Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

O lume nouă. O nouă etapă Zeppelin

În 2016, suntem la fel de obsedați de arhitectură, design, orașe, de oamenii care le produc și folosesc. Însă țintim și mai sus și vă aducem de acum toate aceste lucruri prin două instrumente actualizate și perfecționate: o publicație on-line în toată puterea cuvântului și un bookazine – un produs periodic spectaculos, de dimensiunile și calitatea unui album de arhitectură.

Platforma de arhitectură și design e-zeppelin
Azi, la nivel global, cam toate proiectele noi apar întâi pe net și abia într-o a doua etapă în publicații de tip clasic. Nu găsești însă întotdeauna o selecție potrivită și nici prea multe articole veritabile, adică o analiză critică și o poveste și nu doar date despre o casă. Chiar și revistele publică pe site-urile lor doar un mic număr de proiecte, și, de obicei după apariția lor în print. Pentru contextul românesc, lucrurile stau chiar mai prost.
Răsturnăm această situație și transformăm site-ul nostru într-o publicație on-line consistentă, în care vor apărea în timp real articole despre cele mai noi și valoroase lucrări, cu precădere din România, dar și din practica internațională de excepție, despre concursuri, probleme majore, idei deștepte, evenimente care chiar merită urmărite. Un conținut dinamic, o prezență de zi cu zi, cu aceeași seriozitate, curaj și calitate marca Zeppelin.

Zeppelin Bookazine. 4 + 2 publicații
În ciuda profețiilor din ultimii ani, tiparul nu a murit. Internetul e bun și rapid, dar poți rata lucruri importante, și nu îți poate nici el da tot. Peste tot în lume, oamenii cer (din nou) publicații tipărite de anvergură, cu conținut masiv și atent analizat, valabile și pe termen mai lung, prezentând ceea ce rămâne, dincolo de momentul imediat. Avem, iată, nevoie de obiecte reale, frumoase, cu un conținut și o realizare pregătite cu grijă.

Am construit așadar un format de tip bookazine, o formulă complexă care combină caracterul dinamic de revistă (apariție periodică, rubrici clar structurate, subiecte de actualitate) cu cel generos de album (număr de pagini și dimensiuni mari, hârtie, tipar și legătorie de top).

În fiecare an, cele patru numere cu apariție fixă – câte una pentru fiecare anotimp (cu apariții în lunile martie, iunie, septembrie și decembrie) vor fi acompaniate de două ediții speciale, dedicate unor teme majore.

Vă mulțumim că ne sunteți alături și ne provocați să fim mereu la înălțime!

e-zeppelin.ro

Sari la conținut