Deja titlul acestui text spune destul de multe despre aceasta casa. Facand abstractie de poze sau planuri, sa incercam un exercitiu de imaginatie: cum am proiecta fiecare dintre noi, daca am fi pusi in situatia de a o face, o casa langa Palatul Mitropoliei?
Ar fi o arhitectura suficient de retinuta pentru a nu agresa o asemenea vecinatate, smerita, ne-am abtine de la gesturi gratuite, ne-ar da cineva de sus peste mana, sau – dimpotriva – am cauta cu tot dinadinsul o expresie cat mai contemporana, pana la ceva voit contrastant si contradictoriu. Sau poate cate putin din fiecare, pentru cei mai intelepti.
Construita pe un teren aproape imposibil, de 86 mp, casa pe care o prezentam aici are, inainte de toate, o prezenta foarte urbana. Sustine un front urban – ceea ce a mai ramas nedemolat din cartierul din jurul Dealului Mitropoliei. In acelasi timp, aceasta casa ar putea parea stranie pentru arhitectura bucuresteana recenta, care – in cel mai bun caz – parca repeta la nesfarsit idiomul neo-modernist, aceleasi tipologii, aceeasi imagine (alterata, de fapt, in raport cu originalul din anii ’30), aceleasi detalii si materiale; pana la urma, aceleasi case-bloc. De data aceasta, o casa de o cu totul alta factura.
Poarta in poarta cu Mitropolia, casa aceasta isi gaseste resursele in arhitectura balcanica, a vernacularului urban, dintr-un tesut relativ dens, cu front stradal compact, pitoresti, albe, invelite cu pante line, cu streasini tavanuite cu lemn, cu foisor, geamlac, cu locuri de stat la interior insirate perimetral in jurul ferestrelor, si tot asa. In plus, materiale si detalii total atipice pentru ceea ce vedem in mod curent construindu-se pe la noi: invelitoare de cupru, cu jgheaburi, garguie si burlane la fel, lemn masiv de stejar la interior, detalii „adevarate”, cu cep si scobitura, balustrade de alama, sau scari fara nicio balustrada, living dezvoltat pe dubla inaltime cu vedere directa spre palatul de vizavi, covoare de lana si mobilier partial taranesc, partial modern, icoane si o colectie superba de pristolnice, care ne aduce aminte de interioarele lui Horia Bernea de la MTR. Per total, o atmosfera incredibila, greu de surprins in imagini sau cuvinte, la doar cativa pasi de centrul orasului.
Foto: Andrei Margulescu, Mihai Dutescu
