Scrisoare deschisă: Dragi iubitori ai Festivalului Enescu

Ne pare extrem de rău că suntem în situația de a trebui să vă spunem că site-ul nostru, www.festivalenescu.ro, nu poate fi accesat tocmai în aceste zile premergătoare începerii ediției din acest an a Festivalului, deoarece a fost ținta unui atac informatic.

În orele care au urmat atacului, ca și în prezent, am lucrat în continuu pentru relansarea site-ului. Sperăm să reușim să o facem cât de curând, înainte de data 2 septembrie.

Până atunci, programul poate fi văzut pe site-ul eventim.ro, de unde încă mai pot fi cumpărate bilete, la concertele la care mai sunt locuri.

Urmează să îl publicăm și pe site-ul României Libere – care asigură publicarea Ziarului Festivalului, precum și pe site-urile unor organizații media partenere, care vor dori să ne sprijine pentru a compensa acest atac.

De asemenea, vom publica atât programul, cât și informații utile pe pagina de Facebook, pe care vă rugăm să o urmăriți îndeaproape.

Ne cerem scuze pentru această situație și sperăm să trecem împreună peste ea cu bine și cât mai repede!

Cu apreciere,

Echipa Festivalului Enescu

 

*Articol conex:

Festivalul Internațional George Enescu 2017 – Program: Seria Mari Orchestre Ale Lumii

Sari la conținut