revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

RowmaniaFEST devine Festivalul Ivan Patzaichin

Începând cu acest an, festivalul inițiat în 2011 de Ivan Patzaichin pentru a sărbători Tulcea îi ia numele: Festivalul Ivan Patzaichin și se desfășoară între 5 și 10 septembrie în Tulcea și Delta Dunării.

Cu acest prilej, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 va prezenta viitorul Ansamblu arhitectural “Ivan Patzaichin” ce va fi amplasat în 2023, pe Faleza Ivan Patzaichin, în capătul spre Sulina. Memorialul este un efort colaborativ, realizat de cinci artiști care îl cunoșteau și apreciau pe marele dispărut – Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, Gyarfas Olah – și va fi amplasat într-un spațiu administrat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea. Macheta monumentului va fi disponibilă, pe toată durata festivalului, la Muzeul de Artă Tulcea.

Festivalul Ivan Patzaichin va continua să fie un eveniment anual și își păstrează rolul de a promova Tulcea, Delta Dunării și turismul responsabil, de a activa pentru protejarea naturii, a patrimoniului hidrografic și a biodiversității, pentru educarea copiilor și a adulților cu privire la valoarea capitalului natural și cultural, pentru demonstrarea beneficiilor mișcării în aer liber și ale sporturilor pe apă, pentru încurajarea comunităților să își valorifice atuurile și multiculturalitatea.

Însă, mai mult decât atât, evenimentul va onora memoria lui Ivan Patzaichin, trecut în neființă pe 5 septembrie 2021.

 

 

Festivalul începe la Tulcea în seara de luni, 5 septembrie 2022, cu un concert acustic susținut de Urma și un spectacol cu drone și lumini pe Faleză. Continuă cu Caravana Apele Unite – o călătorie pe apă în caiace și canotci, de 3 zile către locul natal al lui Ivan, Mila 23, unde vor fi prezentate planurile Muzeului Ivan Patzaichin și expoziția foto “Oamenii Deltei”, de Dragoș Lumpan.

Festivalul revine în Tulcea pe 9 și 10 septembrie, la Scena de la Gară și la Lacul Ciuperca, pentru competiții de vâslit în canotcă, ateliere educaționale și recreaționale pentru copii, concerte live (SUBCARPAȚI, TUMBE, RUSALKA și ZAGĂN în prima seară, ALTERNOSFERA, DIMITRI’S BATS și BLANĂ BOMBĂ în cea de-a doua seară), o conferință despre dezvoltarea durabilă a Tulcei și Deltei și o expoziție despre navigația pe Dunăre la Casa Avramide.

 

 

Începând cu anul 2018, festivalul face parte din Apele Unite ale României – un proiect de consolidare într-o rețea națională a organizațiilor interesate de apă. Începând cu 2021, proiectul își propune să creeze un cadru favorabil pentru democratizarea accesului la apă, să educe tinerii, să încurajeze locuitorii să participe la protejarea apelor, să consolideze o rețea de entități preocupate de prezervarea patrimoniului hidrografic și să stabilească o legătură afectivă între locuitori și ape. Proiectul beneficiază de sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Festivalul Ivan Patzaichin este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Sponsor principal: Kaufland România.

Festivalul beneficiază și de sprijinul AQUA Carpatica, Fundația Bosch Romania și al partenerilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Romanian-American Foundation, DC Communication, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Green Village, Deltaica, Ivan Pescar, Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța, Apele Române.

Organizatorii mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor acestui eveniment.

Programul și alte detalii despre festival, la rowmania.ro/ivan-patzaichin-fest-2022

Sari la conținut