Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Tandem #2

Klokgebouw Strijp S, Eindhoven
‘Încearcă să fii diferit’

Text & Foto: Vera Cerutti
Strijp S, fosta fabrică Philips, joacă un rol important in istoria orașului Eindhoven. La începutul secolului al XX-lea, orașul consta mai degrabă într-o multitudine de sate, transformate de Philips, începând cu anii 20, într-o zonă industrială. Peste douăsprezece mii de muncitori treceau zilnic de poarta de la intrarea Strijp S. Timp de ani de zile zona a fost închisă publicului și îngrădită. Astăzi, clădirile monumentale ale zonei Strijp S sunt motorul din spatele transformării zonei într-un brainport creativ cu o alură metropolitană, un loc unde oamenii pot trăi, munci, merge la școală și distra.

Klokgebouw Strijp S, Eindhoven

De la industrie la brainport
La sfârșitul secolului al XX-lea, Philips a început să mute producția din Eindhoven către țări cu forță de muncă ieftină. Aproape de centrul orașului, cele 27 de hectare de la Strijp S au devenit disponibile pentru alte funcții.
În afară de Philips, o altă mare companie, DAF, a plecat, lăsând în urmă urme industriale și tehnologice. Eindhoven a decis să se reinventeze, printr-o identitate inovativă și creativă. Prin slogalul Conducând în tehnologie, municipalitatea dorește ca persoanele educate să rămână în oraș și să dea un nou impuls dezvoltării economice. Strijp S a fost pregătit ca teren fertil pentru design, cultură urbană și inovație. Conceptul de Brainport, adus de Universitatea Tehnică Sciencepark și Campusul pentru Înaltă Tehnologie, primește un pandant în interiorul orașului: Strijp Sva oferi mediul de locuit și lucru pentru o generație tânără și creativă.

Reamenajare pentru redezvoltare
Procesul de transformare a început cu refacerea fondului construit. 130.000 de m.p. de clădiri de patrimoniu au trebuit să fie transformate în spațiu de locuit și lucru. Pentru a dezvolta identitatea zonei, „Klokgebouw” a devenit prima clădire gândită pentru a fi folosită pentru funcții temporare. Aceasta a oferit spațiul pentru activități inovative și evenimente uimitoare, cu muzică, tehnologie și design drept teme principale. A fost alegerea intenționată a proprietarului Trudo să ofere în prima etapă a redezvoltării spațiu pentru pionierii creativi. Localnicii și utilizatorii temporari au ajutat la alegerea conturului și conținuturilor zonei. Primii veniți plătesc o chirie destul de modestă și pot ajunge la spații mai extinse. În prezent, „Klokgebouw” are peste 100 de firme și cam 450 de angajați și toate spațiile sunt închiriate.

Evenimente și festivaluri
Printre numeroasele evenimente care au loc în Klokgebouw, festivalul STRP s-a dezvoltat special pentru Strijp S. Este o combinație unică, multi-disciplinară de artă tehnologică, „spectacole speciale” și muzică contemporană. Festivalul colaborează cu Universitatea Politehnică Eindhoven și mai multe academii de artă și atrage anual peste 20.000 de vizitatori naționali și internaționali; prezintă ultimele inovații în artă multi media, cum ar fi chipsurile inteligente de prin care te porți retehnologiza cu „identificarea frecvenței radio” (RFID) sau „comunicarea zonală” (NFC). Un prilej plăcut de promovare internațională a inovării de produs bazată pe rădăcinile Philips.

Valoare economică
Întreaga dezvoltare a Strijp S drept Oraș Creativ creează noi locuri de muncă pentru a umple golul lăsat de plecarea Philips. Evenimentele și festivalurile atrag vizitatori și turiști; aceasta generează venit și potențiali cumpărători de spații, studiouri și apartamente și face transformarea mai departe a zonei posibilă.

Proiect: Klokgebouw Strijp S, Eindhoven
Dimensiuni: Klokgebouw: 30.000 m2; Strijp S: 27 ha
Proprietar : Trudo Housing Corporation
Funcție istorică: Philitefactory (varianta Philips a bachelitei)
Construit : din 1929
Arhitecți: A.I.J. de Broekert și J.R. Bouten
Inițiator redezvoltare : Orașul Eindhoven și Trudo
Arhitect coordonator : Adriaan Geuze, West 8
Termen de execuție: folosire temporară din 2004, locuire din 2012 
www.klokgebouw.nl, www.strijp-s.nl, www.strp.nl/en

 

WASP. Colonizarea unui spaţiu industrial din Bucureşti

Text & foto: Andreea Căpitanescu, curator WASP

WASP-Working Art Space and Production este un spaţiu independent de artă contemporană, deschis în septembrie 2012 de către membrii fondatori ai Asociatiei 4Culture.
Lucrăm de peste 8 ani în sectorul cultural independent nonprofit, experienţa în derularea unor proiecte ample europene de cooperare multianuală şi organizarea celui mai important eveniment din România dedicat dansului contemporan – eXplore dance festival. Deschiderea WASP ține foarte mult de context, adică de lipsa acută de spaţii dedicate dansului contemporan şi artei contemporane în general.

WASP. Colonizarea unui spaţiu industrial din Bucureşti

Reconversia halei industriale dezafectate, situată în incinta fabricii Flaros din zona Timpuri Noi, în noul spaţiu WASP, a durat 6 săptămâni. Am avut inspiraţia şi norocul de-a alege un şef de şantier care şi-a însuşit proiectul nostru cu multă pasiune şi a fost nevoie de multă nebunie din partea noastră. Şi mă refer la implicare personală 100 %. Nu am avut sponsori, parteneri, finanţări etc. Nu pentru că nu ne-am fi dorit , dar nu a fost timp.
WASP a fost deschis în primul rând dintr-o necesitate imediată de-a ne putea desfăşura proiectele. În vara anului 2012, ne-am aflat într-o situaţie fără precedent, fără o locaţie principală pentru a 7-a ediţie eXplore dance festival, care să poată găzdui cele peste 70 de evenimente din festival (performance-uri, instalaţii, workshop-uri, filme, dezbateri etc.).
WASP este un proiect pe care-l privim ca pe o investiţie personală în viitorul meseriei pe care o practicăm, asemenea investiţiilor pe care le facem în copiii noştri, în tinerii pe care-i sprijinim, în proiectele pe care le gândim de la zero. O experienţă care ne-a demonstrat în primul rând nouă înşine că se poate şi în România, dacă nu aştepţi să vină miracolele din altă parte, ci alegi să te implici şi să-ţi iei destinul în propriile mâini. Am riscat şi riscăm mult în fiecare zi, dar cred că acest lucru contribuie într-un mod sănătos, creativ în toate proiectele noastre.

În prezent, administrarea spaţiului WASP înseamnă 500 de mp, compuşi din două studiouri, funcţionale ca săli de spectacole (black-box: 200m2 şi white box: 100m2), spaţiu de expoziţie/instalaţii, birouri şi anexe tehnice. Avem în pregătire deschiderea unui media-lab – care să găzduiască proiecte new-media -, dar şi o bibliotecă de dans şi artă contemporană.
În primele trei luni de la deschidere, în anul 2012, au fost prezentate la WASP peste 100 de spectacole, performance-uri, instalaţii şi expoziţii, atât în cadrul festivalului şi a Platformei româneşti de dans contemporan şi performance, precum şi în noiembrie şi decembrie, când am găzduit un program curatorial de CNDB. În primele trei luni de activitate, au avut loc rezidenţe artistice în cadrul Jardin d’Erope şi al programului Meet the Next Generation, precum şi numeroase workshop-uri, proiecţii de filme, dezbateri şi conferinţe. În primăvara 2013, am lansat un program de formare profesională, precum şi un program de rezidenţe şi producţii WASP.

Ne interesează să acompaniem proiectele şi să descoperim potenţialul public pentru fiecare în parte. De când am deschis spaţiul, am început să avem un dialog mult mai concret cu publicul nostru. Am descoperit oameni care urmăresc evenimentele noastre de ani buni, dar care acum au devenit activi ei înşişi, participând la workshop-uri. Totodată ne dorim să ne cunoaştem mai bine vecinii şi vecinătăţile spaţiului – comunitatea din jurul fabricii, şcoli, licee, facultăţi, să lărgim aria spectatorilor noştri şi a beneficiarilor proiectelor noastre – copii, adolescenţi, persoane vârstnice etc.
eXplore dance festival #8 se va desfăşura la WASP în august-octombrie 2013. Avem în pregătire multe alte proiecte şi aşteptăm propuneri de colaborare din domenii diverse din zona artelor contemporane, filmului, arhitecturii.

www.4culture.ro
www.exploredancefestival.ro

 

 

Sari la conținut