Estetica transformării sociale
Când ieși din decor, intri în realitățile contemporane
În condițiile în care spațiile de artă contemporană se cam închid în loc să se deschidă, oferim măcar temporar acest spațiu de refugiu. E un spațiu în care să poți să vezi arta ca pe o funcție socială, ca pe una din funcțiile importante ale societății, și nu ca pe o decorație.
Altfel, pentru cei care nu sunt din București, e interesant în primul rând de ajuns aici, apoi de relaționat, de privit spațiul ăsta ca un spațiu artistic pentru că nu are aparența asta; de pus în legătură zone diferite, cum ar fi grădinăritul urban și preocupările ecologice cu arta, cu istoria artei sau cu critica socială și politică.
Interviu realizat de Iuliana Dumitru si editat de Andreea Ilinca, cu Raluca Voinea, co-director tranzit.ro
Acțiune, reacțiune, interacțiune
Celulele fac schimb de substanță, energie și informație cu mediul în care se dezvoltă
Ne cunoaștem relativ cu oamenii de pe stradă. Au venit și mai vin pentru diverse, iar atunci când intră, văd expoziția și mai întreabă. Se creează o curiozitate, dar nu am vrut să fie nimic forțat. A fost foarte greu să mă stabilesc ca un vecin necomercial, pentru că erau obișnuiți cu locul ăsta având întotdeauna o funcție comercială.
N-am încercat nici să fac programe educative, nici să fac proiecte speciale pentru ei. Dacă ceva din program a avut legătură – de exemplu această grădină pe care de doi ani o dezvoltăm ca proiect de permacultură – primăvara când sunt toate muncile de lucru în grădină e foarte atractiv pentru copiii de pe stradă și mai vin câteodată.
Nu ne-am propus să rezolvăm probleme sociale, dar pe de altă parte sperăm să nu contribuim în sensul celălalt, în care să atragem valuri de dezvoltatori urbani.
Subculturile fac fine-tuning
Univers bucureștean: sisteme izolate, închise și deschise
Strada asta ilustrează tendința generală de retragere în spațiul privat, toată lumea își pune garduri cât mai înalte și cât mai impermeabile. Poți să vezi o tendință generală în București în care spațiul public e evacuat și toată lumea se retrage în sfera asta foarte limitată.
Publicul nostru, așa middle class, hipsteresc sau cum i se spune, e totuși singurul care vine cu bicla sau care discută despre alte perspective.
Realist? Pesimist? Oricum, nu optimist
Sistem incompatibil cu optimismul
În București nu e gentrificarea clasică, întrebarea e cât va continua co-existența diferitelor comunități, când e clar că tendința e cea de segregare. (Diferențele economice vor fi tot mai vizibile, seria de evacuări anunță tendința asta.) Aici e o zonă în care nu s-a intervenit atât de mult la nivelul sistematizării sau al imaginării unui plan urbanistic mai clar organizat, probabil că urmează, iar valoarea imobiliară va crește aici. Nu am un scenariu optimist.
Pe de altă parte e importantă și natura activității noastre. Nu suntem o galerie comercială, să punem tablouri pe pereți, să aducem marii colecționari, care, atunci când vin, văd și zona și după ce au cumpărat tablouri, următorul pas este să cumpere terenul, să ridice un bloc de birouri. Publicul nostru, participanții, artiștii nu sunt din zona asta. Pe de altă parte, știm că sistemul este mult mai pervers de atât și nu funcționează în modul ăsta direct.
Multifuncționalitate de la spațiu până la misiune
Am mai lucrat în zona asta în 2010, la Parcul Carol. A fost prima întâlnire cu zona, întâlnire hardcore din multe puncte de vedere, dar și foarte interesantă. De atunci nu am mai ajuns aici, nu era o zonă în care să am neapărat interes sau motive de a veni. Am căutat spațiu cam 6 luni în tot orașul, totul costa foarte mult, nu prea existau variante de parteneriate cu primăria sau persoane private.
Voiam un spațiu care să nu fie un apartament sau de dimensiunile unui apartament, pentru că ar fi redus arta la o dimensiune decorativă sau destul de intimă oricum. Căutam un alt gen de spațiu: mai deschis, să permită multifuncționalitate, să poți să organizezi expoziții, dar și discuții, să putem să bem și cafeaua, să existe și o bibliotecă.
”Pentru ca anumite proiecte să se întâmple, uneori e suficient să deschizi poarta”
Proiectul cu grădina arată cum lucrurile nu au nevoie de mult pentru a se dezvolta. Noi doar am deschis porțile și am avut un coordonator, iar în rest oamenii au venit, iar proiectul a funcționat în măsura în care ei s-au implicat și și-au dedicat timpul și energia. Altfel acest proiect nu exista.
(Avem 3 lacăte pe poartă cu 3 chei, dar oricine are cheia unuia, le poate deschide pe toate; lacătul care de obicei semnifică inaccesibilitatea, acum le dă acces tuturor.) Lucrurile pot fi, deci, foarte simple, lucruri pentru care nu ai nevoie de nicio infrastructură, de nici o aprobare de la primărie, de niciun fel de buget sau de aplicat la Uniune. Sunt lucruri care se pot face doar dacă sunt câțiva oameni care vor să facă lucrul ăla și se pun de acord. Proiectul cu grădinăritul urban poate fi un model.
E greu totuși să fii inițiator, unele lucruri pornesc de la noi, iar pe altele doar le găzduim.
În căutarea partenerilor de discuție
WASP e tot un spațiu de producție și de venire pentru cultura contemporană și cred că și ei au aceeași problemă ca noi în a face scena de artă să se deplaseze către zona asta. Mi se pare că ei pot să deschidă această discuție, care la noi încă nu a avut loc: a convertirii spațiilor industriale în spații artistice și a schimbării tipului de muncă din societatea contemporană. Să zicem o dezbatere teoretică și socială și una cultural-urbană a acestui proces. Am fost și la Turnul de apă – Make a Point, care din păcate e mai departe și nu e încă atât de prezent, dar e o zonă în care mai mult ca sigur spațiul cultural se va dezvolta, în sensul ăsta de recuperare atât a unor spații, cât și a unor zone din oraș care nu au neapărat un centru cultural sau un spațiu de artă. A venit foarte târziu fenomenul ăsta la noi.
Organism compus din celule autonome
Suntem destul de diferiți [inițiativele București Sud], fiecare are o altă agendă și nu văd necesitatea unei rețele strict pe criteriul geografic. Noi suntem deja parte dintr-o rețea cu Tranzitul, iar genul de cooperări care mă interesează sunt cumva mai transdisciplinare. Mai degrabă m-aș vedea într-o rețea cu niște grupuri care încearcă să schimbe această zonă într-un sens pozitiv, pentru oamenii care locuiesc aici și nu pentru o scenă abstractă de artă și cultură. M-ar interesa grupuri de interes cetățenesc, de activism social sau de urbanism, dintr-o perspectivă de conținut și de mod de operare. Genul ăsta de rețea culturală poate să fie ok în a pune presiune pe autorități pentru a da fonduri sau pentru a permite transformarea unor spații. Le văd mai degrabă ca pe niște alianțe punctuale pe care le putem face la un moment dat. Pe termen lung mi se pare mai important ca fiecare dintre noi să funcționeze autonom.
