One Minute Older Talks #1: Artă și Sustenabilitate

13 octombrie | 19:00 @ Rezidența9 – Str. I.L. Caragiale 32, București
Moderator: Raluca Oancea Nestor
Invitați: Mugur Grosu, Vasile Leac

Miercuri, 13 octombrie, Rezidența 9 dă startul One Minute Older Talks, o serie de conversații despre sustenabilitate la firul ierbii, dincolo de termenul folosit de multe ori fără substanță. Cum poate fiecare dintre noi să ducă o viață sustenabilă în beneficiul propriu, dar și în beneficiul comunității?

Prima întâlnire a seriei, despre artă și sustenabilitate, îi aduce la Rezidența9 pe artiștii și scriitorii Mugur Grosu și Vasile Leac, într-o conversație moderată de Raluca Oancea Nestor. Ce înseamnă artă sustenabilă? În ce măsură poate arta să transmită mesaje despre sustenabilitate și ecologie și care poate fi impactul lor real? Sunt doar câteva dintre întrebările la care artiștii vor încerca să răspundă în acest dialog.
Conversațiile fac parte din proiectul One Minute Older și se vor desfășura în cadrul expoziției cu același nume care a transformat mii de pungi de plastic în artă. Expoziția poate fi vizitată la Rezidența9 până pe 20 octombrie.

Mugur Grosu este scriitor, artist și performer născut în Constanța și stabilit în București. A învățat să înoate și să cânte la pian înainte de-a învăța să scrie și să citească: la 5 ani, când lua primele lecții de pian, a început să frecventeze și clubul de jazz al lui Harry Tavitian – care i-a devenit mentor și prieten. Câțiva ani mai târziu a fost dat afară de la școala de muzică din oraș pentru că la un examen a cântat liber variațiuni de Bach, în manieră free-jazz. Apoi a fost respins de trei ori de la Academia de Arte pentru că nu-și însușise temeinic practica academică. A continuat să e_și_involueze pe cont propriu. A publicat 7 cărți și e prezent în numeroase antologii, dintre care cinci internaționale. A expus în varii galerii de artă, muzee și spații publice. În proiectele sale, el aduce de obicei poezia, arta și muzica într-o formulă sincretică, prin instalații și prin performance, dincolo de clișee.

Vasile Leac este poet și artist. A publicat mai multe volume de poeme la diverse edituri (Seymour: sonată pentru cornet de hârtie, 2005, 2006, 2013; Dicționar de vine, 2006, Lucian – un experiment, 2009; Toți sunt îngrijorați, 2010; Unchiul este încântat, 2013; M o n o i d e a l, 2018):
Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în care abia mai pîlpîie viaţa; navighează, aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi imaginezi surîsul astronautului stînd acolo, lîngă hublou, la o masă; sorbind din băutură – oare ce-o fi bînd? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din pagină) în vîrful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se opreşte; se întoarce şi-ţi rîde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.”

Raluca Oancea (Nestor) este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA) și European Network for Cinema and Media Studies (NECS), deține un profil interdisciplinar ce include o licență în filosofia culturii și una în computere, un masterat în arte vizuale și un doctorat în teorie media, centrat pe investigarea noilor și vechilor categorii estetice care circumscriu fotografia, filmul și arta digitală cât și pe relația dintre noile tehnologii și arta contemporană. Ea este lector la Universitatea Națională de Arte din București, curator independent și autor de texte pentru publicații culturale și academice ca: Praesens, Camera Austria, Ekphrasis, Eikon, Vremea, Scena9, Zeppelin, Revista ARTA, Revista de Filosofie, Annals of the University of Bucharest.

One Minute Older este câștigător al unui grant din partea programului Climate of Change, program european girat de un consorțiu care reunește 23 țări și 26 de organizații partenere și finanțat prin Programul de educație și conștientizare pentru dezvoltare al Comisiei Europene (DEAR)

*Fb event

Sari la conținut