Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Teme țintă pentru o arhitectură deșteaptă și responsabilă. Ce se apreciază la competiția LafargeHolcim Awards

La un concurs obișnuit de arhitectură, pentru atribuirea comenzii, cadrul e destul de clar. Cum se judecă însă un concurs în care proiectele vin întâi de pe un întreg continent, apoi din întreaga lume: Desigur, există categorii – proiecte realizabile, vise, cercetare pe materiale etc. Dar chiar și așa, cum judeci propuneri ale căror scări, programele, bugete și strategii variază enorm? De ce anume proiecte câștigă și altele, la o primă vedere spectaculoase, nu sunt selectate?  

Ei bine, pentru a se asigura că criteriile de evaluare a construcțiilor durabile sunt concise și transparente, Fundația LafargeHolcim și universitățile partenere au definit cinci „teme țintă”. Acestea abordează construcția durabilă dintr-o perspectivă holistică și servesc drept bază pentru procesul de adjudecare a competițiilor. Nu e doar un check list, ca în cazul unor regulamente sau certificări, ci un ansamblu de elemente care doar în cadrul unei propuneri organice și integrate  asigură calitate.

Aceste criterii sunt:

PROGRES / Inovație și transferabilitate
Proiectele trebuie să evidențieze abordări inovatoare în domeniul dezvoltării durabile, să extindă definiția practicii și exploreze noi frontiere ale domeniului. Inovațiile și descoperirile deschizătoare de drumuri trebuie să poată fi transferate unei game de diferite alte aplicații.

OAMENII / Standarde etice și incluziune socială
Proiectele trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice și să promoveze incluziunea socială în toate etapele sale, de la planificare și construcție la utilizare și întreținere, pentru a asigura un impact pozitiv pe termen lung asupra comunităților. Proiectele trebuie să ilustreze modul în care optimizează sfera colectivă.

PLANETA / Calitatea mediului și eficiența resurselor
Proiectele trebuie să demonstreze, pe parcursul întregului lor ciclu de viață, utilizarea inteligentă a resurselor naturale. Preocupările privind efectele pe termen lung asupra mediului, în special cele legate de stocuri și fluxuri de materii și energie, trebuie să fie integrate în filosofia de proiectare.

PROSPERITATE / Performanță economică și compatibilitate
Proiectele trebuie să fie fezabile din punct de vedere economic și capabile să asigure finanțarea – fie din surse publice, comerciale sau concesionale – și să aibă un impact pozitiv asupra societății și mediului înconjurător. Acestea trebuie să promoveze evitarea risipei de resurse materiale și utilizarea judicioasă a mijloacelor utilizate în procesul de construcție.

LOCUL / Impactul contextual și estetic
Proiectele trebuie să răspundă unui standard ridicat de calitate arhitecturală ca formă predominantă de expresie culturală. Spațiul, forma și impactul estetic au o semnificație majoră, iar materializarea designului trebuie să poată aduce  o contribuție pozitivă și de durată asupra mediului fizic, uman și cultural.

Înscrierea la a 5-a ediție (cu premii în valoare totală de peste două milioane de dolari) a Premiilor LafargeHolcim se mai poate face până pe 21 martie.  Mai multe detalii aici.

Exemple:

1_heritage-reframed* “Heritage Reframed”, Canada, proiectat de NADAAA, USA (Acknowledgement prize 2014 North America)

 

2-aggregate-structure* “Aggregate Structure”, University of Stuttgart, Germania (Acknowledgement prize 2014 Europe)

 

3_incremental-construction* “Incremental Construction”, Ethiopia; proiect al Bauhaus University Weimar, Germania (Bronze Award 2014 Africa Middle East)

 

4_public-condenser* “Public Condenser”; autori: Muoto architectes, Franța, (Silver Award 2014 Europe)

5_arboreal-platform*“Arboreal Platform”, Costa Rica; autori: PLUG architecture, Mexico (Silver Award 2014 Latin America)

 

6_between-walls* “Between Walls”, India; autopri:  MADe, India (Acknowledgement prize 2014 Asia Pacific).

 

Articole conexe:

De la Medellín la Manhattan. Premii pentru excelență în arhitectura durabilă

LafargeHolcim Awards – o competiție de 2 milioane USD pentru construcții durabile
 

Sari la conținut