Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

TURNUL CELOR TREI VÂRSTE. Revitalizarea Turnului Pompierilor din Cluj – câștigătorii concursului de soluții

Într-o perioadă de supărare datorată (și) problemelor cu concursul pentru Muzeul Național de Istorie a României, a cărui procedură de atribuire a fost recent anulată, rezultatele pentru o clădire cu puțini metri pătrați, dar de o mare semnificație ne dau speranțe. Au fost premiate patru proiecte frumoase. Nu e ușor să fii respectuos dar să te și uiți înainte fără complexe și nici să inventezi cumva spațiu arhitectural pe niște suprafețe minuscule.

E important, credem, și că șeful echipei câștigătoare, Vlad Sebastian Rusu, este autorul deja faimoasei reabilitări a Palatului Cultural din Blaj. Consecvența și calitatea execuției de  acolo ne dau încredere că ideea de concurs va fi și realizată cum trebuie.
Mai jos, informațiile oficiale primite de la organizatorii concursului:

Sâmbătă, 4 februarie 2017, la sala de expoziții de pe str. Iuliu Maniu, nr. 4, Cluj-Napoca a avut loc festivitatea de anunțare a câștigătorilor concursului „TURNUL CELOR TREI VÂRSTE”, care are ca obiectiv revitalizarea Turnului Pompierilor din Cluj-Napoca. Festivitatea a început la ora 17.00 cu prezentarea concursului și a juriului, anunțarea câștigătorilor, moment urmat de o sesiune de scurte prelegeri susținute de membrii Juriului.

În urma deliberărilor juriului au fost selectate cele 3 proiecte câștigătoare și o mențiune onorifică:

Premiul 1 – PROIECT NR 70 – MZ2942 –  VLAD SEBASTIAN RUSU BIROU INDIVIDUAL ARHITECTURĂ

Autor principal: Vlad Sebastian Rusu
Coautori: Anamaria Cornelia Olănescu, Anda Gheorghe, Octav Silviu Olănescu
Colaboratori arhitectură: –
Colaboratori specialități: Ing. Ovidiu Rusu, Prof. dr. ing. Ludovic Kopenetz

PLANSA 1
Proiectul câștigător (nr. 70) realizează un echilibru extrem de rafinat al răspunsurilor la multiplele cerințe ale temei. Funcția simbolică prin metamorfoza siluetei turnului este subtilă și contemporană, adăugând o ”vârstă” a prezentului concomitent cu o invitație pentru viitor prin oferta pe care o face platforma superioară de a găzdui instalații artistice temporare și evenimente diverse. Turnul intră astfel în dialog permanent cu orașul, devenind un turn al artelor, deschis atât la propriu cât și la figurat. El se transformă într-o scenă sau un soclu pentru performanțe artistice. Placa superioară oglindește lumea de dedesubt, stabilind o conexiune vizuală permanentă cu aceasta.” – Juriul Concursului

PLANSA 1

 

PLANSA 1

PLANSA 2

PLANSA 2

 

PLANSA 1

 

Premiul 2 – PROIECT NR 50 – AC6486 –  SC ASDESIGN 95 SRL

Autor principal: Arh. Rottman Astrid Luiza
Coautori: Arh. Cosmin Anghelache; Arh. Cassandra Pop
Colaboratori arhitectură: –
Colaboratori specialități: –

Model

Proiectul clasat pe locul al doilea (nr 50) este un proiect matur care recurge la designul elegant și rafinat al structurilor interioare de spațiere și circulații. Silueta propusă este susținută de reinterpretarea ca materialitate și proporții a siluetei vârstei sale din secolul al XIX-lea, elegantă și expresivă. Imaginea nocturnă îi consolidează aspectul de far simbolic. Spațiul interior este foarte bine organizat, oferind variațiuni tridimensionale bine articulate și ierarhizând elementele structurale din beton, metal, grile și decupaje în relație cu anvelopa istorică a turnului. Se realizează un perete parțial continuu pe toată înălțimea turnului existent oferind și suport transportului mecanizat ocazional pentru persoane cu dizabilități.” – Juriul Concursului

Model Model Model Model Model

Premiul 3 – PROIECT NR 73 – TA7305 –  SC JB ARHITECTURA SRL

Autor principal: arh. Johannes Andreas Bertleff
Coautori: arh. Flavius Adrian Ianchiș, arh. Ana Maria Potoschi, arh. Raluca Grecea, arh. Ioana Mitrică, arh. Sebastian Cucu, arh. Horațiu Vasilescu, arh. Raluca Maria Olaru
Colaboratori arhitectură: arh. Miklós Köllő – expert atestat MC, arh. Teodor Constantin Popovici
Colaboratori specialități: ing. Csaba Bodor – expert atestat MC

01

Proiectul situat pe locul al treilea (nr. 73) este o abilă demonstrație de design, folosind efectul surpriză subtil anunțat de placajul reflectant al cornișei și balconul-drum de strajă. În interior se păstrează scheletul de beton al intervenției din secolul al XX-lea, neanulând această vârstă din viața edificiului și adăugându-se o scară-instalație care se amplifică atât funcțional cât și spațial la partea superioară. Reținut ca ofertă spațială, amenajarea sculpturală prezentată în manieră suprarealistă este completată de utilizarea tehnologiilor realității augmentate și virtuale, în compensare pentru limitările spațiului existent. Terasa platformă de la partea superioară, deși aparent reținută, este în fapt extrem de subtil anunțată prin tratamentul parapetului, atât pe exterior cât și la interior.” – Juriul Concursului

01b

02 03 04

Mențiune – PROIECT NR 58 – CN2017 – SC.  PUNCTART S.R.L.

Autor principal: Radu Malasincu, Anca Malasincu, Stefan Pavaluta, Barbu Mihai-Flavius
Coautori: –
Colaboratori arhitectură: Alex Apostol, Ana-Maria Simionescu, Ada Tache
Colaboratori specialități: Ing. Mircea Neacsu – structuri

_-plansa-i
Juriul a decis să acorde o mențiune onorifică unui proiect care, deși nu s-a clasat între primele lucrări, se distinge dintre toate soluțiile care au adăugat volume prismatice deasupra turnului existent prin calitatea designului intervenției contemporane. Aceasta reușește să formeze o nouă siluetă distinctă și bine proporționată. Excelentă compozițional și rafinată în detalii, soluția nu a continuat aceste eforturi și pentru organizarea spațială interioară, fiind apreciată în special pentru imaginea exterioară.” – Juriul Concursului

00-_-plansa-i 00-_-plansa-ii 00-_-plansa-iii 00-_-plansa-iv

 

Concursul a fost lansat la finalul anului 2016, până la data-limită de 26 ianuarie 2017 intrând în comisia tehnică un  număr de 25 de proiecte participante.
Câștigătorul concursului a obținut premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, care se cifrează la 365.823 RON. Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 22.000 RON, iar pentru cel de-al treilea, de 13.000 RON.

Juriul competiției a fost format din:
•    arh. Ligia Subțirică
•    arh. Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR)
•    arh. Szabolcs Guttman, președintele filialei Transilvania a OAR
•    arh. Ionuț Radu Filip
•    arh. Irina Meliță
•    arh. Oana Bogdan
•    arh. Adrian Hagiu
•    Florin Moroșanu, directorul Casei Municipale de Cultură.

Concursul de soluții a fost public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană.

Acest concurs a fost organizat de către Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Promotorul concursului a fost Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul de anunțare a rezultatelor a fost organizat cu sprijinul Asociației Studenților Arhitecți Cluj AStA Cluj  și Asociației Clujul Comoară și este găzduit de Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail.

Expoziția proiectelor va putea fi vizitată până în data de 16 Februarie 2017.

Mai multe detalii despre concurs puteți găsi pe pagina oficială a competiției, aici.

Sari la conținut