii de activitate din economia românească.

Cea de-a 18-a ediție Zilele Biz va reuni în perioada 11-15 noiembrie 2019 antreprenori, manageri și inovatori care dau tonul în cinci domenii cheie de business: Antreprenoriat, Luni – 11 Noiembrie; Inovație, Marți – 12 Noiembrie; Management, Miercuri – 13 Noiembrie; Media & Marketing, Joi – 14 Noiembrie și CSR, Vineri – 15 Noiembrie.

Prima zi e dedicată Antreprenoriatului și acelor oameni care transformă ideile în businessuri de succes într-un mediu construit parcă să le pună piedici la tot pasul. Printre cei care vor vorbi despre suișurile și coborâșurile antreprenoriatului, despre cum să-ți înfrângi teama de eșec și cum să navighezi apele agitate ale afacerilor pe cont propriu se numără Octavian Radu – fondator Radu Holding, Doina Cepalis – fondator TeRox, Camelia Șucu – fondator Class Living, Sergiu Biriș – Co-Fondator & CEO Soundmix, Călin Fusu – CEO & Founding Partner Neogen, Dan Isai – fondator & CEO Salad Box.

Ziua Inovației debutează cu un interviu cu Mircea Tudor, fondator Tudor Scan Tech, despre scalarea unui business global pornind de la o idee unică implementată inteligent. Patru tineri extraordinari vor veni la Zilele Biz să ne arate cum gândește noua generație schimbarea de paradigmă nu doar la nivel de tehnologie, ci și de mindset inovator – Cornel Amariei, inventator și fondator Lumen, Laurențiu Olteanu & Andrei Serițan, fondatori ctrlVR și Vlad Măcelaru, Cofondator ClarK. Cum inovația fără implementare inteligentă și utilă businessului rămâne doar la valoare de intenție, Marius Coman – IoT Country Sales Director Vodafone Romania, Lauren Guy – founder & CTO Utilis – Israel, Tudor Ionescu – Head of Advisory & Transaction Services, Office, CBRE Romania, Sonia Pintea – Director of Global Partner Development UiPath, Dragoș Hâncu – Fondator Amber și Cristian Popescu – Managing Director SAP Romania sunt gata să ne spună cum să facem din inovație un asset valoros pentru companie.

Ce înseamnă să fii lider, nu doar manager eficient în 2019? Cum motivezi oamenii și cum formezi echipe inspirate? Ce poți învăța de la alți lideri, dar și de la cei pe care vrei să îi conduci? Sunt doar câteva din temele ce vor fi abordate în ziua Managementului, miercuri, 13 noiembrie, de Fady Chreih – CEO Regina Maria, Vanya Panayotova – General Manager L’Oréal România, Antonio Eram – CEO NETOPIA, Alin Dincă – solist Trooper și antreprenor, Alex Bratu – CEO JYSK România, Daniel Mischie – CEO City Grill sau Amalia Buliga – CEO Diverta.

Ziua de Media & Marketing va aduce în prim-plan pe 14 noiembrie creativitatea fără limite, noile strategii pentru crearea de conținut relevant și soluțiile inovatoare bazate pe noile tehnologii pentru a construi experiențe unice de brand. Printre cei care vor vorbi despre provocările și tendințele marcomm în era digitală se numără Bogdan Enoiu – Director general McCann Erickson Group, Lluis Rotger – Associate Creative Director Geometry Praga, Mihai Gongu – Executive Creative Director Southeast Europe Cheil Centrade, Vasilije Corluka – Chief Creative Officer Leo Burnett Bucharest, Liviu David – Director de creație și partener Next Advertising, Simona Panait – Marketing Director România & Bulgaria Samsung Electronics, Monica Jitariuc și Oana Bulexa – MSL The Practice.

Maratonul printre cărți se încheie vineri, 15 noiembrie, cu ziua de CSR, unde vom porni de la felul în care sustenabilitatea schimbă felul în care lucrează și sunt organizate companiile și vom afla cum reușesc brandurile aflate în fruntea valului acestor schimbări să-și implice angajații în zoa responsabilității sociale. Discuțiile vor fi purtate, printre alții, de Mihai Toader-Pasti – Climate Reality Leader, Aspen Young Leader și Global Shaper, Alina Liciu – Fondatoare și Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services, Amalia Năstase – Fondatoare eventures și Amalia Năstase Communications și Președinta Fundației pentru Copii Ronald McDonald, Cătălina Roman – Head of Identity & Communication UniCredit România, Diana Tănase – Marketing Manager Mastercard Europe și Sonia Năstase – Business Executive Officer Nestle Nespresso România.

Zilele Biz reunește în fiecare an cei mai importanți lideri români și străini, profesioniștii care au impus ritmul și tendințele din mediul de business din România. Audiența este specializată pe fiecare zi, reunind manageri, antreprenori, specialiști în comunicare, consultanți, investitori, reprezentanți ai oficialităților și ONG-urilor și reprezentanți ai presei.
Detalii despre program, eveniment, speakeri și parteneri pe zilelebiz.ro.

Sari la conținut