revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 expus în premieră în România

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 vine în țară și va fi expus în 5 orașe din România: Timișoara, Cluj, Reșița, Iași și București. În premieră, pavilionul va fi prezentat la Timișoara, iar vernisajul va avea loc pe 9 decembrie la ora 15.00, la ISHO, iar expoziția va putea fi admirată la ISHO până pe 15 ianuarie. Itinerariul național al expoziției se va încheia la București, în cadrul Romanian Design Week 2024.

În contextul temei bienalei, Africa și laboratorul Viitorului, tematica Pavilionului României s-a axat pe conceptul de invenție și inovație aplicate în practică de arhitectură contemporană românească, în demersul tehnologic și pe impactul educațional ca ingrediente pentru o agendă a viitorului văzut într-o cheie practică și pragmatică.

Pavilionul va fi expus în România prin părți ale sale care au susținut discursul curatorial la Veneția. Astfel, publicul din România va putea admira prima mașină aerodinamică din lume cu roțile în carcasa fuselajului, așa cum o descriau patentele internaționale obținute de inventatorul român Persu, la începutul secolului al XX-lea.

Inginerul Persu a realizat această invenție cu scopul de a reduce consumul de petrol și poluarea cu aproape 70 de ani înainte ca agenda globală să imprime în practica industrială de design și de arhitectură aceasta direcție. În cadrul expoziției sunt expuse și istorii ale unor invenții și inovații românești de la începutul secolului, a căror implementare a fost blocată din diferite rațiuni birocratice și care anunțau și rezolvau cu aproximativ 100 de ani în urmă actualele probleme globale.

În același discurs, proiecte și demersuri românești arhitecturale realizate în ultimii 20 de ani, precum Casa de Lut de la Capul Dolosman, Take A(l)titude, Școală de la Bunești, A Iași for the Future, precum și alte exemple, reprezintă studii de caz valoroase pentru eforturile contemporane ale arhitecților români, alături de echipe interdisciplinare, eforturi de a inova în contextul arhitecturii și practicilor de proiectare.  Studiile de caz prezentate în Pavilionul României sunt doar câteva exemplele dintr-un context contemporan amplu și valoros generat acum de arhitecții din România în echipe interdisciplinare.

Ambele discursuri, unul al Invențiilor Uitate și celălalt al Pedagogiilor Laterale, oferă un cadru de gândire inspirațional pentru fiecare vizitator, un prim pas într-o agendă personală și creativă a viitorului.

 

 

Expoziția itinerantă este rodul unui efort colectiv, susținut de parteneri precum: Unicredit Bank, Iulius Company, Dolo Trans Olimp, Romcim, Theta,  Luther Real Estate – ‘Fosta Fabrică’, AllBIM, Greentek Lighting.

ISHO este partenerul strategic care facilitează prezentarea în premieră a Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția de anul acesta la Timișoara.

______
Team NOW HERE THERE
Romanian Pavilion
Biennale Architettura 2023: The Laboratory of the Future

Sari la conținut