Sticlă hi-tech pentru un ansamblu mixt din Cluj

Foto: Cătălin Hladi

(P) Platinia Shopping Center & Hotel de pe Calea Mănăștur 2-6 este mai degrabă un ansamblu urban decât o clădire, un mix între centru comercial și spațiu de locuit temporar (hotel) sau permanent, având finisaje complexe și cerințe de calitate mult peste medie. Amplasat pe fostul sit al fabricii de bere, în centrul orașului, ansamblul Platinia este spectaculos atât din punct de vedere arhitectural, cât și al serviciilor oferite.

 

Ca atare, colaborarea biroului Arhimar (șef de proiect: arh. Cristian Bănuț) cu Guardian Glass a presupuns utilizarea a două tipuri de sticlă arhitecturală de înaltă performanță – Guardian SunGuard® SN70/35 HT și Solar Grey 20.

Guardian SunGuard SN 70/35 HT reprezintă un nou model de sticlă arhitecturală cu strat dublu de argint, cu o transmisie luminoasă de 70% și un factor solar de 35%. Selectivitatea ridicată (raportul dintre transmisia luminii și factorul solar) de 2,0 lasă o cantitate importantă de lumină să pătrundă în clădire, în timp ce căldura solară este blocată. Produsul are un aspect neutru, cu o ușoară tentă albăstruie. Noua peliculă, aplicată pe suport float Guardian ExtraClear®, are o transparență și o neutralitate a culorii transmise ridicate.

Guardian SunGuard SN 70/35 HT contribuie la reducerea costurilor cu iluminatul artificial și oferă o combinație excelentă între protecția solară și izolarea termică eficientă. Produsul este ideal pentru fațadele vitrate integral, fiind disponibil inclusiv în varianta laminată cu folie de protecție acustică, pentru mai multă securitate și confort, sau în varianta securizată, aspectul exterior fiind identic.

 

Guardian SunGuard Solar Grey 20 este un tip de sticlă preferat de către arhitecți datorită aspectului sofisticat de gri închis, combinat cu un control solar de înaltă performanță. Acoperirea este aplicată pe o sticlă float ExtraClear, oferind astfel avantaje semnificative în comparație cu produsele tradiționale peliculizate pe sticlă colorată în masă, precum și o vedere clară din interior spre exterior.

 

Calitățile estetice și ergonomice – aspectul sofisticat de gri închis, culoarea uniformă reflectată și transmisă – se combină cu o durabilitate chimică și mecanică excelentă.

 

SunGuard Solar Grey 20 asigură o transmisie luminoasă de 19% care reduce efectul de strălucire puternică. Factorul solar scăzut de 18% oferă un aspect întunecat, aproape negru, pe fațada clădirii. Acest tip de sticlă ajută la reducerea necesarului de aer condiționat și ajută la controlul temperaturii în interiorul clădirii. Pentru a asigura o performanță completă, se recomandă ClimaGuard A 1.0 pe panoul interior (suprafața 3), pentru a se obține o valoare totală a performanței Ug de 1,0 W / m2K.

Pentru mai multe informații vizitați guardian-possibilities.com

 

Sari la conținut