S.O.S. Conac – un semnal de alarmă pentru monumente aflate în stare avansată de degradare

Cea de-a V-a ediție SoNoRo Conac lansează inițiativa SOS Conac, prin care își propune să tragă un semnal de alarmă pentru cladiri cu valoare arhitecturală mare din țara noastră, aflate într-o stare avansată de degradare. Astfel, la Conacul Neamțu din Olari și la Conacul Marghiloman, de la Hagiești, vor fi organizate două dintre concertele SoNoRo Conac, cu scopul de a atrage atenția asupra pericolului de dispariție în care se află acestea.  

SOS Conac este un proiect derulat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Ideea ce a stat la baza SoNoRo Conac a fost tocmai această dorință de a salva clădiri ce au intrat în peisajul cenușiu cotidian sau care nu sunt deloc cunoscute, de a le deschide ușile, folosindu-ne de invitația la concert, pentru a le spune povestea și a le salva de la uitare și distrugere. Anul acesta ducem ideea mai departe și includem în circuitul Conac clăriri care au foarte mare nevoie să fie restaurate și propunem publicului un exercițiu de imaginație, cel în care aceste clădiri își reiau locul în cultura noastră, pentru a continua să-și spună frumoasa poveste fără de care patrimoniul arhitectural românesc ar fi mai sărac„, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Acum 5 ani am facut un pariu împreună cu prietenii de la Sonoro – o provocare pe care am acceptat-o, fiind convinși că muzica poate salva conace și alte clădiri de patrimoniu, cu valoare inestimabilă pentru România. Multe dintre ele au fost renovate, redate societății și vieții culturale, însă mai există, din păcate, foarte multe care au ramas uitate. Aceasta înseamnă că misiunea noastră trebuie să continue și sperăm să scoatem din uitare cât mai multe monumente valoroase și în sezonul 2017 al  Sonoro Conac”, declară Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac din luna iunie:

Cetatea din Oradea, județul Bihor, 6 iunie

cetatea-oradea

 

Conacul Komaromi de la Otomani, județul Bihor, 7 iunie

komaromi-otomani

Școala Centrală, București, 8 iunie

scoala-centrala-bucuresti

Conacul Marghiloman, Județul Buzău, 9 iunie

Muzeul Național „George Enescu”, Tescani, jud. Bacau, 10 iunie

Castelul Sturdza, Miclăușeni, județul Iași, 11 iunie

Conacul Marghiloman, Hagiești, județul Ialomița, 13 iunie  

hagiesti

 

Biserica Fortificată Cincșor, județul Brașov, 15 iunie

Castelul Kalnoky, Micloșoara, județul Covasna, 17 iunie

Castelul Daniel, Tălișoara, județul Covasna, 18 iunie

castel-daniel

Programul muzical va cuprinde lucrări de Franz Schubert, Ludwing van Beethoven, Ernst von Dohnanyi, Carl Maria von Weber, Edward Elgar, Johann Sebastian Bach și Zoltán Kodály, în interpretarea artiștilor Kirill Troussov (vioară) și Daniel Rowland (vioară), Răzvan Popovici (violă), Stian Carstense  (acordeon), Leo Schmidt, (violoncel) și Justus Grimm (violoncel).

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

***
Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac – , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Conacul Hodoni de lângă Timișoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Biserica Evanghelică din Herina, – Muzeul Național „George Enescu” din București, Catedrala Romano-Catolică / Alba-Iulia, Biserica fortificată / Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
 
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

***
Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale / Partener principal: IQOS / Mașina oficială oferită de: BMW

Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii din Iași, Castelul Kalnoky de la Micloșoara, Castelul Daniel din Tălișoara, Biserica Fortificată din Cincșor, Carul cu Bere București, Conacul Marghiloman din Buzău, Castelul Sturdza din Miclăușeni, Casa Nicapetre din Brăila, Conacul de la Otomani, Cetatea din Oradea, Conacul Neamțu din Olari, Vila Oromolu și Școala Centrală, București.

Sari la conținut