Play&Rewind – design românesc @ Stockholm Design Week 2015

“Play&Rewind – Amintiri, jocuri şi poveşti în designul românesc”, o expoziție realizată de Romanian Design Week în colaborare cu Institutul Cultural Român din Stockholm, va avea vernisajul pe 5 februarie, în cadrul programului oficial Stockholm Design Week 2015.  Expoziția, al cărei design e semnat de arhitectul Attila Kim, va reuni pretexte și practici de joc din trecut, produse ale inventivității colective, dar și jucării actuale, cărți, ilustrații și obiecte de design contemporan inspirate din universul copilăriei și va include lucrările a 36 de desingeri români.
“Play and Rewind” își propune să  aducă în discuție trecerea de la jocul imaterial la jucărie și de la spațiul exterior la cel interior, dar și să reflecte asupra rolului social și individual al jocului și aspura modului în care acesta s-a transformat de-a lungul timpului.  

Evenimentul va avea loc în perioada 5 februarie- 14 martie, la sediul ICR din Stockholm, iar designerii și studiourile care vor fi prezente în cadrul expoziției sunt:  Abbit& Bear, acbc, Adrian Balcău, Alexandra Gavrilă, Alina Constantin, Anca Fetcu for Intro, Care?Cutare, Cohn& Jansen, Diana Giurea& Doru Dumitrescu, Doricica Handmade, Eliza Yokina, Kaptura de aer, Kihi Kiha, Laura Chifiriuc, Local, Klara Veer, Mădălina Teler, Mihai Stamati, Minitremu, Oana Coarfă, Paul Dersidan, Prototip Studio, Stereo Socks, Supersomething (Outside The Block),  Ştefan Constantinescu, Titikitra, The Awesome Project, Veronica Neacșu, WOOLS & WOLF.

Expoziția va cuprinde și o zonă de cărți de povești ilustrate de designeri români:  Ágnes Keszeg, Anuţa Vârsta, Arina Stoenescu, Alexandru Ciubotariu, Cristiana Radu, Maria Surducan, Mădălina Andronic, Veronica Neacşu.

Pentru a beneficia de atenția îndreptată către domeniul designului în timpul Săptămânii de design de la Stockholm, Romanian Design Week și ICR Stockholm vor organiza la vernisaj, la sediul ICR din Stockholm, o discuţie despre situația actuală a designului românesc, cu participarea  reprezentaților Romanian Design în dialog cu Petra Lilja, designer, galerist şi profesor de design industrial.

 

POSTER_play and rewind

•    Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural. Este primul proiect dedicat în întregime designului românesc, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul. În 2015, Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai.