În bazarul din Istanbul, aceasta e sintagmă cu care încearcă, mai nou, să te cucerească cei care vând ochelari Fendi și genți de voiaj Louis Vuitton – evident, neoriginale.
Text : Liana Vasilescu – Bucharest Design Center
Practic, acolo nu se pune problema să ascundă sursa, pentru că tocmai originalul dă valoare obiectului extrem de similar pe care îl vând. Dar, din bazar și până în expozițiile redutabile din MOMA sau Pompidou, discuția original – fals este departe de a se apropia de vreo concluzie.
În ceea ce privește designul de obiect, lucrurile s-au complicat o dată în plus. Nu vorbim, în general, despre artă decorativă – e mult mai evidentă o copie după Monalisa decât o copie după un scaun. Pentru că un scaun, indiferent cât de design oriented este, va avea o structură comună – va avea picioare, spătar și șezut.
În plus, există o teorie – la care de altfel am decis de multă vreme să subscriu, pentru că face parte dintr-un fenomen absolut plauzibil, și anume „the butterfly effect” – cum că ideile circulă într-un fel de creier paralel, universal, și accesul nostru la ele se face atunci când se deschid căi de comunicare cu această lume. Ori, o astfel de comunicare poate fi accesibilă pentru două persoane simultan. Acum, dacă din aceeași idee plantată în două personalități distincte rezultatul este identic, dilema rămâne în picioare.
În toamna anului trecut, Intr-o organizare la The Ark, în cadrul expoziției Eames by Vitra, conferința “Autenticitate în designul contemporan”, unde unii dintre cei mai apreciați arhitecți și designeri din România au abordat întrebări ca de exemplu ce înseamnă să fii autentic, se poate pune semnul egal între autenticitate și originalitate, este autenticitatea o valoare absolută etc.
Concluzia acelei seri o găsesc extrem de inteligentă, profundă și complet lipsită de vreo șansă de a rezolva situația – respectiv un citat din Jim Jarmush care încearcă să relativizeze însăși noțiunea de „original”: “Nothing is original. Steal from anywhere that resonates with inspiration or fuels your imagination. Devour old films, new films, music, books, paintings, photographs, poems, dreams, random conversations, architecture, bridges, street signs, trees, clouds, bodies of water, light and shadows. Select only things to steal from that speak directly to your soul. If you do this, your work (and theft) will be authentic. Authenticity is invaluable; originality is non-existent. And don’t bother concealing your thievery – celebrate it if you feel like it. In any case, always remember what Jean-Luc Godard said: “It’s not where you take things from – it’s where you take them.” În acel context și oarecum în aceeași atmosferă pe care povestea lui Jim Jarmush o crea, Carla Szabo spunea că, în faţa copierii conceptelor pe care le expune, un tânăr designer nu poate răspunde prea ferm: e nevoie de mulţi bani pentru a patenta fiecare prototip, ceea ce un tânăr antreprenor nu îşi poate permite. Doar că s-ar putea simţi măcar flatat dacă vede că o idee a lui a prins şi e dată mai departe fără copyright.
Unul dintre cele mai imitate produse calsice de design: End Table-Eileen Grey.
Evident, există abordarea zen și abordarea orientată către acțiune. Și era clar că persoana cea mai potrivită cu care aș fi putut sta de vorbă apropo de această a doua abordare era Agnes Lukacs, al cărei album de imagini creat pe Facebook (Design de produs „original” românesc), a creat și încă mai creează multe controverse.
Ai fost unul dintre primii designeri care şi-au asumat afirmații tranșante pe o temă spinoasă – original și copie în designul de obiect românesc. Care a fost momentul când ai simțit că trebuie să iei atitudine?
Într-adevăr, mi-am asumat acest rol de „bad cop”, pentru că nimeni nu făcea asta public. Am întâlnit nenumărate „piese de design original” românesc, m-am hotărât într-o zi să-mi fac măcar un album pe Facebook. Scopul meu nu era să-mi bat joc de cei prinși, ci era un îndemn să facem și lucruri originale. Specific că în albumul ăsta sunt doar obiecte 100% copiate, identice cu originalele.
De ce?
Pentru că avem cu toții nevoie de feedback, pozitiv sau negativ, nu contează! Indiferența nu ajută pe nimeni să progreseze.
Unde sunt limitele -între „inspired by” și copia grosolană?
E o graniță foarte fragilă. A imita e un proces de învățare și nu e nimic rău în asta. Însă, dacă de la „ce m-a impresionat foarte mult” și creația finală nu există o diferență majoră, înseamnă că ai eșuat. Inspirația funcționează numai în cazul în care, în cele din urmă, putem crea ceva cu totul de-al nostru.
Ce i-ai spune unui client care nu a auzit mai deloc despre design de obiect și care te întreabă senin: „de ce să îmi iau originalul când copia e la sfert de preț”?
Îmi sfătuiesc clienții să cumpere obiecte originale. Din păcate, piața replicilor în designul de mobilier este în creștere, nimeni nu încearcă să mai lupte cu asta, însă îți poți îndruma clienții să-și cheltuiască banii pe lucruri pe care și le permit; dacă nu îți permiți piese clasice originale, există o serie de alternative de design original, bine concepute și la prețuri accesibile.
Ce i-ai spune unui designer despre care consideri că a copiat o piesă de-a ta?
Aș fi flatată, înseamnă că am creat ceva memorabil care merită copiat. Și mai există ecopyright.ro cu ajutorul căruia îți poți proteja munca pentru a avea dreptul de autor. Teoretic.
Crezi în coincidențe?
Da! Așa cum există multe descoperiri științifice simultane, de ce nu ar există și în designul de obiect?
Ce ai face dacă într-o zi ai descoperi că ai creat un obiect identic cu un alt designer?
Aș renunța la obiectul respectiv, m-aș documenta mai bine. Deocamdată am creat obiecte pentru clienții mei, dar, dacă vreodată mă voi apuca foarte serios să-mi câștig existența din asta, cu siguranță voi face toate demersurile să nu fiu vreodată acuzată de plagiat. Ideea principală în ceea ce fac este că nu vreau neapărat să inventez lucruri total noi, mă joc cu ce îmi place și cu ce cunosc bine, le combin și apoi le dau un touch personal. În asta cred!
Crezi că se pot stabili criterii clare ca să denunți o copie?
La obiecte identice se poate stabili foarte ușor intenția de copiere, însă cele cu influențe rămân în zona gri. Ai putea petrece o viață întreagă dându-i în judecată pe cei care copiază, trebuie să mergi în China să înțelegi amploarea problemei. Poate ideea de proprietate intelectuală este coaptă pentru o redefinire – a împărtăși, a colabora, a face lucrurile mai bine, a vinde designul și nu produsul. A deține și a proteja o idee devine atât de dificil în lumea digitală, încât poți ajunge la concluzia că nu mai merită. De cele mai multe, ori oricum ne supraevaluăm ideea.
