Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Rudolf Fränkel: arhitectura urbana

expoziţie monografică
29 oct. – 30 nov. 2008, MNAC – galeria ¾, Teatrul National Bucuresti

Expoziţia şi-a propus popularizarea operei unui arhitect excepţional, însă mult prea puţin cunoscut. Rudolf Fränkel s-a născut şi a lucrat în prima parte a vieţii în Germania. În 1933, după instaurarea nazismului, a emigrat şi s-a stabilit la Bucureşti, de unde a emigrat iar în 1937 spre Anglia. După război s-a stabilit definitiv în Statele Unite.

Expoziţia a avut trei secţiuni: prima, dedicată în general operei lui Fraenkel, stabilea paralele între activitatea din Germania şi cea din România. Secţiunea centrală conţinea cea mai importantă lucrare din Berlin, cartierul-grădină Atlantic, precum şi restaurarea sa de către biroul bfstudio-Architekten – un model de revitalizare urbană şi de reînviere a unui spirit metropolitan. Model esenţial pentru un oraş ca Bucureştiul, al cărui excepţional patrimoniu modernist, complet ignorat de societate şi de elitele culturale, se află pe cale de deteriorare iremediabilă. A treia secţiune ilustra evoluţia operelor lui Fränkel în ultimii 70 de ani. Lectura fotografică a artistului Iosif Kiralyi depăşeşte scopul documentar, transfigurând măreţia şi declinul visului modernist în Bucureşti.

Organizatori: bfstudio-Architekten din Berlin şi Institutul Goethe din Bucureşt cu echipa Zeppelin.
Sari la conținut