SoNoRo Conac #7 à la française – 16 concerte în clădiri istorice de patrimoniu

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program “À la française”! În perioada 24 aprilie – 11 iulie vor avea loc 16 concerte în clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc, multe dintre ele construite în stilul eclectic francez al începutului de secol XX, perioadă de maximă înflorire arhitectonică a țării noastre.

„Influența franceză în cultura noastră a fost foarte mare, de la artă și arhitectură, până la modalități de organizare administrativă, dar și aportul țării noastre adus culturii franceze, prin intelectualii și artiștii de origine română, a fost important și ne bucurăm că acest sezon comun a reușit să sublinieze atât de bine această relație, ce a îmbogățit ambele culturi. În această ediție vom realiza un schimb cultural cu Franța, vom avea invitați artiști francezi de vârf la concertele Conac, ce vor concerta alături de artiștii români sau internaționali, cu al căror nivel înalt ne-am obișnuit deja deja publicul”, a declarat muzicianul Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac și al Festivalului SoNoRo.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Printre palatele, castelele şi conacele ce vor găzdui concertele ediției din acest an, se număra spații consacrate precum Castelul Bran, Palatul Peleș din Sinaia, Palatul Regal din București sau altele mai puțin cunoscute, Castelul din Arcuș și Castelul Haller. Acestora li se adaugă bisericile fortificate din Criț, Meșendorf și Viscri, Sinagoga Neoloagă din Oradea și Abația Cisterciană de la Cârța, dar și clădirile ce adăpostesc instituții publice precum Muzeul de Artă din Craiova, Palatul Comunal din Buzău, Cercul Militar din Brașov sau Biblioteca Astra din Sibiu.

 

*Biserica Cisterciana Cârța, Palatul Peles din Sinaia,  Palatul Constantin Mihail – azi, Muzeul de Artă din Craiova

 

Aflată sub genericul „À la française”, cea de-a VII-a ediție SoNoro Conac debutează pe 24 aprilie cu un concert la Muzeul de Artă din Craiova, impresionantul palat al celui mai bogat român din perioada interbelică, Jean Mihail. Acest minunat exemplu de arhitectură eclectică europeană și academism francez a fost construit de arhitectul francez Paul Gottereau, de unde și multiplele similarități cu Palatul Cheverny de pe Valea Loarei. În repertoriul serii din 24 aprilie se vor asculta lucrările lui Franz Schubert, Maurice Ravel și Jean Cras, în interpretarea lui Francesco Ionașcu, vioară, Răzvan Popovici, viola, și Marcin Sieniawski, violoncel.

Cu ocazia includerii acestei ediții în Sezonul România – Franța 2019, publicul se va bucura de un repertoriu reprezentat în special de compozitori și muzicieni francezi. Desfășurarea Sezonul România – Franța 2019 coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și include o serie de evenimente derulate în perioada 18 aprilie 2019 – 14 iulie 2019. Cu această ocazie vor fi celebrate prin concerte și manifestări de recunoaștere a valorii lor arhitecturale, câteva dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din România, alături de castele și conace din Franța.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac, incluse în Sezonul România-Franța, este următorul:

24 aprilie – Muzeul de Artă din Craiova, jud Dolj
8 mai – Palatul Comunal din Buzău, jud. Buzău
9 mai – Castelul din Arcuș, jud. Covasna
10 mai – Castelul Haller, Ogra, jud. Mureș
11 mai – Castelul Apafi, Dumbrăveni, jud. Sibiu
12 mai – Palatul Peleș, jud. Prahova
30 mai – Palatul Regal, București
31 mai – Biserica Fortificată din Criț, jud, Brașov
1 iunie – Biserica Fortificată din Meșendorf, jud. Brașov
2 iunie – Biserica Fortificată din Viscri, jud. Brașov
3 iunie – Cercul Militar din Brașov, jud. Brașov
7 iulie – Sinagoga Neoloagă din Oradea, jud. Bihor
8 iulie – Biblioteca Astra din Sibiu, jud. Sibiu
9 iulie – Castelul Bran, jud. Brașov
10 iulie – Biserica Cisterciana de la Cârța, jud. Sibiu
11 iulie – Vila Florica de la Ștefănești, jud. Argeș

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

***
Despre SoNoRo Conac
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Mașina oficială oferită de: BMW România
Parteneri: Avincis, Illy, Media Image
Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația ARCHÉ

Sari la conținut