Rockwool - fabricat in Romania

Un trecut – mai multe imagini. Concurs de postere

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc organizează în perioada 6 aprilie – 6 iunie 2016 concursul de grafică  „Un trecut – mai multe imagini.”

Scopul concursului este de a stimula interesul tinerilor pentru istoria recentă a României şi de a-i determina să mediteze asupra naturii totalitare şi represive a regimului comunist din România. Posterul este un mijloc eficient tocmai prin faptul că aduce împreuna două elemente importante: imagine și mesaj. Obiectivul este ca participanţii să creeze un poster care să ilustreze o idee și să transmită un mesaj clar în legătură cu temele expuse mai jos şi nu numai.

Comunismul în România a însemnat:  detenţie politică, deportare, rezistență, colectivizare, industrializare, demolări, cenzură, opresiune, poliţie politică, gulag, propagandă, politică demografică, cultul personalităţii, ateism, planificare, dezinformare, pionieri, dizidenţă, muncă patriotică, cozi, societate post-comunistă, exil etc.
 
Grupul ţintă al concursului îl reprezintă tinerii graficieni, artiști și pasionați de artă din toate domeniile. La concurs poate participa orice persoană între 18 – 30 ani. Angajaţii IICCMER nu sunt eligibili.

CALENDAR
1. Lansarea concursului: 6 aprilie 2016
2. Termenul limită pentru predarea lucrărilor: 6 iunie 2016, data poştei
3. Rezultatele vor fi anunţate începând cu data de 13 iunie 2016 pe www.iiccmer.ro  
4. Vernisajul expoziției cu cele mai bune lucrări grafice: 4 noiembrie 2016

LUCRĂRILE
•    Fiecare concurent poate trimite maxim trei lucrări. Acestea pot fi lucrări digitale (grafică pe computer), grafică, fotografie, colaj, tempera, acrilic, tehnică mixtă. Lucrările vor fi trimise la dimensiunea A2 (420×594 mm), print, neînrămate și CD pentru lucrări digitale, iar lucrările în alte medii vor fi trimise în original, neînrămate, fixate cu fixativ sau adeziv specific. Lucrările neîngrijite și deteriorate nu vor fi luate în considerare. Lucrările care vor fi considerate plagiat nu vor intra în concurs.
•    Concurentul va urmări tematica oferită și o va interpreta după propria capacitate de sinteză și de creație.
•    Concurentul își va scrie în clar numele, prenumele, titlul lucrării și anul pe spatele lucrării.
•    Lucrarea va fi însoţită de Fişa de înscriere, care este obligatorie, și va fi disponibilă pe site-ul IICCMER.

Lucrările pot fi expediate prin poştă sau depuse personal la sediul IICCMER.
      
Adresa de expediere sau de depunere: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj 5, ap. 11, sector 2, Bucureşti.
 
Se recomandă punerea lucrărilor într-o mapă de plastic sau carton, pentru a asigura protecția lucrării în timpul transportului. Se pot trimite mai multe lucrări şi fişa de înscriere în acelaşi colet.

IICCMER nu răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lucrărilor înainte de sosirea lor la destinație. Participanții vor verifica înregistrarea lucrărilor la IICCMER prin contactarea directă a Institutului (tel. 0213167565 sau office@iiccmer.ro) sau trimiterea lucrărilor cu confirmare de primire.

PROCEDURĂ DE EVALUARE ŞI PREMII
•    Lucrările vor fi evaluate de un juriu format din 4 artişti plastici şi un reprezentant IICCMER.
•    Dată fiind natura artistică a concursului, rezultatele publicate sunt definitive și nu se acceptă contestații de nicio natură.
•    Cele mai bune lucrări vor intra automat într-o expoziție vernisată în Bucureşti, Cluj şi mai multe locuri din țară, specificate ulterior. Expozițiile se vor finaliza cu un album care va cuprinde lucrările și scurte texte despre autor și lucrare.
•    Câștigătorul va obține o comisionare de poster sau o serie din partea IICCMER pentru un eveniment sau o serie de evenimente, sau pentru coperta unui volum sau a unei serii de volume.
•    Pentru locurile 2, 3 și 4, alături de câștigător, IICCMER va facilita organizarea unei expoziții de grup în galeriile partenere.
•    IICCMER îşi rezervă dreptul să folosească lucrările primite în viitoarele sale activităţi. Participanţii cedează cu titlu neexclusiv drepturile de autor asupra lucrărilor alese de IICCMER pentru o perioadă de 5 ani. IICCMER nu va utiliza și nici nu va ceda drepturile de autor în scopul obținerii unui avantaj patrimonial.

Atenţie!
Fişa de înscriere este obligatorie. Lucrările care nu vor fi însoţite de fişă de înscriere nu vor intra în concurs.

REGULAMENTUL concursului şi FIŞA DE ÎNSCRIERE sunt disponibile pe site-ul IICCMER, aici

 

Afis Concurs poster

Sari la conținut