One night stand cu graphic design: Love Open Gallery – galerie de-o singură noapte

Recent, la Mater – biblioteca de materiale a avut loc evenimentul de lansare a Love Open Gallery – o platformă dedicată artiștilor de graphic design. Prima expoziție a cuprins lucrările designerului Paul Dersidan, art director la BLAU creative studio.

Ne propunem să prezentăm în fiecare lună câte un alt artist de graphic design. Cred cu tărie că există o resursă inepuizabilă de designeri foarte talentați pe care ne-am dori să-i expunem și să-i promovăm (…) de aceea am pornit și acest format de galerii, de-o noapte – one night stand cu graphic design – dar la pachet cu o petrecere. Vrem un mediu cât mai relaxant și mai puțin formal, în care oamenii să poată interacționa cât mai ușor cu artistul și cu lucrările acestuia.” – Sorina Topceanu, cofondatoarea proiectului.

Paul Dersidan a început mai întâi în televiziune, apoi au urmat câțiva ani în agenții multinaționale, până când a înterupt job-ul pentru a urma un master la International Academy of Design and Technology, Chicago, secția Graphic/Advertising Design. După terminarea acestuia, s-a întors și a deschis studioul de creație BLAU, loc în care își propune să valorifice puterea design-ului în comunicare.

A avut lucrări selectate și expuse în cadrul tuturor edițiilor Romanian Design Week, și a fost inclus și în mai multe expoziții capsulă, precum Play and Rewind care a fost prezentă ultima oară și la Vienna Design Week, în octombrie, anul curent. Proiectele ce au putut fi admirate de comunitatea creativă din Viena au fost 11, 22, 33 și Earth, Fire, Wiind, Water.

earth, fire, wind, water – 63 x 88 mm — 2.5 x 3.5 in poker size • 52 playing cards, 2 jokers • the four suits are earth (green), fire (red), wind (black), water (blue) • linen structure card stock smooth glide finish • 2012

 

Paul Dersidan: “La Love Open Gallery am expus 11 lucrări, care și reprezintă 11 proiecte diferite. Am vrut ca selecția aceasta să ilustreze diversitatea și culoarea proiectelor mele, în design și concept.

Lucrările trec de la abstract la figurativ și explorează character design, ilustrație naivă, typography. Majoritatea reprezintă părți din proiecte mai ample care se pot vedea pe pauldersidan.com

Love Open Gallery va continua, începând cu anul viitor, cu galerii deschise timp de o singură noapte și de fiecare dată într-un alt loc.

Proiectul este o inițiativă a agenției de design și PR creativ Birou de Frumos. Membrii echipei de organizare sunt Sorina Topceanu, Bogdan Moraru și Ruxandra Avram.

Sari la conținut